Ardeee!

Astăzi am însoţit-o pe Măruca într-un tur al unei staţii de pompieri (cea cu numărul 333 din Toronto). A fost destul de distractiv, mai ales pentru copii (au mai fost Alexandra, Matei şi Alexey din gaşca de pe alee; plus alţii pe care nu-i ştiam), care au sfârşit destul de uzi -- unu' din dispozitivele din dotarea pompierilor torontonieni e o chestie ce seamănă destul de mult cu un pistol cu apă, doar că are ataşat un rezervor mai mare şi stropeşte cu un jet mai consistent; normal că a trebuit testat, şi în timp ce unii copii pompau apa, alţii se spărgeau de râs în faţa celor dintâi în timp ce erau udaţi din cap până-n picioare. Uca a reuşit să fie, pe rând, de ambele părţi a pompei de apă.

Al'fel, am mai reuşit să ne urcăm într-una din cele două maşini de pompieri disponibile, înainte ca ambele să dispară, fiind chemate la ceva apel. Asta în care ne-am urcat era un „ladder truck”, adică un camion care nu cară apă, ci doar echipament pentru escaladat clădiri: ditamai scara telescopică de 30+ metri (suficientă pentru înălţimi de până la 10 etaje), plus alte scări mai mici („de mână”) şi frasu' mai ştie ce echipament. Orişicât, ce-i sigur e că avea sirenă şi claxon -- şi funcţionau.

Înainte de a lua camionul cu asalt, unul dintre pompieri a făcut o scurtă prezentare a echipamentului personal pe care-l poartă în timpul intervenţiilor. Aşa că a trântit pe cimentul din faţa copiilor o pereche de cizme, pantalon de salopetă, geacă, cască, tub de oxigen şi mască -- după care le-ambrăcat pe rând, explicând care la ce-i bună. Când a fost echipat complet, s-a uitat la copii şi a zis ceva de genul:

- Dacă vedeţi pe cineva îmbrăcat aşa ca mine pe la voi prin casă, să nu vă speriaţi.

La care pe mine unu' m-a pufnit râsul, pentru că fără să vreau am completat în gând:

- ... doar arde casa, nu-i nici o problemă. :-)

Da', de fapt, omul avea dreptate. În Toronto, când ai o urgenţă şi apelezi la 911 sunt trimise simultan echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţă la adresa indicată. În funcţie de trafic şi traseul parcurs, acestea ajung într-o ordine aleatoare. Aşa că e posibil ca (şi) un pompier să-ţi dea buzna în casă, când de fapt ai avea cel mai mult nevoie de un medic sau poliţist.

Revenind... copiii s-au distrat, au alergat şi-au râs împreună cu pompierii şi cine mai era p-acolo, şi-au plecat apoi fericiţi acasă. (Iar eu, nu neapărat la fel de fericit :-), m-am reîntors la job, de unde plecasem în pauză...) Singurul regret a fost că n-am avut un aparat foto la-ndemână. Poate data viitoare.

ps/ Vizita a fost organizată de o mămică de „şcoler acasă”, noi aflând despre ea prin intermediul unei liste de discuţii. Astfel de vizite par să fie normale pentru pompieri şi pot fi organizate foarte uşor adresând o cerere prin e-mail. Aviz amatorilor.

pps/ În timp ce scriam acilea, mi-a trecut prin minte... românii folosesc denumirea de pompier (pariez că vine pe filieră franceză), ce te duce cu gândul la ceva legat de pompe, nu?, în timp ce vorbitorii de engleză folosesc fire fighter, care tradus cuvânt-cu-cuvânt (mot-à-mot, pour les francophiles :-)) înseamnă „luptător cu focu'”. Cum ar veni, într-o limbă te lupţi cu pompele, în cealaltă cu focul -- diferenţa pare să fie la care capăt al furtunului îţi concentrezi atenţia :-)...