2010, 2011

An Nou Fericit!

La birou

Cu mai bine de un an în urmă Măruca a trecut într-o zi pe la locu-mi de muncă; şi de atunci îmi spune din când în când că ar vrea să mă mai viziteze şi mă-ntreabă când o să poată să o facă. Ei bine, azi a fost să fie. Fiind ultima zi a anului nu mă aşteptam să vină prea multă lume la birou, aşa că puteam face turul office-ului fără să incomodăm poporul muncitor. Aşa a şi fost; dintr-un total de 40-50 de oameni câţi suntem în mod normal (plus un număr variabil de consultanţi care apar şi dispar după un program doar de ei ştiut), azi am fost fix trei (cu Uca patru). Cică de la anu' o să vrea să mă viziteze mai des. (Mercedes, secretara, i-a şi propus să meargă să vorbească cu şefii să-i dea un birou doar pentru ea, ofertă pe care Uca a declinat-o elegant: „Naaah, I just want to play with my Dad!”)

Poate mă reapuc, totuşi, de pair programming. :-)

Crăciun Fericit!

Crăciun Fericit!

Nativi digitali

Scurt dialog din seara asta:
- Tati, îmi cauţi şi mie un joc pe computerul celălalt?
- Ce joc să-ţi caut?
- Păi... taking care of baby human...?
- Păi şi unde să-ţi caut eu aşa ceva?
- Pe Googles!

În joacă...

Într-o pauză de Farm Mania, scris-a Măruca aşa:

Pesemne ar cam fi timpul să mă pun să citesc Gnys At Wrk...

Bonjour nouvelle école

Şi-a mai fost o dată prima zi de grădiniţă pentru Uca -- de data asta la Dallington Public School. Şi, din nou, zice că i-a plăcut.

Mrs. Thomson, educatoarea, a recunoscut-o imediat (ne mai văzusem cu ea săptămâna trecută, dar foarte-n viteză) şi-a introdus-o la restul clasei. În rest, nu cunoştea pe nimeni de acolo. Până la sfârşitul zilei (care se-ntâmplă la ora trei după-masă, începutul fiind cu două ore şi jumătate mai devreme) cică a reuşit să-şi facă o prietenă (dar să n-o-ntrebăm cum o cheamă pentru că nici ea n-a-ntrebat-o). Thea, Alexandra şi Julia --gaşca de pe alee-- au rămas la precedenta grădiniţă.

Pe lângă setul diferit de colegi de clasă, următoarea cea mai mare diferenţă faţă de grădiniţa cealaltă va să fie limba în care are să le vorbească, cu precădere, educatoarea: franceză (şi mai puţin engleză, cum era regula până acum). Aşa că azi Uca a ascultat prima poveste spusă pe franceză -- după cum a dedus, ceva despre Moş Crăciun. N-a-nţeles nimic din poveste, dar cică chiar şi aşa i-a plăcut. :-)

Mi-s şi eu curios cu ce poveşti va să vină de acum încolo...

Thank You God

Acu' vreo lună sau aşa, Măruca s-a-ntors de la şcoală cu un soi de caiet făcut din foi desenate de copiii din clasa ei. Fiecare copil desenase o foaie. Şi pe fiecare foaie, ca de altfel şi pe coperta caietului, scria mare ca antet: Thank You God... (Mulţumesc lui Dumnezeu...). Iar sub desene era continuat cu ... for flowers/animals/grandpas/houses (... pentru flori/animale/bunici/case), în funcţie de ce-şi alesese fiecare. (Uca a desenat nişte pisici, aşa că la ea era „for cats”.) Caietul se plimba pe la casa fiecărui copil în regim de admiră-şi-dă-mai-departe. (Adică era păstrat o zi-două, după care era dat la un alt copil; şi tot aşa.)

Nu ştiu ce impresie le-a creat altora, da' pe mine m-a-ntristat puţin. Şi asta pentru că ştiu că sunt nenumărate alte moduri de a stimula creativitatea copiilor, nu e deloc necesar să se facă pe un fond religios. Pe de altă parte, dat fiind că şcoala este una de catolică, nu am fost teribil de surprins să văd o astfel de abordare. Orişicât, i-am spus Mărucăi că eu o să-mi păstrez mulţumirile adresate divinităţii pentru ziua în care va alege să nu mai meargă la şcoala asta.

