Cugetări precoce

Aseară, în timp ce scriam precedenta postare, Măruca bâzâia în jurul meu zorindu-mă să gat mai repede pentru a mai apuca o porţie de Poisson Rouge înainte de culcare. Şi cum tot o amânam cu mai-cinci-minute-şi-gata, s-a pus pe un joc imaginar cu nu ştiu ce personaje inventate care zburau de colo-colo prin toată camera. După f'un sfert de ceas s-a aşternut o tăcere de-am crezut c-a furat-o somnul subit (se apropia de miezul nopţii). Aşa c-am aruncat o privire peste umăr să văd care-i treaba.

Nici vorbă de somn (furase o juma' de oră mai devreme, suficient ca să-şi umple bateriile pentru o seară prelungită). Stătea întinsă pe canapea şi se tot pigulea la o buză, cum face de obicei când cugetă la una-alta.

- Credeam c-ai adormit...

- Nuuu... Mă tot gândesc cum să fac.

- Cum să faci ce?

- Păi cum să fac când o să cresc mare şi o să am şi eu bebe... Să am un băiat şi o fetiţă? Să am doi băieţi? Să am două fete? Sau să am doi băieţi şi două fete?

- Ooo... Ăăă, uau!... Uca, n-am idee... Ăsta-i genul de „problemă” la care merită să cugeţi din timp. Oricum, dat fiind c-ai început de p-acum probabil o să te hotărăşti la ceva până vine vremea...

Adevărul e că m-a luat cu totul pe nepregătite. Bănuiam eu că fetele sunt ceva mai precoce decât băieţii, da' totuşi... Eu când mi-am pus prima oară genul ăsta de-ntrebări aveam cu f'un sfert de secol mai mult decât Măruca... Diferenţe între generaţii, huh?

Zece minute mai târziu, pe când terminasem de scris, Moşul Ene îşi făcuse datoria, aşa că n-am mai avut pe cine să-ntreb dacă a ajuns la o concluzie sau nu. Iar acu' nu mi-s chiar sigur că vreau să redeschid subiectul, de teamă să nu fiu iarăşi luat pe nepregătite :-)...