Măruca: cu "m" mare.

Prima carte: Pinkalicious

2012-02-05T22:08:00.000-05:00

A fost o zi roz azi.

Trupa de fete (Uca, Thea, Lara şi mamele aparţinătoare) au mers la un muzical: Pinkalicious. Aparent, spectacolul a fost suficient de fain pentru ca mamele de care pomeneam adineaori să cumpere şi cartea cu acelaşi personaj. Şi aceasta s-a dovedit a fi prima carte (netrivială) citită de Măruca de la un cap la altul. Singură. (Cu excepţia cuvintelor la care se-mpotmolea şi la care ne cerea ajutorul.)

Deci, cum ziceam, a fost o zi roz azi. :-)

Numărul preferat

2012-02-01T12:49:00.000-05:00

Crâmpei de discuţie, din careva din serile trecute:
- Mulţi oameni au un număr preferat, pe care de obicei îl aleg când sunt întrebaţi să spună un număr oarecare. Al meu e 22. Tu ai vreunul?
- Da.
- Care?
- Şase şi ceva... aproape şapte.
- Ooo... kay... :-)

E prima oară când am auzit pe cineva spunând că număru-i favorit nu e natural, aşa c-amu' mi-s şi eu tentat să-mi schimb preferinţa cu Pi (sau măcar cu 3,14). La Măruca e însă mai complicat de-atât, pentru că --cel puţin deocamdată-- număru-i preferat nici măcar nu-i fix, ci variabil. Ştii cum? :-)

2011, 2012

2011-12-31T20:03:00.001-05:00

An Nou Fericit!

Feliz Navidad

2011-12-27T23:03:00.001-05:00

Pentru o săptămână, care a inclus Crăciunul, Măruca şi Melinda au fost în Mexic, la soare, plajă şi bălăcit în ocean. Puerto Vallarta îi spune la staţiune, şi e situată pe coasta vestică a Mexicului, în Golful Steagurilor (Bahia de Banderas) pe mal de Ocean Pacific. S-au întors bronzate, vesele şi cu tot felul de poveşti pline de iguane, stele de mare, sand dollars, animăluţe făcute din prosop (în fiecare dimineaţă altul) şi alte mici peripeţii de vacanţă. Data viitoare cică mă iau şi pe mine-n bagaj :-).

O steluţă de mare. (Okay, două :-).)

Ţestoasă-bebe. Cei de la hotel ziceau că, judecând după mărime, ar avea doar câteva ore.

Un adevărat căţeluş de pluş. (Cred că era-n a treia zi...)

Castele de nisip. (Cu Thea, Uca şi Lara.)

Apus de soare.

Hasta la vista!

ps/ La studiu, într-una din cele mai potrivite săli de clasă care pot exista pe planetă :-):

Ozzy Wizzy

2011-12-16T11:58:00.000-05:00

Aseară, am fost toată trupa la The Wizard of Oz, un muzical inspirat de povestea cvasi-omonimă, dar într-o versiune adaptată timpurilor noastre, cu multe referințe la cultura locului („ancorată în meandrele concretului”, pe grai iliescian).

Am avut locuri în primul rând la mezanin, o poziție care s-a dovedit a fi excelentă atât din punct de vedere vizual, cât și acustic. A fost super-fain, o comedie de nota 10 care a reușit să ne bine-dispună pe toți preț de vreo două ore.

Măruca a dansat, țopăit și aplaudat aproape tot timpul, și a terminat prin a sări în sus și agitându-se atât de mult încât mi-era oleacă teamă să nu treacă dincolo de balustradă. (Au remarcat-o și câțiva din actorii de pe scenă, ca urmare primind niște bezele cu dedicație. :-))

Una peste alta, dacă sunteți prin Toronto în următoarele două-trei săptămâni, sfatul meu e c-ar fi bine să nu ratați spectacolul ăsta.

Pas cu pas

2011-11-27T00:10:00.001-05:00

Azi am fost cu Uca la Universitate, la una dintre cele care funcţionează în împrejurimile urbei în care trăim. Am avut întâlnire cu o profă şi două studente-asistente, cu scopul de a o avea pe Măruca ca participantă în cadrul unui studiu legat de activităţile fizice şi capacităţile motrice ale copiilor cu vârste între şase şi 10 ani. A fost destul de interesant (şi nu doar pentru mine).

Mai întâi, ne-au cerut consimţământul de a participa la acest proiect de cercetare. Şi l-au cerut nu doar mie (ca părinte), ci şi Mărucăi (ca performer) -- mi-a plăcut tare mult aspectul acesta, faptul că au tratat-o ca pe o persoană cu drept de veto în pofida vârstei sale.

Apoi, au rugat-o pe Uca să execute câteva activităţi fizice (alergat de colo, colo, aruncat / prins / lovit tot felul de mingi, sărit, mers, etc.). Cred c-a durat vreo 10-15 minute partea asta, timp în care au şi filmat-o (pentru comparaţii ulterioare cu alţi participanţi). (Ne-au promis şi nouă înregistrarea rezultată; poate o adaug aici când 'om primi-o.)

Pe urmă au rugat-o să răspundă la un chestionar destul de lung, cu tot felul de întrebări legate de diverse activităţi (joacă, sport, dans, TV, cumpărături, grădinărit, şi altele), pentru fiecare dintre acestea trebuind precizată frecvenţa, anturajul (singură / cu familia / cu prietenii), mediul (casă, vecinătate, comunitate) şi cât de mult îi face plăcere să participe. Păcat că n-au filmat şi partea asta (luau notiţe scrise) pentru că a fost distracţie mare în timpul răspunsurilor.

A mai urmat o scurtă fază în care au cântărit-o şi măsurat-o (înălţime, circumferinţa taliei, mărimea pasului) după care ne-au dat un pedometru cu rugămintea de a fi purtat timp de şapte zile, din momentul trezirii până la culcare. Aparatul acesta e capabil să înregistreze numărul de paşi făcuţi de cel care-l poartă (cu distribuţia lor în timpul zilei) şi să calculeze (funcţie de mărimea pasului, deja măsurată) distanţa parcursă. Spun drept, mi-s şi eu curios cam ce distanţă bate zilnic Măruca (deşi sunt sigur că aceeaşi măsurătoare pe timp de vară, când ziua-i lungă şi joaca pe afară faină, ar avea cu totul alte valori). Aşa că pentru o săptămână de acu-nainte avem teme de casă (o premieră pentru Uca): purtat pedometru la cingătoare şi scris frumos într-un tabel valorile indicate de acesta la sfârşitul fiecărei zile.

Una peste alta, aş zice că pentru o primă vizită într-o universitate a fost destul de fain. Aşa că ne-am lăsat datele de contact pentru potenţiale alte studii similare ulterioare.

Veve (2000 - 2011)

2011-11-22T01:10:00.001-05:00

Cea mai bună misică din lume.

Ştiu că titlul de cea mai bună pisică e disputat de toţi cei care-şi iubesc companionii cu patru lăbuţe şi musteţe lungi, şi probabil fiecare dintre ei are dreptate. Şi mai ştiu că, pentru noi, Veve e deţinătorul incontestabil al acestui titlu.

Oficial, numele lui e Beauty Magic Tender. Şi deşi a făcut cu prisosinţă dovada fiecăruia din numele sale toată lumea îl ştia de Veve, diminutiv ce i se trage de la coada-i stufoasă (ca de veveriţă) pe care o etala cu demnitate în orice-mprejurare. Chiar şi atunci când devenea obiectul de interes al Mărucăi.

Misică e cum i-a spus, în glumă, Melinda în încercarea-i de a-l face mai deosebit. De parcă ar mai fi fost nevoie... Dar atributul i-a rămas, ca un fel de glumă în familie, dimpreună cu altele precum: purşe (de la apetitu-i de purcel), optaru' echipei (de la pata crem, în formă de 8, pe care o avea pe spate), the cable guy (de la fascinaţia-i nesfârşită pentru orice cablu sau panglică abandonată pe podea), Jack Nicholson (de la mutriţa-i parcă veşnic puţin încruntată, precum a actorului omonim), sanitaru' priceput (de la predispoziţia-i de a ţine companie când unul din noi era bolnav), înţeleptul casei (de la vârstă şi cantităţile enorme de somn cu care se trata).

Faţă de Uca a fost întotdeauna un gentlecat desăvârşit. Primul gest pe care l-a făcut a fost să-i cedeze, fără nici cea mai mică urmă de supărare, locul în care dormea până la apariţia ei -- între pernele noastre, a „ălor mari”. Apoi, a învăţat-o să bată palma, pe vremea când Melinda şi cu mine număram gramele pruncului şi cearcănele de la ochi. Nu mult după, a iniţiat-o în tainele toaletei feline --curăţatul blanei cu limbuţa--, aşa că pentru o vreme se „machiau” reciproc pe faţă. Şi mai apoi, suporta cu stoicism şedinţele de costumat cu hăinuţe de păpuşi, şi căratu-n braţe sus-jos prin casă sau de la un capăt la cel'lalt al aleii.

Mi-e greu să-mi dau seama ce rol a jucat Veve în viaţa Mărucăi, dar îmi place să cred că a avut un efect pozitiv şi că a prilejuit destule discuţii legate de animale şi comportamentul lor din care Măruca a deprins unele lucruri. Chiar şi în ultima lui perioadă, cea în care a fost bolnav, şi, apoi, prin moartea sa, cred că i-a dat prilej să-nveţe câte ceva: că e okay să fii şi trist uneori, şi că toate vieţuitoarele trec printr-un ciclu natural ce include un sfârşit.

Pentru toate astea, şi pentru multe altele, Veve va rămâne întotdeauna în amintirile noastre. A câştigat, prin felul său unic de a fi, unul din puţinele locuri din memoria afectivă pe care ştii că le vei purta cu tine pentru tot restul vieţii. În cazul lui Uca, s-ar putea chiar să fie primul astfel de loc ocupat.

Îţi mulţumim, Veve! Rămâi cu bine...

Silly Talk

2011-10-20T10:52:00.000-04:00

Ieri am avut prima discuție pe chat cu Uca. Inițial, schimbasem câteva vorbe cu Melinda, dar ea s-a prins cu treabă mai apoi, așa că la un moment dat a trecut Măruca la aparat.

A fost distractiv. Îi lua cam cinci minute să deslușească ce am scris pe două rânduri și să pritocească un răspuns la fel de lung. Dar nu s-a dat bătută prea ușor. Am conversat așa mai bine de o oră, până am plecat eu de la job. Mi-a promis că azi mai continuăm. Să vedem...

ps/ În caz că nu-i evident: „sili” vrea să fie „silly” (prostuț), iar „niys” se vrea „nice” (drăguț). :-)

Mărunte...

2011-10-13T13:38:00.000-04:00

Acu' fo' două seri, pe când ne pregăteam să mergem la citit de Junie B. Jones, i-am spus într-o doară Mărucăi:
- Poţi să scrii „clepsidră”? Uite, ia şi scrie pe tablă dacă vrei...

Nu ştiu de unde mi-a venit cuvântul „clepsidră” în minte, dar mi-a venit şi iaca l-am aruncat la bătaie. Mi s-a răspuns:
- Mmm, nu cred că pot... că-i prea lung...
- Io cred că poţi, căci se scrie exact cum se-aude...
- Okay...

După care l-a scris pe tablă: CLEPSIDRA. Litere de tipar (doar pe acestea le foloseşte); şi fără căciuliţă de-asupra a-ului (a pus-o un pic mai târziu).

- Perfect! Exact aşa se scrie. Vezi că n-a fost aşa greu?
- Iuhuuu... Îmi mai spui?
- Sigur... dacă vrei îţi spun eu, dacă vrei scrii ce vrei tu...
- Spune-mi tu!
- Okay... ăăă, hai să-ncercăm şi scurte propoziţii...
- Okay...
- Ăăă... să zicem... „peretele e albastru”.

Şi-am mai continuat joaca asta preţ de fo' câteva minute. N-a scris totul la fel de bine ca şi clepsidra, dar a fost distractiv. Era în jur de nouă-jumate seara -- avem voie să ne jucăm şi la ora asta :-).

ps/ Dimineţile de obicei încep pentru Măruca cu câteva minute pe bicicletă (sau trotinetă) pe alee, în timp ce eu îl acompaniez pe Dodo pe acelaşi traseu. De multe ori, la capătul aleii e o bătrânică, din China, cu care Uca se salută cu singurele cuvinte pe care par să le cunoască amândouă: Nii-haaa! (Sau cam aşa-nţeleg eu.)

(pps/ Calitatea pozelor nu e chiar cea mai fericită... asta e! Se putea şi mai rău :-).)

Magiciana

2011-10-06T06:35:00.001-04:00

Aşa (cum scrie-n titlu) mi-a zis să-i spun atunci când poartă pălăria din imagine. Şi-o poartă. Şi-i spun.

Pe lângă pălăria magică şi-a mai luat în recuzita pentru Helloween un felinar (negru) în care aprinde, seara, o lumânare (din aceea tip „monedă”). Melinda i-a promis şi-o pelerină lungă, iar cu puţin noroc s-ar putea să dibuim prin haosul din camera ei şi unde e bagheta necesară.

Orşicât, de câteva zile, la plimbarea dinaintea cinei Dodo e-nsoţit (şi) de un soi de licurici magic. Şi n-are nimic împotrivă. Nici eu, de altfel.

Deci suntem bine -- ceea ce vă dorim şi vouă!

Scufiţa Roşie

2011-09-21T16:06:00.001-04:00

A fost o dată ca niciodată...

... prin pădure...

... sărind din piatră-n piatră...

... pe poteca înlemnită....

... la capătul cărării...

... o cugetătoare...

... şi de roşie scufiţă purtătoare -- fată.

Sper că v-a plăcut povestea mea. :-)

Începe şcoala

2011-09-06T14:38:00.000-04:00

De obicei, în Ontario, prima zi de şcoală a unui nou an academic este 1 septembrie; anul acesta însă, datorită unei conjuncturi a căror detalii nu le ştiu prea bine, a fost să fie 6 septembrie. Aşa că-ncepând de azi gaşca de copii de pe alee merg pentru câteva ore pe zi la una din şcolile la care sunt înscrişi -- toţi mai puţin Măruca. Ea a optat să-nveţe acasă.

La puţin timp după ce-a revenit din călătoria-i prin România (despre care tot promit că o să mai scriu aici, pe blog, şi văd că nu o fac) i-am spus că va trebui să ne decidem vizavi de subiectul şcoală. Aşa că i-am prezentat opţiunile (patru la număr: şcoală publică cu predare-n limba franceză, şcoală publică cu predare-n limba engleză, şcoală catolică publică cu predare-n limba engleză şi acasă) şi am lăsat-o să se gândească. Am rugat-o un singur lucru: ca indiferent ce alege să rămână la alegerea făcută pentru măcar un an de zile.

Au urmat câteva zile în care şi-a tot schimbat părerea, oscilând între una din şcolile cu predare-n limba engleză şi acasă. (Surprinzător, pentru mine, a fost faptul că a tăiat din capul locului şcoala cu predare-n limba franceză, deşi părea să-i placă acolo cât timp a frecventat-o la grupa de grădiniţă.) Până la urmă a decis să stea acasă, să-nveţe ce vrea şi să se joace cu prietenele-i de pe alee când acestea se-ntorc de la şcoală. (Un plan excelent, dacă mă-ntrebaţi pe mine :-).)

Aşa că acum circa două săptămâni am trimis o-nştiinţare către organizaţia (school board) de care aparţine ultima grădiniţă care a frecventat-o Uca, în care-i anunţam de intenţia noastră de a ne educa copilul acasă. Ne-au răspuns acum câteva zile cu o depeşă în care ne spuneau că pentru anul şcolar 2011-2012 Măruca este scuzată de la urmarea cursurilor de zi şi că, dacă dorim să continuăm această formă de educare ne roagă să le trimitem o-nştiinţare similară în fiecare an. În plus, dacă dorim ca copilul să participe la o serie de testări standard (ce au loc cam la fiecare trei-patru ani) o putem face luând legătura cu şcoala de cartier de care am aparţine. Şi cu asta basta! Partea birocratică e rezolvată (cel puţin pentru un an de zile).

