Mai nou, Măruca nu se mulţumeşte întotdeauna cu cât îi citim seara, la culcare; vrea mai mult. Baiu' e că genele (nu alea din ADN) noastre au altă opinie.
Compromisul la care am ajuns e cam aşa: lăsăm lumina aprinsă şi pe Uca cu orice carte vrea la îndemână, urmând ca atunci când nu mai „citeşte” să „sufle-n lumânare” şi să se culce. Pare să fie o soluţie acceptabilă pentru toată lumea.
Aseară numa' ce-am trecut printr-un astfel de episod; în momentul în care Măruca urma să treacă pe cont propriu s-a ridicat în şezut, şi-a aşezat cartea în faţă şi era pe punctul de a purcede când am avut, aproximativ, următorul dialog:
- Da' de ce nu stai întinsă, sub pătură?
- Păi nu mă pot abţine.
- Huh? Cum adică?
- Păi e grea cartea şi nu mă pot abţine cu ea în mână...
- ...
- Nu râde, tati, că nu-i 'funny'...
N-aş fi râs eu -- da' mă puteam abţine? :-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu