24 noiembrie 2007

Moş Crăciun -- avem un plan!


Anu' trecut, Măruca s-a speriat de Moş Crăciun şi nu s-a dat nicicum luată-n braţe de acesta (da' a reuşit, totuşi, să se-aleagă cu un cadou).

Aşa că pentru anu' acesta am considerat potrivit să-l prezentăm din timp într-o lumină favorabilă pe moşu'-cel-cu-barbă-albă-ce-aduce-cadouri-la-copii. În scurt timp, s-a dovedit că partea cu primitu' de cadouri a fost atât de favorabil prezentată încât în fiecare zi se pomeneşte de moşu' care o să-i aducă trei (şi-ntinde palma, cu toate degetele la vedere) iepuraşi de jucărie. Partea care nu pare să o accepte chiar aşa uşor e cea cu spusul de poezii în schimbul jucăriilor. Momentan, pare hotărâtă să spună o singură poezie (Pisicuţă, pis-pis-pis / Te-am visat azi-noapte-n vis...) şi nimic mai mult. Sugestia cum că pentru fiecare jucărie-n parte trebuie spusă măcar câte o poezie nu pare să prindă. (De fapt, nu mă mir chiar aşa tare; numărul trei pare să aibă proprietatea specială că e corespondentul a cinci degete şi al unei singure poezii. Ce nu-i logic aici?)

În seara asta Moş Crăciun a fost din nou invocat. Şi la un moment dat, discuţia a decurs cam aşa:
- Uca, am o idee!
- Ce?
- Eu cre' că ştiu cum să facem să te-alegi cu toate cadourile spunând o singură poezie...
- ... [Ochi din ce in ce mai mari, întrebători...]
- În timp ce-i spui Moşului poezia cu pisicuţa, te apropi de el încet, şi...
- ... Şi?
- Şi când eşti suficient de aproape de el, îi sari în braţe, îl prinzi de gât, şi-l trânteşti la podea! Aşa, cam cum faci cu tata când crede şi el, sireacu', că poa' să stea cinci minute relaxat...
- ... [Ochi nu numa' mari-mari, da' şi din ce în ce mai veseli...]
- Ce zici?
- Îhî.
- Aşa, şi o dată ce Moşu-i la podea, îi furi sacu' şi fugi cu el. Şi iaca aşa, rămâi cu toate cadourile. Ehh?
- Daaaa...

Şi-n următoarea juma' de oră am lămurit şi alte detalii, cum ar fi faptul că e important să nu încurcăm sacul cu cadouri cu cel cu mâncare pentru reni (care, nu ş' cum se face, că tot trei erau la numărătoare). În schimb, dacă --totuşi-- se-ntâmplă să-ncurcăm sacii, atunci am putea să furăm şi renii şi să-i ţinem noi, în subsolu' casei. În fine, ideea de a păstra renii pare să-i fi surâs atât de mult, încât la un moment dat se vehicula varianta cu păstratul renilor indiferent de sacu' cu care ne alegem. (Şi dacă se-ntâmplă să luăm sacu' cu cadouri, atunci hrănim renii cu banane. Nici o problemă că asta-i mâncarea preferată a maimuţelor, despre care n-am putea spune că trăiesc în acelaşi habitat cu purtătorii de sănii cu Moş Crăciuni.)

Şi aşa, pe când discuţia începea să lâncezească, mi-a trecut prin minte că poate merită să pun lucrurile la punct şi să disociez furatul de orice act nobil, aşa cum sunt toate cele pe care le întreprindem împreuna. Aşa c-am spus:
- Uca, da' am uitat să-ţi spun... Pe cei care fură îi ia Poliţia şi îi duce la-nchisoare. Ce zici?

S-a gândit niţel, şi-a răspuns nonşalant:
- Pe mine nu mă ia Poliţia [*]. Eu sunt mică.
- Da' pe cine ia?
- Pe tine!
- Nah, poftim! Ştiam eu că ai un plan de-a scăpa de complicii din afacere...


