02 ianuarie 2009

„S” începe de la scorpion?

Întrebarea din titlu e una din cele pe care mi le-a pus Măruca în seara asta. De fapt, vroia să mă întrebe dacă „scorpion” începe cu litera „S”.

Cu luni în urmă, când am început să ne jucăm cu literele şi recunoscutul lor (forma scrisă), îi introduceam câte o nouă literă la modul: „Ăsta-i E de la elefant. Aici avem F de la fazan. Uite şi-un G de la gorilă. Ş.a.m.d.”. Dar dac-o întrebam: „Cu ce literă-ncepe elefant?”, nu ştia să-mi răspundă. Pe de o parte, încă nu făcea (şi continuă să nu facă) legătura dintre litere şi cuvinte; pe de altă parte, nu făcea conexiunea dintre sunet şi forma scrisă. Ei bine, pe aceasta din urmă, pare că începe să o „simtă”.

Acu' vreo patru-cinci zile, în timp ce mâncam, ne jucam de-a recunoscutul literelor de pe planşeta de plastic pe care o are de obicei Uca sub farfuria ei (cam aşa ceva, doar că cu litere în loc de cifre), când Melinda a început s-o întrebe chestii de genul: „Da' Aaaarici -- poţi să-mi arăţi cu ce literă începe?” Şi încet-încet parcă a început să prindă ideea. Normal că recunoştea mai degrabă cuvintele la a căror pronunţie prelungeam prima literă (Rrraţă, Mmmama, Lllingură, etc.), şi mai avea şi rateuri (cam jumătate din încercări), da' orşicât, prinsese ideea şi părea că-i place.

De atunci cred c-am mai întrebat-o de vreo două-trei ori cu ce literă începe un cuvânt sau altul, dar niciodată n-am insistat îndiferent dacă-mi răspundea corect 'au ba. În seara asta a venit ea să mă-ntrebe dacă a dibuit bine litera cu care începe un cuvânt. (Nici măcar n-am idee de unde i s-a căşunat pe „scorpion”, pentru că în momentul acela se juca cu nişte păpuşi.) I-am zis că da, scorpion începe cu „S”, a clipocit de două ori veselă de confirmare, după care mi-a întors spatele şi a continuat să se joace cu păpuşile.

Pentru mine, e interesant să văd cum reuşeşte să îmbine plăcutul (joaca) cu utilul (învăţatul) -- e cel mai fără de efort stil de învăţare de care am ştiinţă. E fain de observat şi cum îi rămâne câte o chestie agăţată în minte şi cum se mai gândeşte la ea la zile distanţă de la o oarecare discuţie iniţială. I s-a mai întâmplat şi cu alte ocazii...


ps/ A-nceput de ieri să treacă (2009): An Nou Fericit, cititoriule! :-)

Un comentariu:

@irina_sweet_home spunea...

La multi ani!

asa ma joc si eu cu Ilinca. La un moment dat, in loc sa spuna litera cu care incepe cuvantul, spunea silaba :)).