2010, 2011

An Nou Fericit!

La birou

Cu mai bine de un an în urmă Măruca a trecut într-o zi pe la locu-mi de muncă; şi de atunci îmi spune din când în când că ar vrea să mă mai viziteze şi mă-ntreabă când o să poată să o facă. Ei bine, azi a fost să fie. Fiind ultima zi a anului nu mă aşteptam să vină prea multă lume la birou, aşa că puteam face turul office-ului fără să incomodăm poporul muncitor. Aşa a şi fost; dintr-un total de 40-50 de oameni câţi suntem în mod normal (plus un număr variabil de consultanţi care apar şi dispar după un program doar de ei ştiut), azi am fost fix trei (cu Uca patru). Cică de la anu' o să vrea să mă viziteze mai des. (Mercedes, secretara, i-a şi propus să meargă să vorbească cu şefii să-i dea un birou doar pentru ea, ofertă pe care Uca a declinat-o elegant: „Naaah, I just want to play with my Dad!”)

Poate mă reapuc, totuşi, de pair programming. :-)

Crăciun Fericit!

Crăciun Fericit!

Nativi digitali

Scurt dialog din seara asta:
- Tati, îmi cauţi şi mie un joc pe computerul celălalt?
- Ce joc să-ţi caut?
- Păi... taking care of baby human...?
- Păi şi unde să-ţi caut eu aşa ceva?
- Pe Googles!

În joacă...

Într-o pauză de Farm Mania, scris-a Măruca aşa:

Pesemne ar cam fi timpul să mă pun să citesc Gnys At Wrk...

Bonjour nouvelle école

Şi-a mai fost o dată prima zi de grădiniţă pentru Uca -- de data asta la Dallington Public School. Şi, din nou, zice că i-a plăcut.

Mrs. Thomson, educatoarea, a recunoscut-o imediat (ne mai văzusem cu ea săptămâna trecută, dar foarte-n viteză) şi-a introdus-o la restul clasei. În rest, nu cunoştea pe nimeni de acolo. Până la sfârşitul zilei (care se-ntâmplă la ora trei după-masă, începutul fiind cu două ore şi jumătate mai devreme) cică a reuşit să-şi facă o prietenă (dar să n-o-ntrebăm cum o cheamă pentru că nici ea n-a-ntrebat-o). Thea, Alexandra şi Julia --gaşca de pe alee-- au rămas la precedenta grădiniţă.

Pe lângă setul diferit de colegi de clasă, următoarea cea mai mare diferenţă faţă de grădiniţa cealaltă va să fie limba în care are să le vorbească, cu precădere, educatoarea: franceză (şi mai puţin engleză, cum era regula până acum). Aşa că azi Uca a ascultat prima poveste spusă pe franceză -- după cum a dedus, ceva despre Moş Crăciun. N-a-nţeles nimic din poveste, dar cică chiar şi aşa i-a plăcut. :-)

Mi-s şi eu curios cu ce poveşti va să vină de acum încolo...

Thank You God

Acu' vreo lună sau aşa, Măruca s-a-ntors de la şcoală cu un soi de caiet făcut din foi desenate de copiii din clasa ei. Fiecare copil desenase o foaie. Şi pe fiecare foaie, ca de altfel şi pe coperta caietului, scria mare ca antet: Thank You God... (Mulţumesc lui Dumnezeu...). Iar sub desene era continuat cu ... for flowers/animals/grandpas/houses (... pentru flori/animale/bunici/case), în funcţie de ce-şi alesese fiecare. (Uca a desenat nişte pisici, aşa că la ea era „for cats”.) Caietul se plimba pe la casa fiecărui copil în regim de admiră-şi-dă-mai-departe. (Adică era păstrat o zi-două, după care era dat la un alt copil; şi tot aşa.)

Nu ştiu ce impresie le-a creat altora, da' pe mine m-a-ntristat puţin. Şi asta pentru că ştiu că sunt nenumărate alte moduri de a stimula creativitatea copiilor, nu e deloc necesar să se facă pe un fond religios. Pe de altă parte, dat fiind că şcoala este una de catolică, nu am fost teribil de surprins să văd o astfel de abordare. Orişicât, i-am spus Mărucăi că eu o să-mi păstrez mulţumirile adresate divinităţii pentru ziua în care va alege să nu mai meargă la şcoala asta.

Ei bine, s-ar putea ca ziua asta să fi fost azi. Ar fi fost cu vreo săptămână-n urmă dacă nu ar fi fost concertul de Crăciun, la care şi-a dorit să participe. Aşa că după concert şi-a luat rămas bun de la colegi şi de la Mrs. Dias (educatoarea de anul acesta), a strâns o plasă cu tot felul de desene, poze şi pantofiorii de stat în clasă şi cu asta am declarat încheiat un capitol.