[*] Mai tirziu s-a dovedit că, pentru Uca, "Poliţia" era de fapt "oliţa" (sună destul de apropiat -- or fi având ceva-n comun? :-)). Nu pot decât să-mi închipui că "te ia (P)oliţ(i)a" trebuie să se fi tradus în imaginaţia ei cu o oliţă zburătoare care te duce-n zări albastre. În ce mă priveşte, am să ofer locu' meu lui Moş Crăciun; poate aşa, chiar renunţă la reni de bună voie. Şi-acu', mai bine merg să văd cum stăm cu stocu' de banane... :-)

20 noiembrie 2007

Am visat...

Citeam pe un alt blog despre o fetiţă (Lyddie) care răspunde în mod automat cu: "M-am uitat la TV", atunci când e întrebată: "Ce ai făcut astăzi?", când mi-am dat seama că îi eu obişnuiesc să pun aceeaşi întrebare Mărucăi aproape în fiecare seară, cînd mă-ntorc de la lucru. Şi, la fel ca şi Lyddie, Măruca are un răspuns standard: "Am visat".

Dacă insist ("Ce ai visat?"), obişnuieşte să continue fie cu un eveniment autentic din timpul zilei ("Că m-am jucat cu Thea, şi i-am luat păpuşa..."), fie încercând să ghicească ce mi-ar place să aud ("Pe mama..." şi mai apoi, după ce mă vede ciulind urechile şi rămânând în aşteptare, adaugă: "...şi pe tata..." :-)), fie cu o secvenţă de film sau de poveste ("Pe Belle, care mergea la castel la Beast...").

Acu', sincer vorbind, nu cred că întelege ce este acela un vis; şi nici nu cred c-am reusit să-i explic într-un limbaj accesibil ei. (Chiar aşa: cum îi explici unui copil care-i diferenţa dintre vis şi realitate?) Dar cumva a ajuns la ideea că neapărat trebuie să viseze ceva în fiecare zi -- ceea ce, până la urmă, parcă nici nu-i o idee chiar atât de rea.

Oricum, de un lucru sunt sigur: visează. Cel puţin din când în când. (Iar dacă nu ea, atunci sigur eu. ;-)) Căci doar asta poa' să fie explicaţia râsetelor scurte pe care le mai aud uneori în zori, pe cind încă nu s-a trezit...


ps/ În altă ordine de idei, e interesant cum --ca adulţi-- remarcăm micile automatisme pe care copiii încep să le aibă (e.g. răspunsurile standard pe care le oferă). Remarcăm însă mai rar automatismele de care uzităm noi înşine: "- Ce mai faci?", "- Nimic deosebit... ca şi pân-acum'...". În orice caz, nord-americanii îmi par de-a dreptul campioni: cei mai mulţi dintre ei nu aşteaptă nici un fel de răspuns la "How are you?"-ul pe care-l spun din reflex când trec pe lângă tine...

10 noiembrie 2007

Mai cinci minute...

Sunt destul de sigur că Măruca nu are nici cea mai vagă idee cât anume sunt cinci minute, însă e clar că a înţeles că e vorba de o amânare. Aşa că de fiecare dată când, după lăpticul de seară, se anunţă:
- Hai să mergem sus, Uca.

Apare aproape instantaneu protestul:
- Mai stăm cinci minuteeee...

Mai ştie foarte bine şi ce înseamnă "acum!", pentru că asta este ceea ce spune în momentul în care apar negocieri despre când ar trebui mâncată o ciocolăţică. (De care sunt prea multe, acum, după Halloween.) Oricum, vestea bună e că la negocierile pentru a doua ciocolăţică încă pare să accepte varianta noastra, "mâine". Adicătelea, cu alte cuvinte, nu "acum" şi nici "peste cinci minute", ci undeva într-un viitor mai îndepărtat.

Puţin curios este că nu foloseşte deloc "ieri" sau referiri la trecut; o fi vreun semn că o-nteresează numa' viitoru'? :-)

04 noiembrie 2007

Cubuleţe, turnuleţe


Ultima oară când ne jucam cu cubuleţele de lemn Măruca nu prea avea răbdare să clădeasca prea mult; punea două-trei cuburi unul peste celălalt după care le dărâma dintr-o mişcare.

Mai nou însă pare să aiba o tot mai bună îndemânare. Şi răbdare. Combinate, reuşesc să o facă să clădească turnuleţe de cinci-şase piese. Uneori nici mie nu-mi iasă atâtea :-).