Ne rămâne să descoperim ce-nseamnă educatul acasă în viaţa de zi cu zi. Suntem şi noi curioşi. :-)

Gata vacanţa!

2011-08-22T06:38:00.000-04:00

Vacanţa mea, cum ar veni. Şi nu e vorba de cea pentru care am petrecut-o, în majoritate, peste mări şi ţări (şi care chiar dac-a fost lungă, după standardele nord-americane, tot prea scurtă fu), ci de cea pe care am luat-o de la a mai scrie pe acest blog. Aşa că-ncepând de azi, cu ceva noroc, o să fac „ore suplimentare” pentru a mai recupera câte ceva din memorii (ajutat şi de stiva de poze).

ps/ Şi cred c-am să pre-datez postările, adică să apară de parc-ar fi fost scrise cândva în ultimele patru luni de zile. Şi chiar dacă poate n-o să nimeresc datele cu precizie (o să mă folosesc, totuşi, de informaţia de dată conţinută în poze), parcă tot e mai bine aşa decât o serie de postări „la foc automat” apărute toate în câteva zile de sfârşit de august (cum sper eu să fie...). Deci, nu mă mai ţineţi de vorbă că am treabă de făcut :-)...

Unu maiu'

2011-05-01T23:59:00.000-04:00

În buna tradiţie a locului de-a sărbători Ziua Muncii c-un grătar şi-o bere la iarbă verde, am purces şi noi la o scurtă ieşire printr-una din pădurile din împrejurimile Iernutului -- pădurea Lechinţei, pour les connaisseurs, adică locul unde mergeam an de an la cules de ghiocei sau toporaşi; de obicei cu o zi-două înainte de 1 sau 8 martie, ca să am ce oferi fetelor la şcoală... err, vorba vine, că până-mi făceam curaj se cam ofileau ghioceii-n bancă ;-).

De data asta a fost prea târziu să mai vedem vreo urmă de ghiocel, în schimb am remarcat că se poate paşte foarte bine şi lângă maşina din care duduie maneaua.

Dar oricum a fost faină ieşirea, dat fiind că ne-am plimbat oleac' prin ce-a mai rămas din natură, bunicu' a făcut --la cerere, de care n-a dus lipsă-- toiag din lemn de alun, şi-am cules şi-un bucheţel de flori de pădure.

Doina şi Flora

2011-04-30T23:59:00.000-04:00

Câteva zile după sosirea noastră, cam pe când începeam să ne racordăm la fusul orar local, au apărut şi „francezii”: verişoarele Doina şi Flora & unchiul Dan (frate-meu).

Primul lucru care e imposibil să nu-l remarci la Doina şi Flora e accentul peltic (parcă mai pronunţat la Doina) şi rârâitul cu aromă franţuzească. (Flora zice că ea nu ştie r-ul românesc, aşa că-l pronunţă pe cel breton. Mi s-a părut că, astea fiind datele problemei, a făcut cea mai înţeleaptă alegere.)

Ca-n orice loc vesel s-a lăsat cu câteva zile de zgomot, joacă (cu inevitabilele dispute pe alocuri), şi mai multă ciocolată decât poa' să care miticul iepuraş pascal.

Uca a-ncercat să-şi impresioneze verişoarele cu cele câteva poezioare prinse de la şcoala de franceză, dar n-a prea avut succes. Doina oricum era-n stare să recite nişte poezii care mi se păreau că rivalizează cu Luceafărul ca lungime (şi din care eu desluşeam fix nimic, franceza mea de baltă nefiindu-mi de prea mare ajutor), aşa că n-a avut concurenţă pe partea asta. Până la urmă zona de interes comună a fost să fie tot coloratul, joaca cu mingea şi cu animalele prin curtea tuşicii.

La drum

2011-04-27T23:59:00.006-04:00

Lung. De România. Drumul.

La două zile după ziua Mărucăi ne-am îmbarcat cu toţii (mai puţin Veve & Dodo) de pe Pearson Airport cu destinaţia Europa. Am schimbat în München, între avioane plictisându-ne fo' patru-cinci ore prin aeroport.

Pe primul avion, cel dintre Toronto şi München, Măruca a fost în mare formă. Şi-a selectat ce film a vrut, a mâncat, s-a jucat, şi cam pe când majoritatea pasagerilor moţăiau care mai de care în poziţii mai incomode, s-a pus pe alergat pe culoarul dintre scaune de la un capăt la celălalt pe aproape toată lungimea avionului. A reuşit să şi trezească fo' doi oameni.

Pe al doilea avion, cel dintre München şi Timişoara, a dormit aproape non-stop. Decolarea din München a fost întârziată mai bine de-o oră -- cică li s-a dat peste cap computerul care planifica decolările avioanelor şi a fost nevoie să-l restarteze şi să refacă toate planificările, timp în care am stat fain-frumos în avion aşteptând cu ochii-n ploaie. Uca n-a pierdut momentul şi-a adormit, trezindu-se pe când aproape aterizasem.

În sfârşit, ultima parte a drumului a fost de la Timişoara la Iernut, cu trenul ce pleca în zorii zilei următoare (oricum eram total asincroni cu ora României, deci n-a fost o problemă majoră trezitul). Care tren a avut formidabilul număr de fix două vagoane, unul dintre ele funcţionând şi ca locomotivă iar cel'lalt fiind lăsat pe drum (în Vinţu de Jos?) cu destinaţia Sibiu. Şi eu care-i povesteam Mărucăi despre meditatul cu capul scos pe fereastră fix deasupra semnului cu „E pericoloso sporgersi” -- nici o şansă de aşa ceva în vagonul a cărui singur geam care nu era etanş închis era cel în care cineva reuşise să plaseze un bocanc sau o piatră sau altceva cu care făcuse nişte fisuri lipite mai apoi cu bandă adezivă.

Bine te-am regăsit, Românie! :-)

* * *

Şase

2011-04-24T13:13:00.000-04:00

Anul acesta 24 aprilie e duminică -- aşa cum a fost şi acum şase ani.

La Mulţi Ani, Măruca!

Existenţiale

2011-03-31T09:20:00.000-04:00

Careva din serile trecute, în timpul plimbării lui Dodo pe teren...
- Da' tu câte vieţi ai?
- Huh?... Doar una. Şi nici din aia nu ş' cât a mai rămas...
- Şi Veve?
- Tot una.
- Păi de ce mi-ai zis că are nouă?
- Oooh... Aşa se zice despre pisici, căci au darul de-a scăpa nevătămate din cele mai incredibile situaţii...

---

Brigitte e una din vecinele noastre, o persoană deschisă şi volubilă, cu care foarte multă lume intră-n vorbă pentru a schimba câteva amabilităţi. Măruca nu face excepţie -- de câte ori o vede, fuge la ea şi-ncepe să-i vorbească diverse.

Aşa a făcut şi aseară. Şi nu-ş' cum se face dar la un moment dat dialogul s-a purtat cam aşa:
- Brigitte...
- Yes, honey.
- Did you know that my Dad is old?
- Is he?
- Yes. Mommy is older than me, and Daddy is older than Mommy.
- Well, I'm older than your Daddy.
- Then how come you're alive?
- Well... I'm trying to stay that way...

[Tradus:
- Brigitte...
- Da, dragă...
- Ştiai că tatăl meu e bătrân?
- Chiar aşa?
- Da. Mama e mai bătrână decât mine, iar tata mai bătrân decât mama.
- Ei bine, eu sunt mai bătrână decât tatăl tău.
- Şi-atunci cum de mai trăieşti?
- Ei bine... încerc să mă păstrez aşa...]

---

ps/ Zece. Ani -- deseară se vor împlini de când am dat, 'ntâia oară, cu bocancu-n tărâmu' Canadei.

Cenuşăreasa

2011-03-28T00:01:00.002-04:00

Vinerea trecută a avut loc premiera Cinderellei, o adaptare a arhi-cunoscutei Cenuşărese avându-i ca protagonişti în rolurile principale şi secundare pe cei mai veseli copii de pe alee.

A fost un succes de casă, în sensul că am avut casa plină de părinţi, fraţi, bunici şi alţi invitaţi. (Singur, Dodo a fost exilat în curtea din faţa casei, dar chiar şi el şi-a făcut simţită prezenţa la momentul oportun.)

Copiii au fost absolut extraordinari, şi-au jucat rolurile bine şi au impresionat publicul până la lacrimi. Ca să nu mai spun că ecoul aplauzelor încă se mai aude ;-).

Ce mai tura-vura, a fost un spectacol care a reuşit să bine-dispună pe toată lumea, ceea ce, de fapt, a şi fost scopul propus.

Nu-mi rămâne decât să acord creditul necesar participanţilor şi să vă las în compania imaginilor:

Uca / Cinderella
Matei / The Prince
Thea / The Stepmother
Julia / Drizella
Alexandra / Anastasia
Lara / Mouse #1
Ana / Mouse #2
Melinda / Fairy Godmother
Simona / Narrator

///

Scenariul, regia şi machiajul / Melinda
DJ, imagine şi prelucrări digitale / The February Duo
Costume, suport şi aplauze / The Little Romanian Village

(Spectacolul este în limba engleză. Pentru eventuale alte reprezentaţii luaţi legătura cu firma de impresariat Shaughnessy Little Talent Agency. Cu doar câteva pungi de pop-corn, un bax de sucuri de fructe şi cantităţi nelimitate de bună dispoziţie sunt sigur că se poate aranja o nouă reprezentaţie. Asigurarea transportului rămâne în seama contractantului.)

---

Invitaţia la bal a fost primită; pregătirile sunt în toi:

Cenuşăreasa ia drumul castelului. (GiPieSu' a dat eroare însă, aşa c-a fost nevoie de o rectificare discretă din partea Zânei...):

Mama şi surorile vitrege încearcă să rezolve misterul prinţesei necunoscute:

... în timp ce Prinţul şi Cenuşăreasa îşi văd de dans:

S-a potrivit! Uraaa...

The End, my friend! ('au era End The, endfri? :-))

În aplauzele spectatorilor, întreaga distribuţie iasă la scenă:

Petrecerea poa' să-nceapă...:

ps/ S-a şi filmat. Cu puţin noroc s-ar putea s-apară şi pe YouTube ceva...

Dietă

2011-03-26T18:39:00.002-04:00

De fructe. :-)

Filme. Clasificări. Cenzură (?)

2011-02-22T16:07:00.001-05:00

Acu vreo juma' de an, în urma unor discuţii întâmplătoare cu Măruca despre romani (nu români, că despre aceştia vorbim tot timpul) şi vremurile glorioase ale Romei, mi-a trecut prin minte ideea că Gladiator (filmul) ar putea fi o sursă de inspiraţie şi exemplificări. Ştiu sigur că pe mine, varianta copil, m-ar fi prins un aşa film şi m-ar fi făcut interesat de subiect. Şi deşi ştiam că e un film cu destule scene de violenţă, mi-am zis că probabil o să fie okay vizionarea sa, pregătit fiind să dau oricâte explicaţii adiţionale pentru „înmuiere”. N-a fost să fie. Cumva, am trecut de scena aia de la-nceput în care romanii se pregăteau de bătălia cu triburile germanice şi li se-ntoarce solia din ceaţă călare pe cal, dar c-un cap lipsă. Când, două minute mai încolo, s-a ajuns la faza cu returnatul capului, Uca a refuzat să se mai uite la film. (Eu unul nu-mi mai aminteam absolut nimic despre secvenţele astea, aşa că m-au luat niţel pe nepregătite.)

A fost pentru prima oară când, retrospectiv privind, mi-am dat seama că probabil era mai bine să fi verificat ratingul filmului şi să ţin cont de acesta. Aseară ar fi fost a doua oară.

După o zi cu o mulţime de joacă prin casă (frig afară; din nou) m-am pus să mă uit la un film: 127 Hours. Măruca:
- E un film din ăla de-al tău? Nu-s desene?
- Nu, nu-s desene. E film de film.
- Atunci stau lângă tine pe canapea şi dacă mi se face frică mă bag în tine.
- Okay... dar nu cred că o să ţi se facă frică... e ceva cu mers pe munţi... cred că o să fie imagini faine din natură...
- Okay.

Despre subiectul filmului apucasem să citesc doar cele câteva cuvinte din scurta prezentare de pe IMDB. Şi cum am pe lista preferinţelor Everest, Into the Wild şi Touching the Void, şi-n plus apucasem să văd ratingul utilizatorilor IMDB (nu şi cel folosit de distribuitorii de filme -- pe acesta prea sunt obişnuit să-l ignor) mi-am zis că trebuie să fie un film ce merită văzut. Şi chiar merită. Doar că, s-a dovedit mai apoi, nu cu Măruca lângă mine.

[Avertisment: cine vrea să vadă filmul înainte de a-i ştii acţiunea e, poate, mai bine să se oprească aci din citit şi, eventual, să revină după vizionare.]

Primele 10-15 minute din film chiar păreau să fie (şi) pe gustul Mărucăi. Când eroul principal s-a dat de-a berbeleacul în plină viteză pe bicicletă, faza a creat mai degrabă un moment hilar. Mai apoi, când şi-a dat drumul printre stânci şi a plonjat în apă, iarăşi, Uca a fost mai degrabă plăcut impresionată de neobişnuitul imaginilor. Ehh, şi pe când eroul nostru tocmai se despărţea de cele două căţărătoare rătăcite prin canion şi am început să intuiesc că se apropie momentul accidentului...:
- Uca...
- Ce-i?
- Cred că băiatul ăsta o să păţească ceva... nu ştiu nici eu ce exact, dar am apucat să citesc despre film cum că-şi rupe mâna, sau îi cade o piatră pe ea, sau cade el undeva, sau ceva de genul ăsta...
- ...
- Vrei să ne uităm în continuare?
- ... Ăăă... da...
- Okay. Să-mi spui dacă nu mai vrei că avem şi alte filme la-ndemână.
- Okay.

Nici n-am apucat să-ncheiem bine dialogul ăsta că tipul a şi picat într-o crevasă cu mâna prinsă între o stâncă şi perete. Instantaneu, Uca şi-a pus mâinile la ochi şi mi-a sărit în braţe cu spatele la televizor. Eu:
- Okay, hai că opresc filmul.
- ... Nu...
- Vrei să ne mai uităm?
- ... Da...

A-ncercat să se mai uite de vreo două ori la televizor, i-am spus şi că ce vede-n imagini nu e adevărat [deşi, filmul e făcut după un caz real], e doar un actor care mimează o situaţie, dar tot nu i-a mai plăcut şi până la urmă a zis că poate-i mai bine să schimbăm filmul. Ceea ce am şi făcut. (Şi noua alegere, Once Upon a Time... Man, s-a dovedit a fi de mare succes. Ne-am uitat la primele patru episoade unu-după-altu'.)

Concluzia la care-am ajuns e că cred c-ar fi bine să aplic oareşice cenzură în materie de expunere a Mărucăi la filme. Nu ştiu însă cum s-o fac. (Întotdeauna am preferat auto-cenzura şi am urât cenzura.) Să mă ghidez după ratingul MPAA? Judecând după faptul că cele două filme referite mai sus sunt, ambele, clasificate R (nerecomandate minorilor) pare să sugereze faptul că ar fi un bun punct de plecare.

Pe de altă parte, Uca a vizionat fără nici un fel de probleme --altele decât plictiseală, din cauza lungimii peliculei-- filme clasificate PG-13 (posibil nerecomandate pre-adolescenţilor) cum sunt Avatar sau seria X-Men. (Pentru astea din urmă chiar a avut o pasiune de scurtă durată.) În cazul acestora nu a fost nevoie de nici un fel de intervenţie din parte-mi.

