Filme. Clasificări. Cenzură (?)

Acu vreo juma' de an, în urma unor discuţii întâmplătoare cu Măruca despre romani (nu români, că despre aceştia vorbim tot timpul) şi vremurile glorioase ale Romei, mi-a trecut prin minte ideea că Gladiator (filmul) ar putea fi o sursă de inspiraţie şi exemplificări. Ştiu sigur că pe mine, varianta copil, m-ar fi prins un aşa film şi m-ar fi făcut interesat de subiect. Şi deşi ştiam că e un film cu destule scene de violenţă, mi-am zis că probabil o să fie okay vizionarea sa, pregătit fiind să dau oricâte explicaţii adiţionale pentru „înmuiere”. N-a fost să fie. Cumva, am trecut de scena aia de la-nceput în care romanii se pregăteau de bătălia cu triburile germanice şi li se-ntoarce solia din ceaţă călare pe cal, dar c-un cap lipsă. Când, două minute mai încolo, s-a ajuns la faza cu returnatul capului, Uca a refuzat să se mai uite la film. (Eu unul nu-mi mai aminteam absolut nimic despre secvenţele astea, aşa că m-au luat niţel pe nepregătite.)

A fost pentru prima oară când, retrospectiv privind, mi-am dat seama că probabil era mai bine să fi verificat ratingul filmului şi să ţin cont de acesta. Aseară ar fi fost a doua oară.

După o zi cu o mulţime de joacă prin casă (frig afară; din nou) m-am pus să mă uit la un film: 127 Hours. Măruca:
- E un film din ăla de-al tău? Nu-s desene?
- Nu, nu-s desene. E film de film.
- Atunci stau lângă tine pe canapea şi dacă mi se face frică mă bag în tine.
- Okay... dar nu cred că o să ţi se facă frică... e ceva cu mers pe munţi... cred că o să fie imagini faine din natură...
- Okay.

Despre subiectul filmului apucasem să citesc doar cele câteva cuvinte din scurta prezentare de pe IMDB. Şi cum am pe lista preferinţelor Everest, Into the Wild şi Touching the Void, şi-n plus apucasem să văd ratingul utilizatorilor IMDB (nu şi cel folosit de distribuitorii de filme -- pe acesta prea sunt obişnuit să-l ignor) mi-am zis că trebuie să fie un film ce merită văzut. Şi chiar merită. Doar că, s-a dovedit mai apoi, nu cu Măruca lângă mine.

[Avertisment: cine vrea să vadă filmul înainte de a-i ştii acţiunea e, poate, mai bine să se oprească aci din citit şi, eventual, să revină după vizionare.]

Primele 10-15 minute din film chiar păreau să fie (şi) pe gustul Mărucăi. Când eroul principal s-a dat de-a berbeleacul în plină viteză pe bicicletă, faza a creat mai degrabă un moment hilar. Mai apoi, când şi-a dat drumul printre stânci şi a plonjat în apă, iarăşi, Uca a fost mai degrabă plăcut impresionată de neobişnuitul imaginilor. Ehh, şi pe când eroul nostru tocmai se despărţea de cele două căţărătoare rătăcite prin canion şi am început să intuiesc că se apropie momentul accidentului...:
- Uca...
- Ce-i?
- Cred că băiatul ăsta o să păţească ceva... nu ştiu nici eu ce exact, dar am apucat să citesc despre film cum că-şi rupe mâna, sau îi cade o piatră pe ea, sau cade el undeva, sau ceva de genul ăsta...
- ...
- Vrei să ne uităm în continuare?
- ... Ăăă... da...
- Okay. Să-mi spui dacă nu mai vrei că avem şi alte filme la-ndemână.
- Okay.

Nici n-am apucat să-ncheiem bine dialogul ăsta că tipul a şi picat într-o crevasă cu mâna prinsă între o stâncă şi perete. Instantaneu, Uca şi-a pus mâinile la ochi şi mi-a sărit în braţe cu spatele la televizor. Eu:
- Okay, hai că opresc filmul.
- ... Nu...
- Vrei să ne mai uităm?
- ... Da...

