Şase-şapte, poartă-n casă

Îmi pare că Măruca a priceput cum vine treaba (şi ordinea) cu numerele până la 10. A durat ceva timp... Da' nah, până la urmă era inevitabil, nu? :-)

În ultima săptămână am auzit-o de câteva ori numărând corect. Partea faină e că nu s-a oprit la 10, ci a continuat (bine) până la 14, după care a început pe sărite ba-napoi, ba-nainte. Drept e că i-am spus de vreo două ori cum că există numere şi după 10, şi că începând de la 20 încolo au chiar o regulă destul de simplă după care se formează numele lor. Nu cred c-a reţinut regula, da' cel puţin face tentative de a ajunge cu număratul până la cele cu regulă.

În precedenta-mi postare dădeam de înţeles la un moment dat că-mi pare că am insistat prea mult cu corectatul omiterii lui şase (sau şapte, după caz) din enumerare. La un moment dat observasem că Uca devenise nesigură pe ea când număra şi ajungea la cinci. Dacă până acolo spunea un clar şi limpede „unu, doi, trei, patru, cinci”, mai apoi scădea tonul vocii, căuta privirea mea sau a Melindei şi continua cu „... şase?...” sau „...şapte?...” după care lăsa o pauză mai lungă pentru a încerca să ghicească din reacţia noastră dacă e okay 'au ba.

(Adică fix tactica pe care o foloseam eu --şi alţii-- în şcoli când eram ascultat la lecţie şi începeam să debitez lucruri de care doar vag îmi mai aduceam aminte contextul în care le-am întâlnit, încercând însă să compensez prin urmărirea atentă a reacţiei pe care spusele mele o aveau asupra celui care mă examina, şi devenind brusc mai sigur sau retractând cele spuse în funcţie de efectul constatat. Nu tocmai întruchiparea încrederii în sine :-)...)

În principiu, mi-s de părere că cea mai bună metodă de corectare este auto-corectarea. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să am răbdare până Măruca singură ar fi observat că număratul ei nu era chiar la fel cu cel al persoanelor din jur, după care să facă (tacit, sau în urma unei discuţii de ea iniţiată) corecţiile necesare.

Ei bine, se pare că n-am avut suficientă răbdare (deh, n-a trecut decât mai bine de-un an de când am băgat de seamă că şaptele, şi mai apoi şasele, lipsesc nemotivat la apel :-)), aşa că la un moment dat --mai în glumă, mai în serios-- am început s-o corectez tot mereu. (Când era-n glumă, aveam uneori impresia că intenţionat sărea peste câte un număr... Bunăoară, ţin minte că în careva seară o tot rugam să-mi spună cât e ceasul, şi-i arătam un ceas instalat recent pe careva perete din camera de joacă, la care Uca se punea să-mi citească repede toate numerele de p-acolo... iar când îl sărea pe şase mă luam cu mâinile de cap şi protestam cât mai dramatic cu putinţă, spre marea ei încântare... ceea ce oarecum garanta că următoarea număratoare va avea sigur cel puţin un număr lipsă...)

Efectul imediat obţinut a fost însă unul pe care mai degrabă l-aş fi evitat -- Măruca a devenit nesigură pe ea atunci când ajungea cu numărătoarea la numere mai mari de cinci. Lucru care e, discutabil, mai puţin bun decât persistenţa hotărâtă în greşeală.

Orşicât, o dată ce am realizat nesiguranţa Mărucăi, am făcut şi eu un pas înapoi şi n-am mai insistat chiar atât de mult în a o corecta de fiecare dată. Singurul lucru pe care-l mai făceam era să mă ofer să număr şi eu o dată mulţimea de obiecte numărate de Măruca, şi să păstrez un ton uniform şi când treceam peste numărul omis de ea (până atunci îl cam scoteam în evidenţă, pronunţându-l mai apăsat, tocmai în ideea de a-i atrage atenţia asupra faptului că există).

Et voila! Acum îmi pare că începe să numere corect până la zece (ba chiar mai mult oleac' -- probabil ca bonus pentru lunga aşteptare :-)). E parcă încă puţin nesigură pe ea, da' orşicât, parcă mai sigură decât sunt eu pe gramatica limbii române :-)...

Şi cu asta-basta! N-o să mai scriu despre număratul ăsta ce-mi pare că a început să mă obsedeze pe mine mai mult decât pe Uca. De-amu' o să prefer să scriu despre Sistemul Solar, pe care am găsit-o studiindu-l în dimineaţa asta în careva cărţulie rămasă aruncată pe podea (ce-i drept, îl studiasem sumar împreună c-o zi-nainte). Aşa că va trebui să mă pun şi eu la punct pe partea asta şi să mă-nteresez cum a rămas treaba cu Pluto până la urmă: e planetă cu drepturi depline 'au doar un satelit al alteia plecat hai-hui prin spaţiu? (Pentru Uca, oricum, momentan Pluto e în primul rând un personaj de desene animate ;-)...)