Acu' îmi amintesc şi de un alt sit dedicat clasificărilor de filme, Kids in mind, ce pare orientat încă şi mai mult pentru recenzii de filme privite din prisma copiilor. Culmea e că ştiam de situl ăsta de ceva vreme (probabil de când cu episodul Gladiator... nu mai ţin minte exact) dar nu mi-a intrat în obicei să-l verific. Cred c-ar fi timpul.

Digitale

2011-02-14T15:40:00.000-05:00

MeeGenius şi Fraboom sunt ultimele două noutăţi în materie de poveşti ale Mărucăi. Şi, suspectez, şi-n materie de citit, dat fiind că-mi pare că-ncearcă să urmărească textul marcat (gen karaoke) în timp ce este narat de vocea asociată.

Principalul avantaj, în opinia mea, a poveştilor pe suport digital versus cele pe suport tipărit, este că cele dintâi pot oferi şi opţiuni interactive (i.e. cititorul intervine într-un mod sau altul în desfăşurarea acţiunii) în timp ce cele din urmă sunt „sculptate-n plumb”.

Oferta MeeGenius e oarecum mai simplă în materie de interactivitate, dar mai generoasă ca număr de titluri. Din câte am observat eu, singurele lucruri lăsate la-ndemâna cititorului sunt alegerea numelui personajelor principale din poveste. (Prin careva material publicitar citisem că se poate înregistra şi propria voce pentru a o înlocui pe cea originală, dar până la urmă n-am găsit cum se poate face asta. Poate o fi pentru o versiune viitoare?)

Oferta Fraboom e ceva mai bogată la capitolul interactivitate, cititorul putând accesa detalii suplimentare (prin clic sau „plutit” deasupra diverselor elemente din imagini) sau dirija cursul poveştii într-o mică măsură. Efectul îmi pare a fi un mix de poveste şi joc. Din păcate, au doar trei poveşti disponibile; din fericire, au şi altceva în ofertă (diverse joculeţe şi clipuri video).

Dac-ar fi să pun pariu pe termen lung, aş paria pe faptul că-n două 'jde ani de-acu-nainte (generaţia nepoţilor mei ipotetici) poveştile se vor fi spunând mai degrabă aşa, cu tableta digitală-n pat, decât citind de pe hârtie.

ps/ We Tell Stories e locul unde am întâlnit pentru prima oară o poveste interactivă, cu vreo doi-trei ani în urmă.

Poveste

2011-02-11T17:13:00.001-05:00

„Cum se scrie ci?... Şi după o?... Şi după i? Ooo... Se scrie cu e? Scuze... Gata! M-am plictisit...”

Cam asta a spus Măruca de dimineaţă, după care mi-a arătat foaia din poza alăturată. Ne pusesem să inventăm o poveste; eu inventam şi ea scria.

Şi după ce s-a plictisit de scris am continuat cam aşa:
- Deci avea trei petale floarea [pe ultimul rând e, de fapt, un 3 în oglindă]... după care i-a mai crescut una... câte avea acuma?
- Patru.
- Şi i-a mai crescut încă una... câte avea acum?
- Cinci.
- După care i-a mai crescut două petale... acum avea...?
- Şase.
- Naaah, că două-i mai crescuseră.
- Ăăă, şapte?
- Yep. Şi i-au mai crescut două. Acum câte avea?
- ... Nouă?
- Da. După care i s-a uscat o petală. Cu câte a rămas?
- Ăăă... opt.
- Yep... Şi i-au mai ieşit trei petale. Acuma?
- ...Mmm... Unşpe?
- Yep. I-a mai crescut una... acum?
- Doişpe.
- Şi i s-au uscat două... Cu câte a rămas?
- Zece.

După care ne-am plictisit şi de asta şi-am trecut la calcul de traiectorii în spaţii neeuclidiene şi elucidarea misterului exploziei de specii din perioada cambriană :-). Cu alte cuvinte ne-am jucat cu jucării de pluş; apoi jocuri pe iTouch şi computer. După care am mai liniat, tăiat, colorat ce se poate vedea-n poza alăturată. [Anexe ale unui alt proiect care, sper, va să facă ar'metica-nteresantă.] Şi-am ascultat Compact şi Iris.

"Now Open"

2011-02-07T00:57:00.000-05:00

Aşa --cum se vede-n titlu; tradus: „Acum Deschis”-- citit-a Măruca, azi, pe unul din semnele agăţate în vitrinele magazinelor din mall. (Acelaşi mall în care cu ceva vreme-n urmă recunoştea litere de pe firmamentul magazinelor.)

Ceva mai încolo: „Canada... Toronto!”. Pe firmă era scris: „TD Canada Trust”.

Impresia mea e că cititul ei e un amestec de recunoaştere litere/grupuri de litere (pentru pronunţie), deducţie (din context) şi ghicit. Un amalgam care funcţionează destul de bine cu cuvintele şi propoziţiile scurte, cum sunt cele care se găsesc în cărţile pentru începători. (Similare cu cele de pe nivelul 1 din ierarhia d-acilea. Între paranteze fie spus, canadienii --şi americanii-- par să fie destul de preocupaţi de abilităţile literare ale copiilor, aşa că au tot felul de acţiuni de promovare a cititului; împărţirea pe diverse nivele şi lansarea de serii de cărţi specifice unui nivel anume e parte din obsesia aceasta naţională.)

În plus, aş adăuga şi o memorie vizuală destul de bună ce-i permite să asocieze imaginile din carte cu bucăţi semnificative de text. La a doua citire a unei cărţi întotdeauna citeşte mai bine decât la prima; la a treia şi mai bine; etc. De pe la a treia-patra citire încolo aproape-mi vine să spun că-i „expirată” cartea. Aşa că acum luăm cu zecile de cărţi de la bibliotecă. (Înainte de mall, azi, tocmai trecuserăm pe la bibliotecă unde am reuşit pentru prima oară să ajungem la limita maximă de închiriere --50 de materiale (cărţi, casete, discuri)-- pe cardul Mărucăi; aşa c-a trebuit să scot vreo câteva cărţi şi pe cardul meu.)

Una peste alta, mi-e limpede că Uca trece printr-o perioadă în care e interesată de cărţi şi de citit. Şi cum încă are multe de descoperit şi cucerit (cuvintele mai lungi, textele mai lungi, mai fără imagini, etc.) nu ne rămâne decât să profităm de această perioadă şi să-i alimentăm interesul/curiozitatea.

Mai că-mi vine să agăţ pe fereastra blogului: Now Open (for Reading)! :-)

Buchisit

2011-01-30T21:54:00.001-05:00

Cătinel-cătinel, Măruca începe să dezlege misterul cititului. Încă se poticnește în multe locuri, greșește adesea, dar totuși, la textele simple se descurcă. Aseară a reușit să citească cu ajutor minim două cărți subțirele: Listen to Me și Here Comes the Snow. A fost ca o surpriză plăcută pentru noi, dat fiind că până acum nu a mai făcut-o. (De obicei renunța după două-trei cuvinte și ne ruga pe noi să citim mai departe.)

Tot ca un fel de surpriză, pentru mine, e faptul că a debutat cu cărțile în limba engleză, unde sunt diferențe semnificative între cum se scrie și cum se pronunță cuvintele. Limba română mi se părea mult mai abordabilă din punctul ăsta de vedere. Când însă mă gândesc că suntem inundați de literatură în limba engleză (zeci de cărți de la biliotecă la fiecare două-trei săptămâni, împrumut de la școală (care, culmea!, se vrea cu predare-n limba franceză), propria bibliotecă, Kindle) poate, totuși, nu ar trebui să o trec la surprize.

Și apropo de limbile vorbite... Franceza nu pare să-i placă prea mult, deși are un vocabular de vreo câteva --nu multe-- zeci de cuvinte; cred că e cam la acelaşi nivel cu maghiara şi spaniola, adică toate la un loc ar fi poate vreo sută de cuvinte cunoscute. Limba română o vorbește binișor, însă parcă din ce în ce mai puțin, chiar și prin casă. Cu engleza se-nţelege din ce în ce mai bine, şi parcă-i devine favorită. A-nceput să mă corecteze pe ici, pe colo, pe la unele pronunţii :-/...

Revenind la citit... abia aştept să-şi piardă câteva nopţi citind de una singură :-) -- ar fi un semn sigur că nu mai are probleme.

ps/ Blend & Read -- cred că merită ţinută prin preajma unui cititor (debutant? că parcă şi mie-mi prinde bine uneori) de engleză.

Identitate

2011-01-25T14:20:00.000-05:00

Săptămâna trecută, mergând-jucându-ne prin zăpadă, a venit nu-ştiu-cum vorba de România şi de faptul că mi-am petrecut copilăria într-unul din micuţele sale orăşele (care, în general, nu avea parte de aşa zăpezi şi friguri notabile, deşi vreo câteva tot mi-au rămas în memorie). Şi din una-n alta i-am spus la un moment dat (nu-mi mai amintesc cuvintele exacte, doar ideea generală) că, în continuare, mă consider român. La care Măruca, ocupată cu scormonitul prin zăpada de pe marginea trotuarului, mi-a dat o replică scurtă:
- Ştiu.

Şi-n timp ce-mi stătea pe limbă un „de unde-i aşa de evident?” :-), mi-a venit ideea de a o-ntreba pe ea ce e?
- Eu sunt canadiancă.
- De ce?
- Păi... pentru că stau în Canada.
- Şi eu locuiesc în Canada, şi pentru aia parcă tot aş zice că mai mult mi-s român decât canadian.
- Da, dar tu ai stat mult în România când ai fost mic... eu aici, în Canada...
- Asta cam aşa e... orişicât, cel puţin oficial, amândoi suntem atât canadieni, cât şi români...

Nu ştiu dacă poziţia ei a fost doar o reflecţie a faptului că vroia să fie altfel decât mine sau dacă chiar sesizează diferenţe între „a fi român” şi „a fi canadian”, dar pe mine unul m-a surprins niţel afirmaţia ei. Cred c-ar fi prima arie majoră în care nu stăm pe aceleaşi poziţii.

Asta şi la cât de drag ne este nouă Dodo. :-)

2010, 2011

2010-12-31T16:35:00.000-05:00

An Nou Fericit!

La birou

2010-12-31T16:14:00.000-05:00

Cu mai bine de un an în urmă Măruca a trecut într-o zi pe la locu-mi de muncă; şi de atunci îmi spune din când în când că ar vrea să mă mai viziteze şi mă-ntreabă când o să poată să o facă. Ei bine, azi a fost să fie. Fiind ultima zi a anului nu mă aşteptam să vină prea multă lume la birou, aşa că puteam face turul office-ului fără să incomodăm poporul muncitor. Aşa a şi fost; dintr-un total de 40-50 de oameni câţi suntem în mod normal (plus un număr variabil de consultanţi care apar şi dispar după un program doar de ei ştiut), azi am fost fix trei (cu Uca patru). Cică de la anu' o să vrea să mă viziteze mai des. (Mercedes, secretara, i-a şi propus să meargă să vorbească cu şefii să-i dea un birou doar pentru ea, ofertă pe care Uca a declinat-o elegant: „Naaah, I just want to play with my Dad!”)

Poate mă reapuc, totuşi, de pair programming. :-)

Crăciun Fericit!

2010-12-24T16:35:00.000-05:00

Crăciun Fericit!

Nativi digitali

2010-12-20T22:48:00.000-05:00

Scurt dialog din seara asta:
- Tati, îmi cauţi şi mie un joc pe computerul celălalt?
- Ce joc să-ţi caut?
- Păi... taking care of baby human...?
- Păi şi unde să-ţi caut eu aşa ceva?
- Pe Googles!

În joacă...

2010-12-20T12:56:00.001-05:00

Într-o pauză de Farm Mania, scris-a Măruca aşa:

Pesemne ar cam fi timpul să mă pun să citesc Gnys At Wrk...

Bonjour nouvelle école

2010-12-15T02:19:00.001-05:00

Şi-a mai fost o dată prima zi de grădiniţă pentru Uca -- de data asta la Dallington Public School. Şi, din nou, zice că i-a plăcut.

Mrs. Thomson, educatoarea, a recunoscut-o imediat (ne mai văzusem cu ea săptămâna trecută, dar foarte-n viteză) şi-a introdus-o la restul clasei. În rest, nu cunoştea pe nimeni de acolo. Până la sfârşitul zilei (care se-ntâmplă la ora trei după-masă, începutul fiind cu două ore şi jumătate mai devreme) cică a reuşit să-şi facă o prietenă (dar să n-o-ntrebăm cum o cheamă pentru că nici ea n-a-ntrebat-o). Thea, Alexandra şi Julia --gaşca de pe alee-- au rămas la precedenta grădiniţă.

Pe lângă setul diferit de colegi de clasă, următoarea cea mai mare diferenţă faţă de grădiniţa cealaltă va să fie limba în care are să le vorbească, cu precădere, educatoarea: franceză (şi mai puţin engleză, cum era regula până acum). Aşa că azi Uca a ascultat prima poveste spusă pe franceză -- după cum a dedus, ceva despre Moş Crăciun. N-a-nţeles nimic din poveste, dar cică chiar şi aşa i-a plăcut. :-)

Mi-s şi eu curios cu ce poveşti va să vină de acum încolo...

Thank You God

2010-12-13T23:37:00.002-05:00

Acu' vreo lună sau aşa, Măruca s-a-ntors de la şcoală cu un soi de caiet făcut din foi desenate de copiii din clasa ei. Fiecare copil desenase o foaie. Şi pe fiecare foaie, ca de altfel şi pe coperta caietului, scria mare ca antet: Thank You God... (Mulţumesc lui Dumnezeu...). Iar sub desene era continuat cu ... for flowers/animals/grandpas/houses (... pentru flori/animale/bunici/case), în funcţie de ce-şi alesese fiecare. (Uca a desenat nişte pisici, aşa că la ea era „for cats”.) Caietul se plimba pe la casa fiecărui copil în regim de admiră-şi-dă-mai-departe. (Adică era păstrat o zi-două, după care era dat la un alt copil; şi tot aşa.)

Nu ştiu ce impresie le-a creat altora, da' pe mine m-a-ntristat puţin. Şi asta pentru că ştiu că sunt nenumărate alte moduri de a stimula creativitatea copiilor, nu e deloc necesar să se facă pe un fond religios. Pe de altă parte, dat fiind că şcoala este una de catolică, nu am fost teribil de surprins să văd o astfel de abordare. Orişicât, i-am spus Mărucăi că eu o să-mi păstrez mulţumirile adresate divinităţii pentru ziua în care va alege să nu mai meargă la şcoala asta.

Ei bine, s-ar putea ca ziua asta să fi fost azi. Ar fi fost cu vreo săptămână-n urmă dacă nu ar fi fost concertul de Crăciun, la care şi-a dorit să participe. Aşa că după concert şi-a luat rămas bun de la colegi şi de la Mrs. Dias (educatoarea de anul acesta), a strâns o plasă cu tot felul de desene, poze şi pantofiorii de stat în clasă şi cu asta am declarat încheiat un capitol.

Thank you, God!

De mâine începe o nouă experienţă: merge la o altă şcoală.

Mica toboșară

2010-12-13T22:45:00.000-05:00

Azi, Măruca a avut parte de primul ei spectacol cu public (mai mare) în rol de participant (nu spectator). Partea ei, ca de altfel a tuturor celorlalți colegi de clasă, era să recite și apoi să cânte o poezie/cântec: The Little Drummer Boy (Micul toboșar). Iar ca acompaniament aveau fiecare câte o tobă mică (improvizată dintr-o cutie mare de cafea).

A fost drăguț. Mai ales când a reușit să ne zărească prin sală și-a-nceput să ne facă cu mâna :-)...

Calendarul lui Moș Crăciun

2010-12-12T13:32:00.001-05:00

Am mai scris despre, dar anul acesta e o mică diferenţă faţă de trecut. După cum urmează...

Din nu se ştie ce motive ne-memorabile, spiriduşii au uitat să vină pe data de-ntâi, aşa că atunci când au ajuns în următoarea zi au lăsat două ciocolăţici: una-n sertăraşul cu numărul 1, cealaltă la cel cu numărul 2. Aşa că normal că n-am putut rata ocazia şi am sugerat imediat că precis spiriduşii s-au gândit şi la mine, d-aia au lăsat două ciocolăţici. Iar Măruca a zis că da, pare logic, trebuie că până şi la Polul Nord s-a auzit cât îmi place mie de mult ciocolata, aşa că a făcut darul jumi-juma cu mine.

Şi de-atunci începând, cum-necum, reuşesc spiriduşii să lase-n fiecare noapte dublu decât în anii precedenţi. Iar Măruca fuge-n fiecare dimineaţă iute-iute să verifice dac-a apărut ceva peste noapte, după care la fel de iute-iute vine-napoi cu ce-a găsit şi, întru mirarea mea, îmi propune o-mpărţeală frăţească. Uneori mă lasă să şi aleg. (Şi, dacă nu aleg bine, am dreptul la încă o-ncercare!)

Mai greu e când mi-s deja plecat la lucru dimineaţa, pe când se trezeşte. Pentru că atunci trebuie să-mi păzească partea până spre seară, când mă-ntorc. Aşa că ascunde bine partea mea, ca să n-o găsească nimeni din greşeală:

- Hei, am uitat să te-ntreb, au venit azi elfii?
- Îhîîî...
- Şi? Mi-au adus şi mie ceva?
- Îhîîî...
- Uau! Ce fain... Şi? Unde-i?
- Am pus-o bine...
- Iuuuui... ştiam eu că mă pot baza pe tine... Unde a-i pus-o?
- ... în burtică...
- Ooo... acolo...
- Da' să ştii că m-am gândit la tine când am păpat-o...

Nu-ş' ce să zic, dar nu sughiţasem deloc peste zi... :-)

Minnie Uca

2010-12-12T13:11:00.000-05:00

Chiț-chiț... :-)

Pare că Măruca a făcut o mică pasiune pentru picturi pe față... Fluturași, pisici, șoricei, clowni,... Presupun că o să urmeze spiridușii și renii lui Moș Crăciun...

În ce mă privește, până acum am scăpat cu o singură sesiune de pictat. Cică am fost ceva clown, de parc-ar mai fi fost nevoie de culori pe față ;-)...

Kiddo

2010-12-04T20:53:00.001-05:00

În seara asta ne-am ocupat (eu mai puţin) cu-mpodobitul bradului, şi-n fundal mergea Europa FM. La un moment dat o aud pe Măruca cântând prin cameră:
Man, I feel like a kid!

Abia după un timp mi-a picat fisa că se difuzase şi o piesă de-a Shaniei Twain.

(ps/ Poza e din primăvară...)

Picturi pe față

2010-12-04T12:36:00.000-05:00

Așa a mers ieri Uca la școală (mai merge...), de unde s-a-ntors cu porecla flutter-bee.

Vestea proastă-i că acum am ajuns eu la rând...

Sammy, Jackie şi cei trei zee-bee-duşi

2010-11-24T17:15:00.000-05:00

Acu' ceva mai bine de o lună, într-o bună zi, Măruca ne-a spus că i s-a făcut dor de peşti şi că de ce nu am avea vreo câţiva prin ogradă. I-am amintit de Dory, dar nu a impresionat-o. Şi cum a promis că o să aibă ea grijă de ei... clar nu puteam să-i refuzăm ocazia de a-şi asuma oareşice responsabilităţi, nu?

Aşa că la prima vizită pe la Pet'sMart ne-a poposit în coş şi-un acvariu. Zece galoane. (Asta ar fi mai multă apă decât beau eu într-o săptămână. Inclusiv cea cu care mă spăl pe dinţi.) Iar la următoarele două vizite ne-am ocupat şi de popularea lui.

Mai întâi o pereche de Tequilla Sunrise Guppy, pentru care am propus numele Tequi şi Sunny, dar care n-au fost aprobate. Aşa că se numesc Sammy şi Jackie. (Sau poate Samie şi Jacquie... or' Semi şi Jechi... încă nu-s chiar dumirit nici eu.)

Iar mai apoi încă trei Zebra. Şi aşa le-a rămas numele. Adică Zee-bee.

La careva vizită viitoare am fost anunţat că o să mai luăm unul sau doi. „De servici”. Adicătelea din ăia care n-au ce face toată ziua şi curăţă acvariu de alge şi alte depuneri. (Creaturile terestre, o parte din ele, când n-au ce face merg la pescuit, dar în regnul subacvatic cred că asta ar fi încadrat la terorism... Asta e, viaţă de peşte...)

Cât despre promisiunea Mărucăi cum că o să aibă ea grijă de ei... e perfect adevărată. Atunci când îşi aduce aminte de ea. :-)

Mă dau prinş

2010-11-24T16:30:00.000-05:00

(-:

ps/ Asta, după ce m-am dat p'rinte cu ceva vreme-n urmă...

Noaptea vrăjitoarelor

2010-11-16T16:48:00.000-05:00

Acu' ceva mai bine de două săptămâni am dat şi noi iama în ciocolata vecinilor când am trecut cu trick-o'-treat-ul (în tainele căruia Măruca a avut grijă să-l iniţieze şi pe Nicholas) pe la casele lor. A fost niţel friguţ, dar larmă mare şi veselie pe măsură. Şi nici ciocolata n-a fost chiar (toată) de aruncat.

Vrăjitoare & bostănel:

Gaşca-n formare:

Jack-o-lanterns:

În ce mă priveşte, aş zice că m-am achitat de obligaţii cu succes: o vrăjitoare a fost păzită, iar alta răpită. ;-)

Schimbarea la faţă

2010-11-15T17:19:00.004-05:00

De fapt, la păr. (Despre care spuneam nu demult cum c-ar fi parte din rutina de dimineaţă.) Evenimentul s-a-ntâmplat ieri.

Aşadar, „înainte”:

Şi „după”:

Pentru „după-după” o să trebuiască s-aşteptaţi fo' doi-trei ani :-).

ps/ Aaa, şi dacă vreţi pontul cu cine a tuns-o, pentru nici două ciocolăţi cu lapte vă fac eu programare la maestră. :-)

Chiar trebuie?

2010-11-09T11:18:00.003-05:00

E-ntrebarea pusă de Măruca atunci când n-ar vrea să facă ceva, dar vede că noi --Melinda, bunica sau subsemnatul-- insistăm.

În ce mă priveşte, de cele mai multe ori (mai ales dacă-i vorba de mâncare, îmbrăcăminte sau alte c'estiuni din astea prea puţin importante, în opinia mea), cam am tendinţa de a mă da repede de partea ei şi de a-i recunoaşte dreptul de veto în ceea ce priveşte opţiunile care o privesc în exclusivitate. Cu bunica şi Melinda nu e chiar aşa simplu ;-).

Aşa că Uca face ceea ce, sunt convins, orice alt copil ar face: ne învaţă chichiţele fiecăruia dintre noi, după care se foloseşte de ele pentru a obţine (cât mai mult din) ceea ce doreşte. Aş zice că-i genul de „lecţie” care-i va prinde bine mai apoi în viaţă. (Eu unul am apelat din greu la strategia asta când vroiam să mimez c-am învăţat ceva la şcoală :-)...)

Dimineţi...

2010-11-05T09:56:00.003-04:00

... cu plete întinse :-).

ps/ Dodo aşteaptă şi el, cuminte, să-i vină rându'...

Ştirbuca

2010-10-28T22:22:00.005-04:00

Azi a picat primul dinţuc. A-nceput să se mişte cătinel, împreună cu alţi câţiva, acum câteva săptămâni, iar în ultimele câteva zile aproape flutura când râdea. Acum râde şi mai şi, mai ales în timpul concursului cu care pronunţă mai repede şi cu mai puţine poticneli şşşassse-sssaşşşi-în-şşşassse-sssaci,...

Acum dinţucul e frumos împachetat într-o cutiuţă, urmează să fie plasat sub pernă deseară, şi apoi ne punem pe aşteptat Zâna Măseluţa. Mai că-mi vine să-i propun Mărucăi să stăm de planton la noapte ;-)...

Curcubeu

2010-10-11T00:04:00.004-04:00

Nu e deloc greu să vezi un curcubeu (sau mai multe) la Niagara.

Măruca aproape a reușit să prindă unul:

„Mariana”

2010-10-10T23:31:00.002-04:00

De vreo două-trei săptămâni avem client fidel la nuci și alune. În fiecare dimineață, pe când simte mișcare înauntru, își face apariția la geamul bucătăriei și-și cere, din ochi, porția. Pe care o primește numaidecât:

(-:

ps/ Deși nu l-am surprins în nici o poză, Veve --motanul-- are un comportament demn de cel mai cel vânător, atunci când Mariana mișună prin grădiniță. Se lipește de pământ, urechi ciulite, mustăți încordate, ochii măriți și fixați pe „pradă”, coadă pendulând amenințător... se apropie pâș-pâș... așteaptă... taie calea când cumătra dă să fugă pe partea cealaltă a tufei de flori... se oprește ca la semafor lăsând-o să-i treacă prin față, la milimetru... după care o urmărește mâncând pământul până ce aceasta se instalează confortabil pe prima creangă a mărului sau pe gard. O așteaptă să plece cu totul și se-ntoarce fain-frumos spre casă, mândru că și-a mai apărat o dată teritoriul de invazia ronțăitoarelor.

Tort(uri)

2010-10-10T23:12:00.004-04:00

Vă mai amintiți de tortul Mărucăi de prin primăvară? Ei bine, maestra de ceremonii a recidivat cu un tortuleț pentru finuț:

Eu cred c-am prins puțin din bara de protecție; Măruca a avut baftă de-o roată... :-)

La Mulți Ani, Nicholas!

Greynauţii

2010-10-08T23:14:00.004-04:00

În seara asta, ca de altfel în ultimele seri, am scormonit puţin cu Măruca pe YouTube. Aşa am dat de greynauţi, şi cum ne-au plăcut amândoura sunt destul de sigur că o să-i mai căutăm şi serile următoare. Iaca scurtătura:

Şi încă (pentru zi de naştere):

Şi încă (de Crăciun):

(-;

Plecări, sosiri şi oareşice credinţe

2010-10-07T15:20:00.005-04:00

De vreo câteva săptămâni încoace am însoţitor, dimineaţa, când plec la lucru. Nu pentru tot drumul, ce-i drept, ci doar pentru vreo 50 de metri, cam cât se-ntind trei şiruri de scări despărţite de nişte alei paralele. Ne ia cam cinci minute să parcurgem bucata asta, timp în care căutăm mărgeluşe pe jos, studiem frunzele plantelor de pe traseu sau băgăm de seamă care jucării pe unde au mai fost uitate peste noapte. După care primesc trei pupici --sau mai mulţi, după cât am fost de vrednic-- şi o iau repejor la picior spre staţia de autobuz în timp ce-n spatele meu aud pentru încă o bucată de vreme „Paaa!... Pa, tata!... Paaa!”. Mă simt aproape ca-n povestea aia cu copilul care merge la şcoală-n satul vecin şi e condus în fiştece dimineaţă de mama lui până pe primul deal, doar c-aici rolurile-s inversate.

Sosirea acasă e mai puţin ceremonioasă, dat fiind că de cele mai multe ori o surprinde pe Măruca în timpul jocului (fie cu gaşca de copii de pe alee, fie cu bunica prin camera de zi). Dar chiar şi aşa, de regulă, îmi remarcă apariţia, îmi sare iute-n braţe, dă un pupic la repezeală şi ţuşti la continuarea activităţii de până atunci.

Aproape-mi vine să tot plec şi revin la/de la lucru de câteva ori pe zi. :-)

* * *

Acu' câteva zile, când m-am întors de la lucru, am găsit-o pe Uca cocoţată pe banca de pe alee, cu Alexandra, Thea şi o combinaţie de mămici şi bunici răspândite pri-mprejur. Măruca tocmai spunea o rugăciune-n engleză şi, aparent, nu reuşea să se pună de acord cu Thea dacă era rugăciunea pe care o spun, la grădiniţă, la-nceputul zilei sau la sfârşitul acesteia.

Ei bine, pe mine nu m-a impresionat; cel puţin nu pozitiv. Întotdeauna am crezut că există poezii mai frumoase pentru copiii de grădiniţă, chiar şi pentru cei care merg la una catolică. În mod evident, ce cred eu nu se potriveşte cu ce cred alţii.

Nu-i aşa?

2010-10-02T23:21:00.003-04:00

The girls are back in town...

2010-07-23T18:55:00.006-04:00

Gata vacanța! Sau, în fine, o parte din ea. Ieri, s-au întors fetele.

Planul era să le întâmpin la aeroport, dar din motive de defectat mașină am ratat intercepția. Le-a ieșit în întâmpinare Florin --sfat: e bine să vă faceți prieteni care stau lângă aeroport--, așa că amicul Murphy cu legile sale n-a reușit să producă surpriza zilei. (Surpriza avea să fie noul meu look & feel, dat fiind că m-am înfățișat mai 'eftin cu douăjde de kile -- cine vrea rețeta, și plătește generos, să mă-ntrebe ;-).)

Așa că ieri seară am avut parte de o serioasă introducere în tainele tinerilor titani, pentru care Uca a făcut o mare pasiune-n România, iar de dimineață-ncepând ne jucăm aproape în continuu. Acum mi-a dat o pauză, dat fiind că s-a prins în joacă cu fetele de pe alee.

Bun venit, fetelor! :-)

Trei generații -- Măruca, mama și bunica:

Ani, Uca (pe masă) și Alexandra:

(Merele care se văd în pom deasupra Mărucăi erau sub formă de flori albe în ziua în care-au plecat în România.)

Verişoarele

2010-07-16T23:34:00.007-04:00

Dat fiind că, de regulă, le separă ceva mai bine de un ocean --cel Atlantic-- Măruca nu se vede prea des cu verişoarele ei. Dar se face că-n vara asta s-au văzut pe meleaguri ardelene, unde au fost cu toate în vizită la bunici.

Aşa că între o vizită la ştrand, una de hrănit animalele la tuşica şi o tură pe la grădina zoologică din Tg-Mureş, s-au jucat câteva zile-mpreună. Şi cică au şi cântat, ocazie cu care Uca a fost iniţiată în tainele accentului franţuzesc autentic pe ritm de Une Souris Verte şi Petit Escargot (pe care până acuma le-a ascultat de nenumărate ori de pe Poisson Rouge.)

De la dreapta spre stânga, în ordinea numerelor de pe tricou: Flora (4 ani), Uca (5) şi Doina (6):

O tură în orice se leagănă nu e de refuzat nicicând:

Prin rezerva de porumb a tuşicii:

Un iPad cred c-ar fi mai potrivit în astfel de situaţii:

Oarba de Mureş

2010-07-12T17:56:00.008-04:00

Pe dealurile din jurul orăşelului meu natal s-au dat bătălii aprige în timpul celui de-al doilea război mondial, în care au murit aproximativ unsprezece mii de români. În memoria acestora a fost construit un monument, la Oarba de Mureş, un sat din apropiere.

Primăvara, când mergeam la pădure după ghiocei, pe dealuri, şi era proaspăt arat, întotdeauna găseam gloanţe, schije, bucăţi ruginite din câte o cască sau alt echipament răscolit de plug la lumina zilei. Se iscau, uneori, scurte dispute despre cărei tabere îi era atribuit vestigiul găsit; concluzia inevitabilă era: „oricum, sunt de pe vremea Războiului”.

Ca elev, ţin minte că mergeam la Oarba de Mureş, „cu şcoala”, la fiecare 9 mai şi 25 octombrie, şi că ni se spunea dinainte ca-n zilele respective să venim îmbrăcaţi „de pionier”, nu cu uniforma uzuală. Pe lângă sutele de elevi, întotdeauna participau la manifestaţii şi câteva plutoane de soldaţi (ce aveau şi misiunea de a construi un pod de pontoane, în ajun, peste Mureş pentru a fluidiza traficul care altfel se făcea prin intermediul unui bac şi a unei bărci), muncitori de la întreprinderile din zonă (unii dintre ei îmbrăcaţi cu uniforma de „gărzi patriotice”) şi „tovarăşii de la Partid” veniţi, de regulă, cel mai la urmă în Dacii de culoare neagră. Se organiza o defilare a Armatei, cu acompaniamentul orchestral de rigoare, şi o depunere de coroane.

Undeva prin anii '80-'90 s-au ţinut timp de 11 ani la rând, în fiecare vară, câte o tabără de sculptură în jurul monumentului. Şi-n fiecare an se produceau câte 11 sculpturi. O (mică) parte din acestea apar în pozele de mai jos, cu Măruca. (Ceva mai multe apar într-un clip video pe care l-am dibuit pe YouTube. Iată şi o scurtă prezentare a monumentului.)

Salina Praid

2010-07-12T14:35:00.008-04:00

Cicu şi Rodica --naşii din Tg-Mureş-- au făcut un raid pe la Praid, la ~~fosta~~ încă funcţionala^[1] ocnă de sare, cu Măruca şi Melinda.

Din câte văd din imagini, e imensă salina -- oricum, suficient de mare ca să adăpostească un loc de joacă pentru copii, de care Uca a profitat din plin.

La joacăăă... ! (Oriunde-am fi şi în orice condiţii.)

Povestea parcă era „Ca sarea-n bucate”, nu „Ca sarea pe perete” -- sau nu mai ţin eu bine minte?

Pongo şi Uca. Cine pe cine copiază?

(-;

[1] După cum reiese din scurtul film de prezentare realizat de Realitatea.net, salina este încă în producţie -- undeva în străfundurile muntelui (al cincilea nivel! or fi toate la fel de imense?) exploatarea sării fiind la ordinea zilei.

Iepuraşi-coconaşi şi puiuţi-cu-gât-golaş

2010-07-06T13:42:00.010-04:00

Şi-a ajuns Măruca şi în urbea-mi natală, la aproape cinci ani distanţă de la prima-i vizită (când cu botezul). Sunt destul de sigur că de vizitele anterioare nu-şi mai aminteşte nimic, însă de aceasta s-ar putea să da.

Până una-alta s-a-mprietenit cu iepuraşii şi puiuţii lui mătuşă-mea, pe care a ţinut neapărat să-i hrănească. (De căţel nu i-a plăcut, că prea a lătrat-o; cică încă n-o cunoaşte.) Şi se pare că şi-a şi asumat sarcina cu hrănitul animalelor dat fiind că l-a-nsoţit pe Bunicu' la moară întru făcutul făinii de mălai, care mai apoi a amestecat-o cu boabe de grâu şi apă înainte de a le oferi înaripatelor; iepuraşii îi tratează cu morcovi, din grădină, spălaţi în prealabil cu grijă în rezervorul cu apă de ploaie.

Dar adevăratu-i caracter mărinimos şi l-a dovedit a doua zi, de dimineaţă, când a participat la strânsul ouălor din cuibar. După ce le-a cules frumos pe toate şi era pe drum pentru a le duce la bucătărie, a cugetat oleac' şi a făcut cale-ntoarsă, punându-le la loc: „Da' de ce să le iau ouăle? Poate le trebuie şi lor... Sireacele găini...”. S-ar putea, totuşi, să-i treacă în momentul în care va realiza că asta ar însemna să renunţe la mâncarea-i favorită în ultima vreme -- bundas kenyer.

Deocamdată nu pare să se plictisească; iar dacă vremea rămâne relativ lipsită de ploi, aş bănui că o să continue să nu o facă...

---

Tehnică de-mprietenire în doi paşi:

Dă-le să mănânce ce le place;
Ia-i în braţe şi drăgăleşte-i.

Din ce văd prin poze pare să funcţioneze ;-)...

Cetatea Şiriei

2010-06-13T00:01:00.000-04:00

Şiria e un sat din judeţul Arad, de la poalele Zarandului. În zona lui se află şi ruinele unei cetăţi, construită în secolul al XIII-lea şi apoi distrusă, în bună parte, în secolul al XVIII-lea. Mai bine de două secole după acest din urmă eveniment avea să-i încalece şi Uca zidurile, după cum se poate vedea în cele de mai jos.

La Aeroportul Buziaş

2010-06-12T00:01:00.000-04:00

Aeroportul din Buziaş nu e tocmai unul pe care să poţi ateriza foarte uşor, deşi are un avion în dotare -- producţie sovietică (Lisunov), după model original american (Douglas DC2). Ei bine, avionul acesta l-am văzut eu de nenumărate ori, din tren, pe când băteam ruta cu acceleratul de Galaţi (şi, la retur, de Timişoara), şi treceam prin zona Buziaşului. Dar nu-mi amintesc să-l fi vizitat vreodată, deşi am bătut ruta şi cu maşina de vreo câteva ori. De fapt, avionul în sine nu poate fi vizitat, ci doar micul bar-restaurant amenajat în jurul lui; bimotorul serveşte doar ca punct de atracţie pentru potenţialii clienţi. Şi serveşte bine, dat fiind c-a atras-o şi pe Uca în careva zi de iunie...

Mileşti & Craiova

2010-06-07T10:30:00.009-04:00

Mileşti e o localitate de la periferia Craiovei, şi aici e unde au campat pentru vară Lara şi Thea. Măruca li s-a alăturat pentru câteva zile; posibil ca mai încolo, să-i fie returnată vizita la Timişoara. Până atunci, impresii de călătorie...

Cu trenul; şi un fundal perfect mioritic :-).

Trio melodia:

Pe uliţă, la-ntâlnire cu caprele vecinilor:

La sesiunea foto prilejuită de nunta unor prieteni ai familiei lui Lara & Thea:
Roz-albastru:
În parcul Romaneşti din centrul Craiovei:

Thea -- cinci ani

2010-06-04T00:01:00.000-04:00

Lara şi Thea, vecinele noastre din Toronto şi cele mai bune prietene ale Mărucăi, sunt şi ele în România pe perioada verii. Şi cum Thea tocmai a ajuns-o din urmă pe Uca la numărul de ani împliniţi, a fost musai (aka obligatoriu) să sărbătorească împreună evenimentul.

La Mulţi Ani, Thea!

Poarta lu' Ionele

2010-05-20T00:01:00.000-04:00

La Poarta lui Ionele, pe drumul (ocolit) înapoi spre Banat.

Băile Felix

2010-05-17T00:01:00.001-04:00

Pentru cteva zile în a doua jumătate a lui mai, la invitaţia naşilor ei --Mary & Ovi--, Uca a făcut o tură pe la Băile Felix şi ceva peşteri din munţii Apuseni. A fost cam ploios (ca, de altfel, majoritatea lunii mai în nord-vestul României), dar asta nu i-a-mpiedicat să vadă unele lucruri interesante şi să se şi distreze pe traseu.

La porumbei

2010-05-13T00:01:00.001-04:00

Tot din piaţa Operei timişorene:

Timişoara, Piaţa Operei

2010-05-06T21:49:00.004-04:00

Mai întâi, alergatul porumbeilor („ne trebuie un plan...”):

Mai apoi, răcoritul cu apă la fântâna cu peşti:

Şi în sfârşit, răcoritul c-o-ngheţată:

Pe drum...

2010-05-02T18:12:00.004-04:00

Tocmai m-am întors de la aeroport, unde le-am dus pe Măruca şi Melinda -- în câteva minute ar trebui să le decoleze avionul. Mâine după-masă (ora României) sunt aşteptate pe aeroportul din Timişoara.

La coadă la check-in:

Spre verificarea de securitate:

Drum bun, gâzelor!

Petrecerea

2010-04-24T22:51:00.016-04:00

Anul acesta am decis să sărbătorim evenimentul la un loc de joacă pentru copii (playground). Ceea ce am şi reuşit, după cum se poate vedea din cele ce urmează.

Gata de plecare. În plan secund, Dodo (tuns regulamentar) afişează o mutră tristă -- protesta că n-aveam să-l luăm cu noi. (Poate data viitoare, amice! :-)):

Uca, Ani & Alexandra în plină sesiune de trambulinare:

Alioşa-căţărătorul. Pentrul el, peretele ăsta a fost o „joacă de copii”, dat fiind că e abonat la un club de căţărători ce practică pe chestii mult mai serioase. (Evident, copacii de pe alee au fost de mult „fumaţi”.)

Lara, la unul din capetele toboganului:

Nicholas, cu aproximativ juma' de secundă înainte de a izbucni în plâns. I-am dat dreptate -- nici mie nu-mi plăceau bliţurile; nici acum nu-mi plac.

Alexandra, Uca şi Thea -- planificări de trasee:

Thea şi Uca. Tocmai le-ntrebasem: „Vreţi să vă fac o poză?” Mie-mi pare c-au răspuns „Da” :-).

Myzea (cea mai recentă febleţe a Mărucăi):

Uca vs. Julia & Iulia:

Fascinată de „scăpărinci” (= un cinci cu scăpărici):

Aşteptând finalul „La Mulţi Ani”-ului:

O dorinţă...

Tortul

2010-04-24T22:45:00.008-04:00

Noaptea trecută, Melinda s-a culcat la ore mici. Foarte mici. (Restul trupei sforăia de muuult.) Motivul se poate vedea în imaginile de mai jos.

Cinci

2010-04-24T11:13:00.002-04:00

La Mulţi Ani, Măruca-nu-mai-chiar-mică! :-)

Glumiţă

2010-04-22T21:37:00.003-04:00

Când nu mai sunt copii pe alee şi încă mai are chef de joacă, Uca intră-n vorbă cu oricine cunoaşte deja şi se simte confortabilă în pezenţa lor. Aşa se face că-n ultima vreme am văzut-o discutând cu mai mulţi dintre vecini, pe câţiva dintre ei părând a-i fi deturnat definitiv de la ce treburi se-ntâmplă că aveau când îi treceau prin preajmă.

Ieri seară, în timp ce încă mă mai hârjoneam cu Dodo, m-am apropiat de curtea unei vecine (din Pakistan, parcă, venită) cu care Măruca se afla în toiul unor poveşti. La un moment dat, după prezentarea planului cu cei trei bebe pe care o să-i aibă ea cândva, îi zicea cam aşa:

- ... and I also have a dog, a cat, a husband and a mommy.

(Care, în traducere, ar fi: „... şi de asemenea mai am un câine, o pisică, un soţ şi-o mămică”.)

La care eu am simţit nevoia să intervin şi să fac corecţia necesară:

- Uca, I'm not your husband -- I'm mommy's husband!

(Adică: „Uca, eu nu sunt soţul tău -- sunt soţul lui mami.”)

Măruca a rămas pentru o fracţiune de secundă cu gura întredeschisă (cred că se pregătea să zică ceva), după care a dat sentinţa:

- Ooo, poor mommy...

(Adică: „Ooo, sireaca de mama...”)

A trebuit un timp până să se oprească vecina din râs. :-)

Ceainicu' cu mine...

2010-04-17T21:16:00.006-04:00

Măruca a primit (în avans) un cadou de ziua ei de la „pan” Tom, vecinul nostru -- un set de ceşcuţe de porţelan. Setul a venit la pachet cu vopsele, pensulă şi instrucţiuni despre cum trebuie „coapte” ceşculeţe o dată ce sunt pictate. Ce a urmat se poate vedea în imaginile de mai jos.

Gata de treabă:

În timpul lucrului:

Prima folosire:

Maniere ;-):

Măruca a băut vreo cinci ceşcuţe; Melinda vreo trei; eu cam tot aşa. Tom a promis că participă la următoarea testare... Dziękuję!

Iepuraş coconaş

2010-04-04T10:24:00.005-04:00

Întrebare de furnică: ştiţi voi cine-i Brunolică?

E iepuraşul de marshmallow, câştigătorul ediţiei din anul acesta a concursului „Vânătoarea de ouă (colorate)”. Ca premiu a primit onoarea de a fi în centrul ornamentelor de pe tortul de sezon. Toate sunt opera artistei familiei, Melinda, cu ajutor şi sugestii primite de la artista-n-devenire, Măruca (care i-a şi năşit numele).

Sărbători fericite tuturor!

Ţop-ţop-ţop...

* * *

Scenarii astronomice

2010-03-31T11:43:00.004-04:00

Aseară, în drum spre terenul unde-şi face alergarea Dodo:
- Tati, Soarele e o stea?
- Da, Uca, o stea e.
- Şi celelalte stele tot soare sunt?
- Tot sori sunt şi ele, da.
- Şi-atunci, când Soarele o să moară, Pâmântul o să meargă şi-o să-şi aleagă altă stea ca Soare?
- Ăăă, hmm... nu ştiu...
- Şi Luna o să vină după Pământ?
- Luna? Cred că da. Luna s-a-nvârtit tot timpul în jurul Pământului, aşa că sigur o să meargă oriunde acesta va merge...

---

Adevărul e că nu-mi mai aminteam ce-am citit (sau văzut prin ceva documentare?) vizavi de sfârşitul Soarelui. Aşa că azi, între două compilări, mi-am aruncat ochii prin diverse colţuri ale Pânzei (aka The Net) să văd cum se prezintă treaba; la o adică, măcar să fiu în stare să continui cu încă două replici dialogul, dac-o fi să se mai pună problema vreodată.

Ei bine, din câte înţeleg, Soarele se află undeva la mijlocul vieţii sale (midlife crisis, anyone?) aşa că pentru încă vreo patru-cinci miliarde de ani e foarte probabil să facă aproximativ acelaşi lucru pe care-l face şi acum: dă lumină şi căldură la vecini.

Mai apoi o va lăsa mai moale cu lumina şi se va face mai întâi roşu de furie că i s-a gătat hidrogenul (la oameni, fenomenul are loc când se termină oxigenul) şi se va umfla într-atâta încât e dat ca sigur că Mercur şi Venus vor fi fiind înghiţite cu totul. Posibil şi Pământul (care e al treilea pe meniu) dar părerile par să fie-mpărţite. Orşicât, chiar dacă Pământul scapă, nu va scăpa cu viaţă (cum ar veni, nu va mai fi vieţuind nimic pe suprafaţa sa -- din cauza căldurii).

Ehh, şi după ce-i trece supărarea, Soarele se va calma luând mai întâi forma unui pitic alb, pentru ca după alte miliarde de ani, timp în care se va răci treptat, să devină un pitic negru. La acel moment va fi fiind destul de mic ca dimensiune (undeva în ligă cu Pământul) şi va fi, probabil, plin de diamante.

Nu ştiu voi ce planuri aveţi, dar eu încep să mă gândesc la un colier pentru nevastă :-).

ps/ Cumva, toată treaba mi-a amintit de Seasons in the Sun.

Primul machiaj

2010-03-30T14:22:00.002-04:00

A fost să fie duminică, când Măruca a vrut să „se aranjeze puţin” şi ea înainte de a pleca în vizită la nişte prieteni.

Luni şi-a vopsit unghiile (nu e prima oară) în ceva care mi-a explicat la telefon că e transparent şi cu sclipici, şi care mai pe seară am stabilit amândoi că e praful de stele cu care a aruncă Luna după noi pentru că tot încercam să sărim pe ea. (Şi-a fost o Lună plină aseară de zău că n-aveai altceva mai bun de făcut decât să vrei să sari pînă la ea.)

Azi, marţi, de dimineaţă s-a mai machiat puţin, special pentru a face o demonstraţie pentru Mrs. Lavazzado la şcoală. (Da, mai merge.) Care Mrs. Lavazzado s-a declarat pozitiv impresionată de culoarea de ojă aleasă. (Eu îmi aminteam de alt gen de impresii pe care le aveau educatoarele pe vremea când frecventam eu şcoala.)