A-ncercat să se mai uite de vreo două ori la televizor, i-am spus şi că ce vede-n imagini nu e adevărat [deşi, filmul e făcut după un caz real], e doar un actor care mimează o situaţie, dar tot nu i-a mai plăcut şi până la urmă a zis că poate-i mai bine să schimbăm filmul. Ceea ce am şi făcut. (Şi noua alegere, Once Upon a Time... Man, s-a dovedit a fi de mare succes. Ne-am uitat la primele patru episoade unu-după-altu'.)

Concluzia la care-am ajuns e că cred c-ar fi bine să aplic oareşice cenzură în materie de expunere a Mărucăi la filme. Nu ştiu însă cum s-o fac. (Întotdeauna am preferat auto-cenzura şi am urât cenzura.) Să mă ghidez după ratingul MPAA? Judecând după faptul că cele două filme referite mai sus sunt, ambele, clasificate R (nerecomandate minorilor) pare să sugereze faptul că ar fi un bun punct de plecare.

Pe de altă parte, Uca a vizionat fără nici un fel de probleme --altele decât plictiseală, din cauza lungimii peliculei-- filme clasificate PG-13 (posibil nerecomandate pre-adolescenţilor) cum sunt Avatar sau seria X-Men. (Pentru astea din urmă chiar a avut o pasiune de scurtă durată.) În cazul acestora nu a fost nevoie de nici un fel de intervenţie din parte-mi.

Acu' îmi amintesc şi de un alt sit dedicat clasificărilor de filme, Kids in mind, ce pare orientat încă şi mai mult pentru recenzii de filme privite din prisma copiilor. Culmea e că ştiam de situl ăsta de ceva vreme (probabil de când cu episodul Gladiator... nu mai ţin minte exact) dar nu mi-a intrat în obicei să-l verific. Cred c-ar fi timpul.

Digitale

MeeGenius şi Fraboom sunt ultimele două noutăţi în materie de poveşti ale Mărucăi. Şi, suspectez, şi-n materie de citit, dat fiind că-mi pare că-ncearcă să urmărească textul marcat (gen karaoke) în timp ce este narat de vocea asociată.

Principalul avantaj, în opinia mea, a poveştilor pe suport digital versus cele pe suport tipărit, este că cele dintâi pot oferi şi opţiuni interactive (i.e. cititorul intervine într-un mod sau altul în desfăşurarea acţiunii) în timp ce cele din urmă sunt „sculptate-n plumb”.

Oferta MeeGenius e oarecum mai simplă în materie de interactivitate, dar mai generoasă ca număr de titluri. Din câte am observat eu, singurele lucruri lăsate la-ndemâna cititorului sunt alegerea numelui personajelor principale din poveste. (Prin careva material publicitar citisem că se poate înregistra şi propria voce pentru a o înlocui pe cea originală, dar până la urmă n-am găsit cum se poate face asta. Poate o fi pentru o versiune viitoare?)

Oferta Fraboom e ceva mai bogată la capitolul interactivitate, cititorul putând accesa detalii suplimentare (prin clic sau „plutit” deasupra  diverselor elemente din imagini) sau dirija cursul poveştii într-o mică măsură. Efectul îmi pare a fi un mix de poveste şi joc. Din păcate, au doar trei poveşti disponibile; din fericire, au şi altceva în ofertă (diverse joculeţe şi clipuri video).

Dac-ar fi să pun pariu pe termen lung, aş paria pe faptul că-n două 'jde ani de-acu-nainte (generaţia nepoţilor mei ipotetici) poveştile se vor fi spunând mai degrabă aşa, cu tableta digitală-n pat, decât citind de pe hârtie.


ps/ We Tell Stories e locul unde am întâlnit pentru prima oară o poveste interactivă, cu vreo doi-trei ani în urmă.

Poveste

„Cum se scrie ci?... Şi după o?... Şi după i? Ooo... Se scrie cu e? Scuze... Gata! M-am plictisit...”

