Năşuca

Nicholas Paul este băieţelul unor prieteni de-ai noştri pe care am avut onoarea de a-l boteza.

Măruca a fost prima oară când a intrat într-o biserică de la propriul ei botez (despre care, se pare, că încă n-am avut timp să scriu pe blog). Cred că a fost niţel impresionată -- interior imens, picturi pe toţi pereţii, lucruri aurite, 

preotul îmbrăcat cu totul deosebit. Pentru primele câteva minute a făcut ochii mari şi a vorbit în şoaptă (deşi slujba încă nu începuse, şi majoritatea celor din jurul ei vorbeau normal).

Apoi ne-a declarat că vrea să stea lângă noi pe tot timpul procesiunii. Iar noi n-am avut nimic împotrivă; şi nici altcineva. (Preotul, când a remarcat-o, a spus ceva de genul: „Hei, avem şi-o năşucă mică! Pofteşte mai în faţă!”). Aşa că Uca a sfârşit prin a sta mai mult în rându-ntâi, ce-i drept, în picioare. Printre altele, a testat apa cu mânuţa (declarând că nu-i prea rece) şi a ajutat la schimbatul lui Nicholas.

Seara, la petrecere, ne-a dansat pe amândoi (Melinda, subsemnatu'); asta după ce la un moment dat se cocoţase pe mini-scena din sală şi întreba în microfon: „Mama, mă vezi?” :-). A capitulat însă pe la miezul nopţii când ne-a oferit două opţiuni: fie adoarme acolo, pe scaune, fie plecăm acasă. Am ales-o pe cea din urmă, Uca a adormit înainte de a scoate maşina din parcare.

La Mulţi Ani, Nicholas!