„Mama”-i cu „m” şi „a”?

Azi a dat Măruca iama-n scris cuvinte scurte; aşa, pur şi simplu, din senin. A luat o cariocă de scris pe tablă şi-a pictat un „A”, după care a ţinut neapărat să ni-l arate. Am întrebat-o dacă ştie să scrie şi „C” şi „U”, adică restul literelor din versiunea scurtă a numelui ei, şi a zis că da, după care a şi demonstrat-o. Singurul lucru' care mai trebuia corectat (pentru a-şi scrie corect numele) era ordinea literelor -- ei îi ieşise „ACU”.

I-am scris eu repede pe tablă numele după care am lăsat-o să se joace mai departe. Ehh, pentru următoarele minute --cât am servit eu cina-- Uca s-a tot jucat cu scris diverse pe tablă. Venea şi ne mai întreba:

- Da' „mama” e cu „m” şi „a”?

- Da, cu „m” şi „a” e...

Şi dispărea pentru câteva secunde. Iar venea:

- Da' „Dodo” e cu „d” şi „a”?

- Nu, e cu „d” şi „o”...

Şi iar dispărea câteva secunde. Mai venea şi ne-ntreba cum se scrie o literă sau alta, i-o arătam pe perete (are un loc, în bucătărie, unde-s lipite toate literele alfabetului englezesc, cu care ne mai jucăm din când în când, în timpul mesei), şi iar dispărea.

Şi cam la trei-patru drumuri din astea insista tare-tare să mergem să-i vedem capodopera. După care mai ştergea o parte şi iar se punea să scrie.

Nu a ţinut-o prea mult (poate vreo 10-15 minute), însă atât cât a fost a fost din propria-i iniţiativă. Adică aşa cum e bine să fie.