Ei bine, s-ar putea ca ziua asta să fi fost azi. Ar fi fost cu vreo săptămână-n urmă dacă nu ar fi fost concertul de Crăciun, la care şi-a dorit să participe. Aşa că după concert şi-a luat rămas bun de la colegi şi de la Mrs. Dias (educatoarea de anul acesta), a strâns o plasă cu tot felul de desene, poze şi pantofiorii de stat în clasă şi cu asta am declarat încheiat un capitol.

Thank you, God!

De mâine începe o nouă experienţă: merge la o altă şcoală.

Mica toboșară

Azi, Măruca a avut parte de primul ei spectacol cu public (mai mare) în rol de participant (nu spectator). Partea ei, ca de altfel a tuturor celorlalți colegi de clasă, era să recite și apoi să cânte o poezie/cântec: The Little Drummer Boy (Micul toboșar). Iar ca acompaniament aveau fiecare câte o tobă mică (improvizată dintr-o cutie mare de cafea).

A fost drăguț. Mai ales când a reușit să ne zărească prin sală și-a-nceput să ne facă cu mâna :-)...

Calendarul lui Moș Crăciun

Am mai scris despre, dar anul acesta e o mică diferenţă faţă de trecut. După cum urmează...

Din nu se ştie ce motive ne-memorabile, spiriduşii au uitat să vină pe data de-ntâi, aşa că atunci când au ajuns în următoarea zi au lăsat două ciocolăţici: una-n sertăraşul cu numărul 1, cealaltă la cel cu numărul 2. Aşa că normal că n-am putut rata ocazia şi am sugerat imediat că precis spiriduşii s-au gândit şi la mine, d-aia au lăsat două ciocolăţici. Iar Măruca a zis că da, pare logic, trebuie că până şi la Polul Nord s-a auzit cât îmi place mie de mult ciocolata, aşa că a făcut darul jumi-juma cu mine.

Şi de-atunci începând, cum-necum, reuşesc spiriduşii să lase-n fiecare noapte dublu decât în anii precedenţi. Iar Măruca fuge-n fiecare dimineaţă iute-iute să verifice dac-a apărut ceva peste noapte, după care la fel de iute-iute vine-napoi cu ce-a găsit şi, întru mirarea mea, îmi propune o-mpărţeală frăţească. Uneori mă lasă să şi aleg. (Şi, dacă nu aleg bine, am dreptul la încă o-ncercare!)

Mai greu e când mi-s deja plecat la lucru dimineaţa, pe când se trezeşte. Pentru că atunci trebuie să-mi păzească partea până spre seară, când mă-ntorc. Aşa că ascunde bine partea mea, ca să n-o găsească nimeni din greşeală:

- Hei, am uitat să te-ntreb, au venit azi elfii?
- Îhîîî...
- Şi? Mi-au adus şi mie ceva?
- Îhîîî...
- Uau! Ce fain... Şi? Unde-i?
- Am pus-o bine...
- Iuuuui... ştiam eu că mă pot baza pe tine... Unde a-i pus-o?
- ... în burtică...
- Ooo... acolo...
- Da' să ştii că m-am gândit la tine când am păpat-o...

Nu-ş' ce să zic, dar nu sughiţasem deloc peste zi... :-)

Minnie Uca

Chiț-chiț... :-)

Pare că Măruca a făcut o mică pasiune pentru picturi pe față... Fluturași, pisici, șoricei, clowni,... Presupun că o să urmeze spiridușii și renii lui Moș Crăciun...

În ce mă privește, până acum am scăpat cu o singură sesiune de pictat. Cică am fost ceva clown, de parc-ar mai fi fost nevoie de culori pe față ;-)...

Kiddo

În seara asta ne-am ocupat (eu mai puţin) cu-mpodobitul bradului, şi-n fundal mergea Europa FM. La un moment dat o aud pe Măruca cântând prin cameră:
  Man, I feel like a kid!

Abia după un timp mi-a picat fisa că se difuzase şi o piesă de-a Shaniei Twain.

(ps/ Poza e din primăvară...)

Picturi pe față

Așa a mers ieri Uca la școală (mai merge...), de unde s-a-ntors cu porecla flutter-bee.

Vestea proastă-i că acum am ajuns eu la rând...