Una peste alta, cred că tre' să-ncep să mă obişnuiesc cu ideea că „să colorăm” nu implică neapărat hârtia. Mai sper doar să nu implice propria-mi piele. :-)

Facturiada de primăvară

2010-03-30T13:38:00.005-04:00

Mi se mai întâmplă (din ce în ce mai rar şi cu un entuziasm ce e la un epsilon-bine-ales depărtare de zero) să dau iama prin hârtii (altele decât cele care sunt proprietatea Mărucăi) şi să pun de-o tentativă de ordonare a lor. Facturi de tot felul (telefon, Internet, bănci, cărţi de credit, dentist, etc.) care se adună cu kilogramele. La un moment dat mi-am auto-impus o regulă: orice mai vechi de trei ani se aruncă. (Mai puţin declaraţiile la fiscul canadian, care prin lege mi-s obligat să le păstrez şapte ani.)

Partea cu identificatul a ce e mai vechi de trei ani nu a fost chiar aşa grea, dat fiind că am tendinţa de a aranja documentele în ordine cronologică. Aruncatul însă, hmm, a prezentat o problemă. Cum? Plasatul la ghena de gunoi de documente cu diverse informaţii confidenţiale nu mi se pare chiar cea mai coşeră soluţie (deh, m-am molipsit şi eu de privacy-phobia de când mi-s pe meleagurile astea). Arsul lor nu e chiar la-ndemână, că n-am unde face focul fără să risc a plăti şi plimbatul a două maşini de pompieri prin oraş. Până la urmă am optat pentru ferfeliţizarea hârtiilor.

După fo' trei hârtii pe care le-am rupt de mână am făcut apel la varianta mecanizată: tăietorul de hârtii (aka the paper shredder). Aşa se face că m-am trezit cu doi saci (da, saci -- şi zău că-n forma netăiată totul încăpea într-o plasă normală ca dimensiuni) de tăieţei de hârtie. Ce s-a ales de unul dintre ei se poate vedea în imaginile ce urmează. (Pe celălalt sac apucasem să-l arunc deja.)

La final, mi-a ieşit socoata cam aşa:

tăiat hârtii: juma' de oră
aruncat de, cu şi printre hârtii: juma' de oră
făcut curat după: o oră

Dar partea cu adevărat importantă a fost c-am împletit utilul cu plăcutul. :-)

Joacă de seară

2010-03-07T18:11:00.005-05:00

În ultimele câteva săptămâni s-a instaurat o oarecare rutină în ceea ce priveşte serile: ne jucăm Bendomino sau cărţi.

Bendomino e o versiune puţin modificată de domino, în sensul că piesele sunt puţin curbate, ceea ce face puţin mai dificilă plasarea unei piese noi (după două piese curbate în acelaşi sens a treia e obligatoriu să fie curbată invers; arareori, unul din capete se blochează datorită curbării). E un joc destul de drăguţ, simplu şi care durează doar câteva minute. (Da' e greu să te opreşti doar la o singură partidă, aşa că durata uneia nu spune mare lucru.) Dat fiind că fiecare număr e colorat cu altă culoare cred că poate fi jucat şi de copii mai mici, care nu neapărat sunt atraşi de număratul punctişoarelor. (Ţin minte că acu vreo doi ani era imposibil să o atrag pe Uca în orice joc care implica prezenţa unui zar -- nu o interesa absolut deloc numărul de punctişoare de pe laturile acestuia.)

În ce priveşte jocurile de cărţi, momentan jucăm unul singur: şeptică americană. (Şi, de regulă, fără jokeri, că nu prea-i plac.) E, cred, unul din cele mai simple jocuri posibile în materie de jocuri de cărţi. Dar chiar şi acesta are câteva reguli (cele legate de as, şapte, doi, anunţatul ultimei cărţi) şi eu unul mă bucur să văd că Măruca reuşeşte să le ţină pe toate minte şi joacă corect fără mare ajutor. Confundă încă 6 şi 9, şi nu reuşeşte să ţină în mână mai mult de două cărţi, astfel încât să vadă fiecare ce este. Nici cu amestecatul cărţilor nu prea are succes :-).

Din când în când mai jucăm şi Princessopoly, care e un joc asemănător cu Monopoly, însă totul trecut prin prisma „magiei Disney” şi cu reguli mai blânde, în sensul că trebuie să fii foarte ghinionist ca să dai faliment. Partea mai puţin plăcută la jocul acesta e că, de regulă, durează câteva ore o partidă, ceea ce-l face impracticabil pentru majoritatea serilor (ok în weekend-uri).

Aş fi curios ce se mai joacă alţii seara... careva dornic să povestească?

Olimpice

2010-03-07T17:32:00.003-05:00

A trecut ceva vreme de când n-am mai postat... Între timp s-au întâmplat mai multe, printre care şi Olimpiada de iarnă de la Vancouver. Şi vizavi de asta eu sunt puţin dezamăgit -- nu în ce priveşte performanţele Canadei ^[1] (care a câştigat --în sfârşit, i-a trebuit trei olimpiade ca să reuşească-- aur olimpic pe propriul sol; şi dacă tot au făcut-o, au făcut-o lată, stabilind un nou record în materie de aur câştigat la o singură olimpiadă de iarnă), ci în ce priveşte atitudinea Mărucăi, pentru care evenimentul a fost cvasi-inexistent :-(.

Singurul sport care a interesat-o cât de cât a fost patinajul artistic. (Şi festivităţile de deschidere/închidere, dar astea cu greu pot fi încadrate la sporturi... mai degrabă la Cântarea Canadei :-), că parcă prea le-au umplut de patriotisme). Cum însă transmisiile directe de la patinaj aveau loc târziu în noapte (începând de pe la 10 pm), pe atunci Uca era cu bateriile pe gătate aşa că adesea adormea înainte sau în timpul acestora.

Pe de altă parte însă, se face că am ajuns din ce în ce mai des la patinoar. (Posibil să fie şi un mic efect secundar al Olimpiadei, care a trezit un anumit interes pentru sporturile de iarnă în rândul copiilor, deci şi a trupei de joacă a Mărucăi.) Şi ca urmare Uca-nceput să se simtă tot mai bine pe patine, acum mergând fără probleme pe „tura mare” (adică nu în zona de începători). Încă nu se avântă cu o viteză prea mare şi nu face cine ştie ce viraje/piruete sau opriri spectaculoase, dar se simte suficient de sigură pe ea pentru a nu mai căuta protecţia cuiva prin apropiere. Aş zice că patinează mai bine ca mine (ceea ce nu e greu, dat fiind că ultima oară când am avut patine-n picioare trebuie că aveam câteva numere mai puţin la pantof :-)).

[1] Mi-s interesat şi de perfomanţele României, desigur, însă în ceea ce priveşte sporturile de iarnă îmi pare că n-are sens să-mi pun nădejde prea mare. Aşa că mă gândesc ca, pe viitor, la olimpiadele de vară să flutur tricolorul, iar la cele de iarnă frunza de arţar :-)...

January, February,...

2010-02-11T16:38:00.003-05:00

...s-a pus Uca să spună, din senin, în timp ce mă asista, aseară, la bărbierit.
- Le ştii şi pe româneşte?
- Ce?
- Ce-ai zis până acum, lunile anului.
- Nu.
- Ianuarie, februarie, martie,... decembrie. Acum le şti.
- Naaah... January, February, March,...

Îmi pare că, încet-încet, Măruca trece pe engleză ca limbă „de bază”. Acu' vreo săptămână sau două, s-a trezit în toiul nopţii pentru a merge la baie şi, după cum îi e obiceiul, m-a anunţat şi pe mine de intenţie. Numai că, după cum nu-i era obiceiul, a făcut-o pe engleză:
- I need to make pee...

De-atunci pare să fi regresat la limba-i maternă în scurtele dialoguri nocturne, dar orşicât, cel puţin în anumite momente preferă engleza. Aş zice că mă cam aşteptam să se-ntâmple ceva de genul acesta, dat fiind că am observat fenomenul la mai mulţi din copiii pe care-i cunosc aici.

Aşa că probabil e timpul să-nvăţ şi eu limba asta. Doar am profesor bun :-)...

* * *

Că veni vorba de lunile anului... te-ai întrebat vreodată de ce a doişpea lună a anului sună de parcă ar fi trebuit să fie a zecea (decembrie), a unşpea de parcă ar fi trebuit să fie a noua (noiembrie), a zecea de parcă ar fi trebuit să fie a opta (octombrie) şi a noua de parcă ar fi trebuit să fie a şaptea (septembrie)? Ei bine, pentru că au fost cândva.

Da' de ce are februarie 28 de zile? Ehh?

Dărnicie

2010-02-02T21:07:00.002-05:00

Melinda, luând o bucată de brânză din farfuria Mărucăi care se golea mult prea-ncet, mi-o-ntinde şi zice:

- Îi dăm o bucată şi la tata?

La care Uca i-o ia din mână, o rupe-n două şi mi le-ntinde:

- Nu. Îi dăm două bucăţi!

Aşa! Să mai zică cineva că nu am o fătucă mai darnică decât nevasta. :-)

Leptopu' mic

2010-02-01T14:29:00.005-05:00

Ultima vizită a Moşului cu barbă albă şi desagă largă s-a lăsat cu nişte achiziţii electronice. Aşa se face că de câteva săptămâni Măruca pomeneşte din când în când de „leptopu' ei mic”, pre numele adevărat: iPod Touch. (Nu i-am găsit încă un nume mai personal; iniţial, în primele zile, îi spunea „Lipstăr”, după numele pe care-l auzea folosit de alţi copii pentru gadget-urile lor.)

Spre deosebire de precedentu-i laptop, aka „Grinch” (care, între timp, pare să-şi fi stabilit nişa lui de piaţă ca cititor de .pdf-uri în braţele Melindei), acesta chiar este ușor de folosit şi foarte intuitiv. Ceea ce mă cam aşteptam să fie aşa, dat fiind că navigarea pe bază de atingere a ecranului e foarte naturală pentru copii (şi nu numai). [Paranteză dreaptă: cei care proiectează XO-ul ştiu, desigur, şi ei lucrul acesta, dat fiind că noua generaţie va să aibă nu doar unul, ci două „touch screen”-uri.]

Până acum, Uca a experimentat cu diverse jocuri şi câteva aplicaţii de desenat sau „muzicit”. După câte pot să-mi dau seama, în topul preferinţelor e un joculeţ în care trebuie să ai grijă (hrănit, delectat, etc.) de nişte căţeluşi, şi un altul în care compui ţinuta de ocazie a unei prinţese. O altă preferinţă pare să fie vizionarea de filme de animaţie, marca Disney. (Lucru care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care vor să ţină filmele departe de dormitor. Grup pe care, de altfel, îl simpatizez şi eu.)

Deşi îi place, cel puţin până acuma nu pare să fie obsedată de folosirea acestuia (spre deosebire de tat-su', care pare să aibă un comportament impulsiv vizavi de unul din jocurile instalate :-)). Se mai joacă din când în când, însă nu-mi pare că pune Touch-ul înaintea dialogurilor închipuite cu prinţese şi alte personaje imaginare. Şi cam bănui că după ce va trece sezonul rece o să dea uitării cu totul jucăria, pentru că nu cred că va fi un concurent serios zbenguielii pe alee. De văzut.

Orşicât, pentru Moş se-anunţă vremuri grele... XO-2, iPad,... mda, grele, şi nu de la nămeţi... (-;

---

Grădiniţă: adio dar rămân cu tine!

2010-01-29T06:46:00.004-05:00

După calculele noastre ieri ar fi trebuit să fie cele trei săptămâni când ar fi expirat limita maximă de neprezentare a Mărucăi la programul grădiniţei, limită după care ar fi urmat deînregistrarea ei. Aşa că-n ultimele două-trei zile am întrebat-o de câteva ori dacă vrea să mai meargă. Nu, nu mai vrea.

I-am spus că, totuşi, ar fi frumos să mai meargă o dată să-şi ia rămas bun de la Mrs. Lavazzado şi să-şi recupereze perechea de papuci pe care o avea lăsată acolo. I-a părut a fi o propunere decentă pentru că a fost de acord. Aşa se face că ieri dimineaţă a purces la drum după ce, în timpul micului dejun, ne-a spus de vreo câteva ori că mama n-o s-o lase la şcoală ci au să se-ntoarcă-mpreună. Ăsta era, carevasăzică, planul de acasă. Prin urmare, normal c-a vrut să rămână şi să se joace cu copiii de acolo :-).

Surpriza a fost că administraţia grădiniţei şi-a făcut temele în avans şi o aveau pe Măruca deînregistrată deja. Aşa că s-au mai completat un rând de formulare şi şi-a recăpătat statutul de înregimentat cu acte-n regulă.

Clătim. Repetăm...

Zece-ar zice...

2010-01-26T00:01:00.000-05:00

... Uca dac-ai întreba-o de vârsta lui Veve.

Aşadar, pisoiul nostru cel înţelept a adunat 10 pe răboj, ceea ce ar trebui să fie --conform unor algoritmi iscusiţi-- echivalent cu 56 de ani umani. Uau! Trebuia scoasă lumânarea festivă de prin sertare, nu?

Ar mai trebui precizat că în ultimele luni din cele 120 ('au e din cele 672?) a avut parte de diverse manifestări de neţărmuită afecţiune din partea Mărucăi, care l-a cam fugărit prin casă, prins, cărat în braţe dintr-o parte-n alta, drăgălit, îmbrăcat, dezbrăcat, acoperit, descoperit, îngrămădit, pupăcit, dojenit şi --în general-- tratat ca un veritabil partener de joacă. Care joacă nu se-ncheie până ce nu se aude protestul oficial al înţeleptului sub forma unuia sau mai multor mieunături disperate. Tough Love! Orişicât, n-aş putea spune că-i scoate peri albi :-D...

Mulţi ani, Veviţu!

Grădiniţă, te iubim?

2010-01-20T15:14:00.003-05:00

Cu aproximativ trei luni de zile-n urmă Măruca mergea veselă şi plină de entuziasm la prima ei zi de grădiniţă. Fusese alegerea ei, pe care am considerat de cuviinţă să i-o respectăm. Pentru aproximativ două luni de zile, până la vacanţa de iarnă, a mers aproape zilnic la cele două ore şi jumătate de activităţi organizate pentru „grupa mică”. A lipsit doar când a fost răcită şi poate una sau două zile în care a fost prea frig afară.

Cu aproximativ două săptămâni în urmă, imediat după reluarea programului grădiniţei în noul an, ne-a anunţat că ar prefera să nu mai meargă chiar în fiecare zi. A propus regula o-zi-da-una-ba, cu care-am fost de acord. După prima zi da, a schimbat regula la un perpetuu ba. Aşa se face că acum e în a doua săptămână de când nu a mai dat pe la şcoală.

În dimineaţa asta însă a dat şcoala de noi. Mrs. Lavazzado (educatoarea de la grupa ei) ne-a sunat pentru a se interesa de soarta Mărucăi. (Iniţial, aveam de gând să sun eu în fiecare dimineaţă să anunţ absenţa Mărucăi, dar după o zi în care am fost repezit de cea care a răspuns la telefon, am trecut la opţionale treaba asta.) I-am spus care-i situaţia şi cred c-a-nţeles. A-ncercat mai întâi să mă ia mai pe ocolite, spunându-mi că şi băieţelul ei tot aşa se manifestă imediat după terminarea vacanţelor, dar când a sesizat că nu mă impresionează propria-i experienţă a lăsat-o baltă şi mi-a mai precizat doar că după 15 absenţe consecutive va urma automat deînregistrarea şi că, în consecinţă, va fi nevoie de o reînregistrare în cazul în care va dori să mai frecventeze grădiniţa. I-am mulţumit pentru informaţie şi i-am promis c-am s-o ţin la curent cu decizia pe care o va lua Măruca.

