Pui de ponopopopirpirică

Nu mai ştiu cine mi-a spus (hehe, pe vremea copilăriei mele -- pe bune! mi s-a-ntâmplat şi mie :-)) expresia din titlu, dar am ţinut-o minte până-n ziua de azi. Iar de fo' câteva zile o ştie şi Măruca.

Spre surprinderea mea, a reuşit relativ repede să o poată spună fără greşeală şi în viteză normală. I-a luat fo' două minute, timp în care a repetat (după mine): po-no-po-po-pir-pi-ri-că... pono-popo-pirpi-rică... ponopopo-pirpirică... ponopopopirpirică!... ieeeei...

Nu la fel de uşor stau lucrurile cu: „Capra crapă piatra-n patru, crăpa-i-ar capu' caprei care-a crăpat piatra-n patru”. Să spun drept, şi eu mă poticnesc încercând să spun asta; chiar şi „cu încetinitorul”, şi tot nu prea-mi iasă bine.

Însă Uca e super-funny cu: „capra capră patru-n patra, bleaaaa... mama, auzi cum zic io: piatra patru capra, naaaaah... capu' capra piatra patru...”, după care de obicei ne oprim din motive de sughiţuri.

Şi-atunci, popor internaut, 'ntrebarea e aşa: mai ştiţi şi alte ziceri din-astea care pun la-ncercare flexibilitatea limbii din dotare? C-aş fi amator...

ps/ De fapt, nici pe asta cu capra şi piatra nu cred că o ştiu complet şi bine...