Momentul potrivit

Uca îmi pare că are un temperament mai precaut, mai domol (deh, ce putea să iasă dintr-o combinaţie de bănăţean cu ardelean? :-)). Nu se prea avântă imediat ce vede ceva nou, preferă să-i lase pe alţii să încerce mai întâi. Deasemenea, nu se dă-n lături de la a admite că-i e frică atunci când e nesigură pe ceva. După cum, după reguli numai de ea ştiute, nu-i e teamă să încerce unele lucruri pe care anterior le declarase prea riscante.

O dovadă în acest sens am avut în seara aceasta în parc. Unul din "aparatele" de joacă e o spirală de fier, înaltă de vreo doi metri jumate, a cărei bucle sunt sudate pe o bară verticală; de la înălţimea de vreo doi metri, de pe spirală se poate trece direct pe un poduleţ de lemn, totul făcând parte dintr-un ansamblu mai complex cu tobogane, cauciucuri suspendate şi alte stimulente pentru joaca copiilor.

Când am ajuns în parc, Uca şi-a început rutina obişnuită, de coborât pe unul din toboganuri. Apoi, s-a oprit lângă spirala de care spuneam mai sus şi a început să se caţere pe ea. Nu la modul cum o fac alpiniştii, pieptiş în sus, ci --aşa cum mă văzuse pe mine mai cu vreo câteva săptămâni în urmă-- mergând de-a latul pe spirală, din aproape în aproape, ţinându-se cu mâinile de buclele spiralei de mai sus. La început, a făcut doar câţiva paşi, până la prima joncţiune dintre spirală şi bara de care era sudată. Nu era la o înălţime mai mare de 20cm. Şi-a testat apoi papucii, cât de uşor alunecă (a declarat că-i alunecă foarte uşor, deşi nu cred că era aşa, doar aveau talpa de gumă, fiind foarte maleabili -- un fel de opincuţe de balet numai cu talpă mai groasă; şi mai coloraţi). Apoi a sărit jos, a strigat la mine că trebuie să-mi arate ceva important, şi a reluat exerciţiul. L-a mai făcut de câteva ori, asigurându-se că are un spectator fidel: pe mine. După care a încercat câţiva paşi mai departe, în sus pe spirală. A sărit jos de-acolo, de pe la vreo 40-50cm, în nisipul de dedesubt. I-am zis că o variantă şi mai bună ar fi dacă în loc să sară de la punctul în care ajunge, s-ar întoarce înapoi pe spirală, în sens invers. A zis că nu, că e prea greu, că e micuţă şi nu ştie... în fine, scuzele obişnuite cu care răspunde de regulă atunci când are de-a face cu o propunere care nu i se pare prea bună. Da' ideea a prins-o, şi a şi-ncercat-o câteva minute mai târziu, când mai progresase puţin pe spirală în sus. Şi tot mergând în sus şi-n jos pe spirală, încercând mereu doi-trei paşi în plus, mai lăsând şi pe alţi copii care erau prin preajmă şi ţinând apoi neapărat să le arate cum ştie ea să facă, în cam vreo oră de când a început toată treaba a fost în stare să se urce până la nivelul de unde a trecut pe poduleţul de lemn -- la vreo 2m înălţime. În tot acest timp, singurul sfat pe care i l-am mai dat a fost ca atâta timp cât se ţine bine cu mâinile de ceva, nu e nici o problemă dacă-i mai alunecă unul din picioare, pentru că o să se poată ţine în mâini la o adică. I-a plăcut ideea, şi mi-a repetat-o de câteva ori când se afla la înălţime mai mare şi parcă vroia să-şi facă curaj să meargă încă mai departe. Apoi, de pe poduleţul de lemn pe care a ajuns (în culmea fericirii) a mers până în dreptul cauciucurilor suspendate, le-a cântărit bine din priviri şi, în ciuda sfatului pe care începusem să i-l dau ("Dacă vrei să-ncerci cauciucurile, trebuie mai întâi să te prinzi cu o mână de unul din lanţuri, apoi să pui un picior pe cauciuc, apoi..."), a declarat brusc că-i e frică, a făcut stânga-mprejur şi s-a dus hotărâta la toboganul cu care-şi începuse zbenguiala-n parc.

Lungă poveste, nu-i aşa? :-) În fine, ce vroiam de fapt să spun e că eu cred că-i important să-i lăsăm pe copii să-şi aleagă ei momentul la care se simt pregătiţi să accepte micile provocări cu care se-ntâlnesc în viaţa de zi cu zi. Unii au să se simtă pregătiţi mai devreme, alţii mai târziu; unii au un temperament mai îndrăzneţ, alţii mai reţinut; ş.a.m.d. Dar cu toţii se vor simţi la un moment dat pregătiţi să facă cei câţiva mici paşi suplimentari pe care nu au avut curajul să-i facă până atunci. Important, cred, e ca ei să decidă când îi fac.