Prin urmare, Uca are o primă temă de casă :-). Să decidă dacă: (a) vrea să mai meargă la grădiniţă; sau (b) vrea să nu mai meargă; sau (c) vrea să meargă o dată la trei săptămâni pentru a-şi păstra înregistrarea. (Aşa, pe fugă, mi-a răspuns că o să meargă, însă numai atunci când şi Melinda va să meargă în fiece zi la servici, lucru preconizat a începe să se-ntâmple cândva anul acesta.) Indiferent ce va alege, vom încerca să-i respectăm opţiunea.

Vrăjitoarea Măseluţa

2010-01-20T14:24:00.002-05:00

Prinţesa Măseluţa (aka Tooth Fairy) e un personaj des pomenit p-aci, îndeosebi copiilor cu vârste de pe la şase, şapte ani încolo. Afacerea ei, a prinţesei, e de a face troc de galbeni (sau alte mici cadouri) cu dinţuci de bebe lăsaţi seara sub pernă.

Ei bine, în ce priveşte trocul pe care Uca va să-l facă peste câţiva ani, numita prinţesă s-ar putea să strâmbe niţel din nas, dat fiind că cel puţin o parte din măseluţele Mărucăi vor fi predate cu oareşice petice (aka plombe) pe ele. Şi când spun cel puţin, mă gândesc la trei. (Şi mai sper să nu crească mai sus de trei.)

Vizita la dentist de ieri a Mărucăi nu a fost prima pe care a făcut-o într-un cabinet stomatologic, însă a fost prima în care dinţii i-au fost polizaţi. Surpriza plăcută a fost că s-a comportat admirabil, fără proteste prea mari, dar asta aproape sigur se datorează inhalatului de oxid de azot (aka „laughing gas”) pe post de analgezic.

Surpriza mai puţin plăcută e c-am aflat care ar fi fost varianta de rezervă în cazul în care oxidul de azot nu i-ar fi indus o stare suficient de letargică pentru a accepta tratamentul: legatul de scaun! (Ce-i drept, varianta asta nu se aplică decât cu acordul scris al părintelui însoţitor, care acord Melinda a refuzat să-l dea.)

În fine, lucrurile par să se fi derulat la modul okay. Acu' nu ne rămâne decât s-o aşteptăm pe Prinţesa Măseluţa -- cu drag şi promisiuni că-i livrăm marfă de calitate. :-)

Infinit

2010-01-11T16:53:00.004-05:00

Mă-ntreabă Măruca în careva miez de noapte:
- De ce numerele nu se gată niciodată?
- Pentru că orice număr ai alege poţi adăuga unu la el şi obţii un nou număr, mai mare decât cel ales. Nu vei găsi, deci, niciodată un cel-mai-mare-număr... D-aia nu se gată numerele.

În ultimele câteva săptămâni ne jucăm un joc nou: „spune un număr mai mare decât al meu!”, a cărui reguli sunt evidente din nume. Până să ne jucăm jocul acesta numerele până pe la vreo 20 păreau să ne fie arhi-suficiente; cu jocul i-am introdus conceptul de sute, mii, milioane şi miliarde (la mai mult de-atât mă pierd şi eu). Şi pe lângă astea ideea de „fără sfârşit”.

Încă se mai încurcă la ierarhia ordinelor de mărime şi-adesea compune numere de genul „douăzeci de sute” când vrea să se refere la două mii. Îmi închipui că dacă ne mai jucăm aşa o vreme va elimina o bună parte din confuzia asta.

Da' de ce mi-s cel mai curios e dacă a înţeles sau nu conceptul de infinit. N-am idee cum aş putea testa. Sugestii?

Pattern

2010-01-07T14:23:00.003-05:00

E adevărat că Măruca învaţă la şcoală. (Cum la fel de adevărat e că învaţă şi în afara şcolii. Dar în această postare vroiam să scot în evidenţă ce ne dă nouă bun şcoala.) Bunăoară cuvântul „pattern” ^[1].

În careva seară se juca cu nasturii de la vesta mea -- ba-i încheia, ba-i descheia.
- Hei, de ce nu-i laşi încheiaţi? Îţi place să mă tot vezi pe mine încheindu-i?

Ignorând iritarea din vocea mea, m-a anunţat:
- Uite, am făcut un pattern: unu-i încheiat, unu-i descheiat, încheiat, descheiat, şi tot aşa.
- Hmm, pattern... Ai dreptate. Dar de unde ştii tu de pattern?
- De la şcoală, că şi-acolo am făcut.
- Cum aşa?
- Când am desenat om de zăpadă: un nasture roşu, unul albastru, unul roşu... Mrs. Lavazzado a zis că-i pattern.
- Yep, pattern îi. La fel cum pattern e şi dacă nu se repetă neapărat unu-şi-unu, ci poate fi şi de genul: un nasture roşu, doi galbeni, unul roşu, doi galbeni, şi tot aşa. Ideea e că se tot repetă după o regulă.

(Acu' când povestesc îmi dau seamă că i-aş fi putut arăta fo' doi fractali cu ocazia asta şi s-o-ntreb dacă vede vreun pattern acolo... ehh, poate data viitoare.)

Ieri, tot lingând la o acadea mare (un alt import de la şcoală) pe care era parcă desenat o spirală de culori m-a anunţat că şi-acolo e un pattern. Eu nu l-am prea desluşit (cel puţin nu la alternanţe de culori, care se cam îmbinau unele-n altele ca urmare a activităţii Mărucăi), însă n-am stat să studiez problema.

Da' cel mai fain pattern pe care mi l-a adus la cunoştinţă până acum e cel pe care mi l-a anunţat azi-dimineaţă când, proaspăt trezită, am întrebat-o dacă vrea să meargă la şcoală:
- Un pattern, tata: o zi mă duc, una nu mă duc, şi tot aşa.
- Ok. Şi-atunci astăzi mergi?
- Păi am fost ieri.
- Deci azi nu şi mâine da?
- Da.
- Perfeeect...

După care-am pus iute mâna pe telefon şi-am anunţat la şcoală că nu serveşte azi, înainte de a se răzgândi :-).

Deci, cum ziceam, Măruca învaţă (şi) la şcoală. Din când în când.

---

[1] În traducere (aproximativă): regulă, tipar, şablon.

Cugetări precoce

2009-12-31T18:19:00.003-05:00

Aseară, în timp ce scriam precedenta postare, Măruca bâzâia în jurul meu zorindu-mă să gat mai repede pentru a mai apuca o porţie de Poisson Rouge înainte de culcare. Şi cum tot o amânam cu mai-cinci-minute-şi-gata, s-a pus pe un joc imaginar cu nu ştiu ce personaje inventate care zburau de colo-colo prin toată camera. După f'un sfert de ceas s-a aşternut o tăcere de-am crezut c-a furat-o somnul subit (se apropia de miezul nopţii). Aşa c-am aruncat o privire peste umăr să văd care-i treaba.

Nici vorbă de somn (furase o juma' de oră mai devreme, suficient ca să-şi umple bateriile pentru o seară prelungită). Stătea întinsă pe canapea şi se tot pigulea la o buză, cum face de obicei când cugetă la una-alta.

- Credeam c-ai adormit...

- Nuuu... Mă tot gândesc cum să fac.

- Cum să faci ce?

- Păi cum să fac când o să cresc mare şi o să am şi eu bebe... Să am un băiat şi o fetiţă? Să am doi băieţi? Să am două fete? Sau să am doi băieţi şi două fete?

- Ooo... Ăăă, uau!... Uca, n-am idee... Ăsta-i genul de „problemă” la care merită să cugeţi din timp. Oricum, dat fiind c-ai început de p-acum probabil o să te hotărăşti la ceva până vine vremea...

Adevărul e că m-a luat cu totul pe nepregătite. Bănuiam eu că fetele sunt ceva mai precoce decât băieţii, da' totuşi... Eu când mi-am pus prima oară genul ăsta de-ntrebări aveam cu f'un sfert de secol mai mult decât Măruca... Diferenţe între generaţii, huh?

Zece minute mai târziu, pe când terminasem de scris, Moşul Ene îşi făcuse datoria, aşa că n-am mai avut pe cine să-ntreb dacă a ajuns la o concluzie sau nu. Iar acu' nu mi-s chiar sigur că vreau să redeschid subiectul, de teamă să nu fiu iarăşi luat pe nepregătite :-)...

Ziua independenţei (una dintre ele)

2009-12-30T22:33:00.004-05:00

Acu' vreo două zile, dimineaţa. De fapt, mai către amiaz', aşa... (orice cocoş cu conştiinţă trebuie că-şi va fi dat duhul pe la acea oră dac-ar fi stat pe gard până să mă vadă mişcând.) Cu ochii încă cârpiţi, mă arunc în şoşoni, trag şuba pe spinare şi ies cu patrupedul cel mare la plimbare. (De fapt, mai corect ar fi să spun că Dodo a ieşit la măsurat aleea dintr-un capet în cel'lalt, în timp ce eu la târât cam pe jumătate din aceeaşi distanţă.)

Restul trupei încă visa frumos, îngrămădiţi unii-n alţii.

Întors, pun ceaiu' la-ncălzit (tehnologia cafelei părea complicată încă pentru neuronii mei năuci) şi mă aşez să verific poşta electronică, când aud nişte paşi uşurei coborând pe scară. Era Măruca.

- Te-ai trezit şi tu?...

- Tada! Surpriză...

- Oh, da, credeam că o să mai dormi o vreme...

- Nuuu, am vrut să-ţi fac o surpriză că m-am îmbrăcat singură.

Aşa şi era. Pantaloni, bluziţă, şosete şi botoşeii pe care de obicei refuză să-i încalţe, toţi erau parte din ţinută. Şi toate păreau să fie purtate corect (i.e. nu cu eticheta-n faţă, nu cu stângu-n dreptu', etc.), chestie care nici mie nu prea-mi iasă decât cam în jumătate din încercări :-).

- Ohh... adică mama nu te-a ajutat deloc?

- Nuuu... Mama doarme şi n-am vrut s-o trezesc...

- Uau! Surpriză de surpriză...

* * *

Schimbările din ultimele săptămâni pe care le observ la Uca îmi par că se încadrează cu precădere în categoria „tentative de independenţă”.

Nu mai ţine neapărat să mai fie cineva cu ea când se joacă (preferă, totuşi, compania copiilor de vârstă apropiată: Thea, Alexandra, Lara,...). Uneori merge singură în camera de joacă şi-şi imaginează tot felul de scenarii cu păpuşile sau diversele jucării de pe acolo. Vorbeşte cu ele, „joacă” mai multe roluri în dialoguri destul de lungi dar spontane, inventează nume, trece din română în engleză şi-napoi, etc.

Când am mai ajuns pe la biblioteca publică a fugit repede în barca din colţul copiilor, s-a instalat confortabil pe jos lângă nişte rafturi burduşite cu cărţi pline de imagini, şi a „citit” de una singură preţ de vreo 15-20 de minute înainte de a ne căuta şi a ne ruga să-i citim şi noi (cuvintele), pentru că ea a citit deja toate pozele.

Când foloseşte toaleta nu mai ţine neapărat să ne înştiinţeze sau să o însoţim. A-nceput şi să-nchidă uşa în urma ei (lucru pe care nu l-a făcut niciodată până recent), uneori chiar cu zăvorul care blochează deschiderea ei din exterior. (Lucru care pe mine unu' m-a făcut să mă gândesc la cum ar fi cu transportul de uşi de la Home Depot până acasă, asta în cazul în care nu s-a prins cum e partea cu deszăvorâtul uşii... temeri nefondate, până la urmă :-).)

Noaptea a-nceput să se trezească singură când are nevoie de o vizită la baie. Până acum vreo câteva săptămâni, începând de prin primăvară (când a decis să renunţăm la „pampi”), o duceam în braţe de câteva ori pe noapte, pentru că nu era-n stare să stea singură-n picioare. Acum se trezeşte, se ridică-n fund în mijlocul patului, mă înştiinţează şi pe mine care-i problema (deh, unde-i grija aia la netulburatul somnului? nu par să mă calific încă :-)), după care merge fain-frumos singură şi-şi rezolvă treaba.

(Apropo de renunţatul la pampers pe timp de noapte, nu am scris despre episodul ăsta, da' ce a convins-o a fost argumentul economic -- aceeaşi bani cu care se pot cumpăra cutii cu pampers ar fi putut fi folosiţi pentru cumpăratul de cutii cu păpuşi, sau pantofi, sau-sau-sau... cumva, i s-a părut atât de logică explicaţia încât a decis pe loc, în magazin, ca cutia cu pampers pe care o pusesem în coş să fie ultima investiţie în domeniu. Şi aşa a fost. Încă mai avem jumătate din ea.)

Încă nu-i iasă toate de una singură (fermoarele, bunăoară; închisul lor continuă să fie o sursă de frustrare) şi nu-şi bate prea mult capul înainte de a cere ajutor (uneori pe un ton de comandant suprem). Dar orşicât, e pe drumul bun.

* * *

An nou fericit, tuturor!

La patinoar

2009-12-16T21:29:00.002-05:00

Am fi vrut să mergem ieri seară -- la patinoarul de la centrul comunitar din apropiere (singurul convenabil ca distanţă de locul unde stăm). Doar că atunci când am ajuns am aflat că seara era rezervată pentru partide de hochei între diverse echipe de copii. Aşa că am stat şi noi pe margine şi am privit vreme de vreun ceas (timp în care Măruca s-a tot minunat de cum alunecă, pică, se ridică şi alunecă din nou copiii pe gheaţă), după care am luat drumul călduricii de acasă.

În seara asta când s-a întors Melinda din tura de seară cu Dodo a anunţat de la intrare:

- Mergem la patinoar.

M-am mirat olecuţă, pentru că ţineam minte că programul afişat la patinoar nu includea miercuri seara, da' m-am lămurit iute când a completat că-i vorba nu de patinoarul cu pricina, ci de cel natural format pe pista de alergare din jurul terenului pe care-l ducem seara, de regulă, pe Dodo. (Şi pe care alerga Uca la un moment dat, aproape seară de seară, în timpul verii.)

Zilele astea a fost ba peste, ba sub zero grade (Celsius), aşa că zăpada (prima din iarna asta) care a căzut săptămâna trecută a apucat să se topească în bună parte (nu înainte de a avea parte de o partidă de săniuş pe cinste, peste weekend), pentru ca acum să reîngheţe sub formă de „oglindă” pe anterior pomenita pistă de alergare.

Aşa că ne-am aruncat în cele mai groase haine avute la-ndemână şi-am mers cu toţii (mai puţin Veve, care preferă să facă iarna în bârlog, ca ursul) la patinat. Pentru Uca era prima oară când se vedea cu patine de gheaţă în picioare (a mai încercat cu role, peste vară, dar nu prea a prins-o) şi abia aştepta să vadă cum este.

Ehh, a fost mai greu decât se aştepta. Pentru că primele minute efectiv nu reuşea să-şi menţină echilibrul nicicum, şi statea agăţată în permanenţă de mine sau Melinda. După ce-a picat de vreo două ori însă, a prins parcă niţel curaj. Aşa că ultima juma' de oră a fost mai mult singură, chit că nu se avânta decât în „pasul melcului”.

Una peste alta, se pare că i-a plăcut dat fiind că a răspuns cu un DAAA! mare la-ntrebarea:

- No, mai mergem şi-aldat'?

Ceea ce vă dorim şi vouă :-)...

It's sad...

2009-12-08T15:43:00.004-05:00

Ieri seară, din una-n alta am ajuns să vorbim şi despre grădiniţă puţin. O parte a dialogului a fost cam aşa:

- Pe mine nu m-a certat niciodată Mrs. Lavazzado ^[1], pentru că eu sunt cuminte.

- Da' a certat pe cineva?

- Pe Elisha.

- De ce?

- Păi nu ascultă... Ea nu tace când ne spune să facem linişte şi nu ridică mâna ca să vorbească...

- Hmm... Da' tu pe mine m-ai văzut de multe ori ridicând mâna când vreau să vorbesc?

- Nu, da' la şcoală e altfel... tu nu ştii, măi tata!

- Nuuu, nu ştiu...