Cam asta a spus Măruca de dimineaţă, după care mi-a arătat foaia din poza alăturată. Ne pusesem să inventăm o poveste; eu inventam şi ea scria.

Şi după ce s-a plictisit de scris am continuat cam aşa:
- Deci avea trei petale floarea [pe ultimul rând e, de fapt, un 3 în oglindă]... după care i-a mai crescut una... câte avea acuma?
- Patru.
- Şi i-a mai crescut încă una... câte avea acum?
- Cinci.
- După care i-a mai crescut două petale... acum avea...?
- Şase.
- Naaah, că două-i mai crescuseră.
- Ăăă, şapte?
- Yep. Şi i-au mai crescut două. Acum câte avea?
- ... Nouă?
- Da. După care i s-a uscat o petală. Cu câte a rămas?
- Ăăă... opt.
- Yep... Şi i-au mai ieşit trei petale. Acuma?
- ...Mmm... Unşpe?
- Yep. I-a mai crescut una... acum?
- Doişpe.
- Şi i s-au uscat două... Cu câte a rămas?
- Zece.

După care ne-am plictisit şi de asta şi-am trecut la calcul de traiectorii în spaţii neeuclidiene şi elucidarea misterului exploziei de specii din perioada cambriană :-). Cu alte cuvinte ne-am jucat cu jucării de pluş; apoi jocuri pe iTouch şi computer. După care am mai liniat, tăiat, colorat ce se poate vedea-n poza alăturată. [Anexe ale unui alt proiect care, sper, va să facă ar'metica-nteresantă.] Şi-am ascultat Compact şi Iris.

"Now Open"

Aşa --cum se vede-n titlu; tradus: „Acum Deschis”-- citit-a Măruca, azi, pe unul din semnele agăţate în vitrinele magazinelor din mall. (Acelaşi mall în care cu ceva vreme-n urmă recunoştea litere de pe firmamentul magazinelor.)

Ceva mai încolo: „Canada... Toronto!”. Pe firmă era scris: „TD Canada Trust”.

Impresia mea e că cititul ei e un amestec de recunoaştere litere/grupuri de litere (pentru pronunţie), deducţie (din context) şi ghicit. Un amalgam care funcţionează destul de bine cu cuvintele şi propoziţiile scurte, cum sunt cele care se găsesc în cărţile pentru începători. (Similare cu cele de pe nivelul 1 din ierarhia d-acilea. Între paranteze fie spus, canadienii --şi americanii-- par să fie destul de preocupaţi de abilităţile literare ale copiilor, aşa că au tot felul de acţiuni de promovare a cititului; împărţirea pe diverse nivele şi lansarea de serii de cărţi specifice unui nivel anume e parte din obsesia aceasta naţională.)

În plus, aş adăuga şi o memorie vizuală destul de bună ce-i permite să asocieze imaginile din carte cu bucăţi semnificative de text. La a doua citire a unei cărţi întotdeauna citeşte mai bine decât la prima; la a treia şi mai bine; etc. De pe la a treia-patra citire încolo aproape-mi vine să spun că-i „expirată” cartea. Aşa că acum luăm cu zecile de cărţi de la bibliotecă. (Înainte de mall, azi, tocmai trecuserăm pe la bibliotecă unde am reuşit pentru prima oară să ajungem la limita maximă de închiriere --50 de materiale (cărţi, casete, discuri)-- pe cardul Mărucăi; aşa c-a trebuit să scot vreo câteva cărţi şi pe cardul meu.)

Una peste alta, mi-e limpede că Uca trece printr-o perioadă în care e interesată de cărţi şi de citit. Şi cum încă are multe de descoperit şi cucerit (cuvintele mai lungi, textele mai lungi, mai fără imagini, etc.) nu ne rămâne decât să profităm de această perioadă şi să-i alimentăm interesul/curiozitatea.

Mai că-mi vine să agăţ pe fereastra blogului: Now Open (for Reading)! :-)