Thank you, God!

De mâine începe o nouă experienţă: merge la o altă şcoală.

Mica toboșară

Azi, Măruca a avut parte de primul ei spectacol cu public (mai mare) în rol de participant (nu spectator). Partea ei, ca de altfel a tuturor celorlalți colegi de clasă, era să recite și apoi să cânte o poezie/cântec: The Little Drummer Boy (Micul toboșar). Iar ca acompaniament aveau fiecare câte o tobă mică (improvizată dintr-o cutie mare de cafea).

A fost drăguț. Mai ales când a reușit să ne zărească prin sală și-a-nceput să ne facă cu mâna :-)...

Calendarul lui Moș Crăciun

Am mai scris despre, dar anul acesta e o mică diferenţă faţă de trecut. După cum urmează...

Din nu se ştie ce motive ne-memorabile, spiriduşii au uitat să vină pe data de-ntâi, aşa că atunci când au ajuns în următoarea zi au lăsat două ciocolăţici: una-n sertăraşul cu numărul 1, cealaltă la cel cu numărul 2. Aşa că normal că n-am putut rata ocazia şi am sugerat imediat că precis spiriduşii s-au gândit şi la mine, d-aia au lăsat două ciocolăţici. Iar Măruca a zis că da, pare logic, trebuie că până şi la Polul Nord s-a auzit cât îmi place mie de mult ciocolata, aşa că a făcut darul jumi-juma cu mine.

Şi de-atunci începând, cum-necum, reuşesc spiriduşii să lase-n fiecare noapte dublu decât în anii precedenţi. Iar Măruca fuge-n fiecare dimineaţă iute-iute să verifice dac-a apărut ceva peste noapte, după care la fel de iute-iute vine-napoi cu ce-a găsit şi, întru mirarea mea, îmi propune o-mpărţeală frăţească. Uneori mă lasă să şi aleg. (Şi, dacă nu aleg bine, am dreptul la încă o-ncercare!)

Mai greu e când mi-s deja plecat la lucru dimineaţa, pe când se trezeşte. Pentru că atunci trebuie să-mi păzească partea până spre seară, când mă-ntorc. Aşa că ascunde bine partea mea, ca să n-o găsească nimeni din greşeală:

- Hei, am uitat să te-ntreb, au venit azi elfii?
- Îhîîî...
- Şi? Mi-au adus şi mie ceva?
- Îhîîî...
- Uau! Ce fain... Şi? Unde-i?
- Am pus-o bine...
- Iuuuui... ştiam eu că mă pot baza pe tine... Unde a-i pus-o?
- ... în burtică...
- Ooo... acolo...
- Da' să ştii că m-am gândit la tine când am păpat-o...

Nu-ş' ce să zic, dar nu sughiţasem deloc peste zi... :-)

Minnie Uca

Chiț-chiț... :-)

Pare că Măruca a făcut o mică pasiune pentru picturi pe față... Fluturași, pisici, șoricei, clowni,... Presupun că o să urmeze spiridușii și renii lui Moș Crăciun...

În ce mă privește, până acum am scăpat cu o singură sesiune de pictat. Cică am fost ceva clown, de parc-ar mai fi fost nevoie de culori pe față ;-)...

Kiddo

În seara asta ne-am ocupat (eu mai puţin) cu-mpodobitul bradului, şi-n fundal mergea Europa FM. La un moment dat o aud pe Măruca cântând prin cameră:
  Man, I feel like a kid!

Abia după un timp mi-a picat fisa că se difuzase şi o piesă de-a Shaniei Twain.

(ps/ Poza e din primăvară...)

Picturi pe față

Așa a mers ieri Uca la școală (mai merge...), de unde s-a-ntors cu porecla flutter-bee.

Vestea proastă-i că acum am ajuns eu la rând...

Sammy, Jackie şi cei trei zee-bee-duşi

Acu' ceva mai bine de o lună, într-o bună zi, Măruca ne-a spus că i s-a făcut dor de peşti şi că de ce nu am avea vreo câţiva prin ogradă. I-am amintit de Dory, dar nu a impresionat-o. Şi cum a promis că o să aibă ea grijă de ei... clar nu puteam să-i refuzăm ocazia de a-şi asuma oareşice responsabilităţi, nu?

Aşa că la prima vizită pe la Pet'sMart ne-a poposit în coş şi-un acvariu. Zece galoane. (Asta ar fi mai multă apă decât beau eu într-o săptămână. Inclusiv cea cu care mă spăl pe dinţi.) Iar la următoarele două vizite ne-am ocupat şi de popularea lui.