- Şi după ce a certat-o a pus-o să stea pe scaunul de time-out^[2].

- Da? Hmm... Şi tu ce crezi? E corect sau nu e corect ce a făcut educatoarea cu Elisha?

- It's sad...^[3]

Nici eu n-aş şti s-o spun mai bine de-atât.

---

[1] Mrs. Lavazzado este educatoarea clasei.
[2] Echivalentul „scăunelului ruşinii”.
[3] În traducere: „E trist...”

Boticuţa lu' Moşu'

2009-12-06T00:01:00.003-05:00

În ajun, întru ridicarea emoţiilor aşteptării, i-am povestit Mărucăi cum mie Moşul aista pre nume Nicolae nu uita niciodată să-mi aducă şi o boticuţă (aka nuieluşă), indiferent de cât de bine-mi spălam bocancii cu o seară-nainte. Ca de obicei când îmi povestesc amintirile copilăriei, Uca a ascultat atentă, clipocind din ochi cu interes.

Partea faină a poveştii avea să vină la îmbrăcatul pijamalei când, după o adâncă cugetare, Uca i-a spus Melindei:

- Lasă, mama, nu-i nimic dacă ne-aduce Moşu' baticuţe. O să le purtăm... asta e!

De data asta se pare că Moşu' n-a adus, dar pentru la anu' cred că e o idee demnă de luat în seamă (se-aude, Moşule?).

Mesaj de la Moşu'

2009-12-04T22:12:00.002-05:00

Şi-a trimis Moşu' buzduganu' (în engleză) înainte... tare s-a mai minunat Uca de unde ştia câţi ani are şi unde stă... oricum, la sfârşit îi făcea cu mâna şi-i ura de bine. După care a vrut să-l revadă de vreo două ori.

ps/ Am adunat şi eu în desagă o mulţime de mici chestii care aş fi vrut să le pun pe blog acilea... da' m-am cam lăsat pe tânjală de-un timp... să văd ce-mi mai amintes şi poate reuşesc câte ceva zilele următoare.

Grădiniţă, te iubim!

2009-10-16T10:27:00.003-04:00

„Va fi mai interesant decât crezi tu!” -- e ce mi-a spus Uca, ieri, la telefon, după ce se-ntorsese de la grădiniţă, unde fusese cu Melinda pentru a se înscrie. Nu ştiu dacă fraza asta a prins-o de pe la alţii sau chiar e propria-i creaţie, însă redă perfect aşteptările noastre (ale ei şi ale mele) vizavi de subiectul în chestiune.

Şi aşa se face că-n dimineaţa zilei de azi, Măruca s-a alăturat prietenelor sale de-o viaţă --Thea şi Alexandra-- şi-mpreună au purces spre şcoală. De fapt, grădiniţă (doar că aceasta e găzduită în clădirea unei şcoli catolice, St. Matthias), pentru că toate trei sunt înscrise la „grupa mică” (Junior Kindergarten).
(În imagine, de la stânga la dreapta: Uca, Thea, Alexandra şi Lara -- pe alee, în drum spre grădiniţă. Lara le conduce doar.)

Thea şi Alexandra au deja vreo cinci săptămâni „vechime”, timp în care Uca ne-a tot spus c-ar vrea şi ea să meargă cu ele, să se joace acolo împreună. Am încercat să-i spun că, cel mai probabil, joaca va să vină la pachet cu alte cele (diverse reguli şi activităţi care nu neapărat au să fie pe placul ei), dar n-am avut cu cine discuta -- era mult prea excitată de posibilitatea de a se juca cu copii încă şi mai mult decât o făcea până acum (adicătelea ore bune, zilnic).

Prin urmare, timp de cinci zile pe săptămână, începând de la 8:30 dimineaţa, pentru două ore şi jumătate, Uca are program de joacă cu copiii la grădiniţă. Or', cel puțin, aşa crede ea -- şi la fel sper şi eu.

Jocuri cu cuvinte

2009-10-07T03:33:00.005-04:00

În ultima vreme îmi pare că Uca desluşeşte tot mai bine „mecanica” cuvintelor; probabil că de la joacă i se trage.

Mai prin vară, din când în când, mă băgam uneori în discuţiile găştii de pe alee prefăcându-mă că nu-nţeleg câte un cuvânt:

- ... şi am păpat căpşune.

- Ce? Păşcune?

- Nu, căpşune.

- Şăpcune?!?

- Nuuu! Căpşuneee...

- Ahaaa... Năcşpune... am înţeles acum...

- NUUU! CĂPŞUNEEE!

- Ha? Nu pricep... cu ce literă-ncepe?

Şi aci începeau să-şi dea cu presupusul, nu întotdeauna fiind cu toate de aceeaşi părere (nici între ele, nici în raport cu mine).

După un timp s-au prins, şi le vedeam cum repetau cuvântul ca pentru ele încercând să se prindă care e prima literă. Fără ca asta să însemne că renunţau la partea de spectacol şi corectarea mea repetată, de regulă încheiată cu diagnosticul: „Tu nu ştii nimica!” :-)

Mai recent am început să ne jucăm „Fazan” ('au cel puţin aşa-i spuneam pe vremea copilăriei mele), în varianta spusului de orice cuvinte care încep cu o literă oarecare. Îi place jocul la Uca, chit că cel puţin primele dăţi îl juca la modul: căutat prin memorie, găsit un cuvânt interesant, desluşit cu ce literă începe -- este litera cu care tocmai se joacă? atunci spus cuvântul cu o mimică de „Eureka!” iradiind de jur-împrejur; nu este litera cu care se juca până atunci? declarat că tocmai s-a trecut la o nouă literă, şi anunţat cuvântul cu aceeaşi mimică de descoperitor. Aşa că de foarte multe ori fiecare din noi apucam să spunem fix câte un cuvânt începând cu o literă, înainte de a trece la altă literă. În seara asta însă i-am spus că nu mă mai joc dacă nu stăm măcar pentru trei cuvinte fiecare la aceeaşi literă, şi-a acceptat fără proteste majore. Aşa c-am ţinut scoruri cu degetele de la ambele mâini, motiv numa' bun şi pentru câteva operaţii matematice simple („... am spus două cuvinte, mai am unul şi gata, trecem la...”).

Pe urmă s-a-ntâmplat să ne jucăm şi cu desenatul la tablă, fază la care eu de obicei mă declar anti-talent la reproduceri de pisici, câini şi alte patrupede cu blană, şi încep fie să pictez triunghiuri, romburi, etc., fie să scriu cuvinte oarecare. De vreo două ori în ultimele seri a prins-o şi pe Uca scrisul meu de cuvinte şi chiar încerca să le citească. Zice mai întâi fiecare literă în parte, rar („p... i... s... i... c... ă...”); după care încearcă să le lege, adică să spună puţin mai repede, dar nu mai mult de două-trei litere o dată („pi... si... c...ă... că...”); după care repetă bucăţele din precedentele „silabe” şi încearcă să le lege cu ceva cuvânt care-i este familiar. Cuvintele mai scurte (cap, masă, pat) le prinde de regulă; cele ceva mai lungi nu întotdeauna (floare, pisică -- au fost okay; tavan însă i-a ieşit vană, pentru că „van” a fost ultima chestie pe care o tot repeta).

Cu scrisul e încă destul de timidă. Cam are idee cum se fac majoritatea literelor (de tipar) -- le desenează însă disproporţionate unele în raport cu celelalte; uneori „în oglindă”. Când încearcă să scrie un cuvânt, repetă cuvântul cu voce tare, după care scrie prima literă pe care o prinde din cuvânt şi care i se pare că nu a scris-o deja. Aproape întotdeauna prinde doar consoanele; vocalele doar la capetele cuvântului. Prin urmare, „MARIA” e „MRA”, ş.a.m.d.

Orişicât, mie unu' îmi plac jocurile astea, motiv pentru care ne-a prins şi miezul nopţii jucându-ne. (Care miez de noapte a apărut de vreo două ori în discuţiile despre desluşitul ceasului, aşa că părea oarecum natural să-l şi constatăm „în direct”, nu?)

ps/ Nu demult:

- Okay, mergem la culcare acuma?

- Da-mi citeşti o carte?

- Mmm... eu?

- Da. Că tu eşti cititor.

- Păi şi tu ce eşti?

- Eu sunt jucător.

- Okay. Păi atunci e limpede cine ce are de făcut... :-)

Drum bun, Bunicu'!

2009-08-12T18:53:00.004-04:00

„Unu' de iubire, unu' de dus şi unu' de întors!” -- aşa ne zice Măruca când careva dintre noi pleacă undeva şi ea nu merge. După care adaugă trei pupici complementari. Şi unul sau mai multe „hug”-uri.

Şi tot aşa i-a spus azi la Bunicu', când şi-au luat rămas bun pe aeroport.

Drum bun, Bunicu'! Şi să nu uiţi de cel de-al treilea pupic :-)...

Fugi Uca, fugi!

2009-08-11T13:39:00.003-04:00

Mai an povesteam despre ieşirile de seară pe care le facem cu patrupedul lătrător din dotare. Continuăm să avem parte de ele; în ultima vreme, însoţiţi şi de Bunicu'; uneori şi de alţi copii/părinţi de pe alee.

Din când în când (în mod sigur prea rar) mă mai pocneşte dorul de alergat şi mă pun să fac câteva ture de teren, în timp ce patrupedul fuge în toate direcţiile, iar Măruca se joacă fie cu alţi copii (dacă sunt prezenţi), fie cu Bunicu' sau singură (după caz).

Ei bine, de vreo trei-patru zile am cam inversat rolurile cu Uca -- ea este cea care aleargă în timp ce eu îi fac galerie şi o urmăresc cu privirea de pe un punct oarecarea al pistei de alergare. N-a fost ideea mea, ci a ei.

Eu mă dădusem rănit („sunt în şlapi, nu pot s-alerg”) şi bănuiam că asta o va convinge pe Uca să caute un băţ şi să deseneze ceva pe nisip-pietrişul cu care e acoperită pista de alergare, însă n-a fost să fie aşa. Prin urmare a alergat vreo trei ture de teren --încet, cu pauze de luat în braţe şi pupăcit la capătul fiecăreia-- înainte de a mă convinge şi pe mine să mă alătur pentru o ultimă (a patra a ei, prima a mea) tură. Pe parcursul acestei ultime ture, în timp ce eu încercam să-i explic (cu cuvinte puţine, căci deh, se vroia exemplu) cum că e mai bine să nu vorbeşti în timp ce alergi, mi-a făcut o propunere: ce-ar fi dacă am veni şi a doua zi, de dimineaţă, la alergat? Şi, de data asta, să-mi iau şi eu adidaşi, ca s-alergăm împreună?

Vă daţi seama că nu puteam refuza aşa un antrenor personal. Aşa că-n dimineţa zilei următoare (duminică, parcă), în timp ce nori negri se-adunau deasupra noastră, am dat buzna pe teren. Ultimele două ture (din vreo şase ale mele şi patru ale ei) le-am făcut pe ploaie, ţinându-ne de mâini, sfidând fulgerele (care nu o deranjează), tunetele (care nu-i prea plac) şi picăturile şiroaie. Am sfârşit leoarcă, da' veseli.

Aseară a mai fugit patru ture; singură, căci eu iarăşi m-am prezentat în şlapi. (Drept urmare mi-a zis că şi dacă vin în adidaşi pot să nu alerg dacă nu vreau; ea, şi cu Dodo, oricum aleargă.)

Ar fi super-fain dacă ar prinde-o ideea de atletism şi s-ar obişnui să iasă la alergat în fiecare seară/dimineaţă. Dacă persistă suficient de mult, cine ştie?, poate mă molipsesc şi eu :-).

ps/ „O tură” trebuie să fie undeva pe la 400 de metri lungime, dat fiind că pista de atletism înconjoară un teren normal de fotbal. Prin urmare, aleargă undeva pe la un kilometru şi jumătate.

Hmm... cred c-am s-o-ntreb dacă vrea să se-nscrie într-un eveniment de genul „CIBC Run for the Cure”, în care ar putea alerga (plimba, mers la pas) alături de jde mii de alte persoane. Dacă-i surâde ideea, sigur o să scriu despre...

Echilibristică

2009-08-07T00:01:00.000-04:00

Grădinile Edwards se află în partea de nord a parcului Sunnybrook, împreună constituind una din cele mai mari zone verzi a oraşului Toronto. Aşa c-a trebuit să-i arătăm şi lui Bunicu'. (Partea sudică a parcului fiind deja trecută în revistă.) Ieşirea avea să se dovedească a fii o serie de exerciţii de echilibristică pentru Uca.

Pe trunchiuri de copaci căzuţi:

Pe pietre în apă:

Prin copaci:

(-;

Pocahontas

2009-08-06T00:01:00.000-04:00

Veri citadine

2009-08-05T00:01:00.000-04:00

Nisip şi apă -- unul din cele mai potrivite tratamente pe timp de vară. O combinaţie care în zona Toronto e cel mai probabil să te ducă fie la Plaje („The Beaches”), fie pe Insulă („Toronto Island”). Noi, de regulă, alegem a doua variantă. Lucru care ni s-a-ntâmplat şi astăzi.

Surpriza dimineţii trebuie că a fost întâlnirea cu un cârd de gâşte canadiene ce încercau să dormiteze la umbră. Asta până să dea peste ele Uca şi Alexandra, din care moment au uitat partea cu somnul. (La urma-urmei, mi se pare corect. La ce alt tratament să te aştepţi după ce pui pe apă ditamai avionul? (-;)

Insule, tunuri şi castele

2009-08-03T00:01:00.000-04:00

Măricele, mijlocele, mici şi foarte mici -- cu un total de 997 (dacă bine-mi amintesc de pe plăcuţa înşurubată pe ultima platformă a turnului observatorului din apropiere), insulele astea sunt împrăştiate pe o lungime de câţiva zeci de kilometri din fluviul St. Lawrence, undeva la graniţa dintre Canada şi USA. Zona e comercializată turistic sub denumirea de O Mie de Insule.

În ce mă priveşte, singurul mod prin care mi-am putut explica diferenţa dintre numărul de insule din reclamă şi cel real, a fost prin a bănui că tunul ce decorează portul din Gananoque a fost, totuşi, funcţional cândva.

Una din insule, a Inimii, găzduieşte un mic castel -- Castelul Boldt. A cărui poveste, tragică, e cam aşa: un milionar New Yorkez se decide la cumpăna dintre secole (al XIX-lea şi al XX-lea, ca să nu fie dubii) să construiască o „casă de vacanţă” unde să se poată retrage cu iubita sa soţie. Locaţia aleasă avea să fie pitoreasca insulă a Inimii. Timp de patru ani de zile câteva sute de meşteri trebăluiesc pe şantierul rezultat. Dar înainte de a termina primesc o telegramă: „Opriţi construcţia!”. Soţia milionarului murise pe neaşteptate. Pentru mai bine de şapte decenii insula, cu tot ce era pe ea, avea să fie abandonată. Apoi, în 1977, urmaşii milionarului decid să accepte propunerea autorităţilor portuare din zona celor O Mie de Insule şi vând totul pentru un dolar cu condiţia ca toţi banii care se vor face prin transformarea în punct turistic al castelului să fie reinvestiţi întru reamenajarea sa.

Noi n-am apucat să vizităm castelul din lipsă de documente necesare (i.e. paşapoarte -- trebuia să debarcăm pe teritoriu american), dar l-am pus pe listă pentru proxima ocazie.

Animale cardinale

2009-07-30T00:01:00.001-04:00

- Îţi place lebăda?

Am întrebat-o eu, văzând-o că priveşte insistent la impasibila zburătoare ce se odihnea pe luciul apei.

- E ca un doi.

Mi-a răspuns ca pe un fel de concluzie adânc chibzuită. După care a căutat repede alte lucruri demne de interes pe faleza din portul oraşului, lăsându-mă să meditez agale la legătura (sau lipsa ei) dintre romantism şi genele pe care le-mpărtăşim.