Mai întâi o pereche de Tequilla Sunrise Guppy, pentru care am propus numele Tequi şi Sunny, dar care n-au fost aprobate. Aşa că se numesc Sammy şi Jackie. (Sau poate Samie şi Jacquie... or' Semi şi Jechi... încă nu-s chiar dumirit nici eu.)

Iar mai apoi încă trei Zebra. Şi aşa le-a rămas numele. Adică Zee-bee.

La careva vizită viitoare am fost anunţat că o să mai luăm unul sau doi. „De servici”. Adicătelea din ăia care n-au ce face toată ziua şi curăţă acvariu de alge şi alte depuneri. (Creaturile terestre, o parte din ele, când n-au ce face merg la pescuit, dar în regnul subacvatic cred că asta ar fi încadrat la terorism... Asta e, viaţă de peşte...)

Cât despre promisiunea Mărucăi cum că o să aibă ea grijă de ei... e perfect adevărată. Atunci când îşi aduce aminte de ea. :-)

Mă dau prinş

(-:

ps/ Asta, după ce m-am dat p'rinte cu ceva vreme-n urmă...

Noaptea vrăjitoarelor

Acu' ceva mai bine de două săptămâni am dat şi noi iama în ciocolata vecinilor când am trecut cu trick-o'-treat-ul (în tainele căruia Măruca a avut grijă să-l iniţieze şi pe Nicholas) pe la casele lor. A fost niţel friguţ, dar larmă mare şi veselie pe măsură. Şi nici ciocolata n-a fost chiar (toată) de aruncat.

Vrăjitoare & bostănel:

Gaşca-n formare:

Jack-o-lanterns:

În ce mă priveşte, aş zice că m-am achitat de obligaţii cu succes: o vrăjitoare a fost păzită, iar alta răpită. ;-)

Schimbarea la faţă

De fapt, la păr. (Despre care spuneam nu demult cum c-ar fi parte din rutina de dimineaţă.) Evenimentul s-a-ntâmplat ieri.

Aşadar, „înainte”:

Şi „după”:

Pentru „după-după” o să trebuiască s-aşteptaţi fo' doi-trei ani :-).

ps/ Aaa, şi dacă vreţi pontul cu cine a tuns-o, pentru nici două ciocolăţi cu lapte vă fac eu programare la maestră. :-)

Chiar trebuie?

E-ntrebarea pusă de Măruca atunci când n-ar vrea să facă ceva, dar vede că noi --Melinda, bunica sau subsemnatul-- insistăm.

În ce mă priveşte, de cele mai multe ori (mai ales dacă-i vorba de mâncare, îmbrăcăminte sau alte c'estiuni din astea prea puţin importante, în opinia mea), cam am tendinţa de a mă da repede de partea ei şi de a-i recunoaşte dreptul de veto în ceea ce priveşte opţiunile care o privesc în exclusivitate. Cu bunica şi Melinda nu e chiar aşa simplu ;-).

Aşa că Uca face ceea ce, sunt convins, orice alt copil ar face: ne învaţă chichiţele fiecăruia dintre noi, după care se foloseşte de ele pentru a obţine (cât mai mult din) ceea ce doreşte. Aş zice că-i genul de „lecţie” care-i va prinde bine mai apoi în viaţă. (Eu unul am apelat din greu la strategia asta când vroiam să mimez c-am învăţat ceva la şcoală :-)...)

Dimineţi...

... cu plete întinse :-).

ps/ Dodo aşteaptă şi el, cuminte, să-i vină rându'...

Ştirbuca

Azi a picat primul dinţuc. A-nceput să se mişte cătinel, împreună cu alţi câţiva, acum câteva săptămâni, iar în ultimele câteva zile aproape flutura când râdea. Acum râde şi mai şi, mai ales în timpul concursului cu care pronunţă mai repede şi cu mai puţine poticneli şşşassse-sssaşşşi-în-şşşassse-sssaci,...

Acum dinţucul e frumos împachetat într-o cutiuţă, urmează să fie plasat sub pernă deseară, şi apoi ne punem pe aşteptat Zâna Măseluţa. Mai că-mi vine să-i propun Mărucăi să stăm de planton la noapte ;-)...

Curcubeu

Nu e deloc greu să vezi un curcubeu (sau mai multe) la Niagara.

Măruca aproape a reușit să prindă unul:

„Mariana”

De vreo două-trei săptămâni avem client fidel la nuci și alune. În fiecare dimineață, pe când simte mișcare înauntru, își face apariția la geamul bucătăriei și-și cere, din ochi, porția. Pe care o primește numaidecât:

(-:

ps/ Deși nu l-am surprins în nici o poză, Veve --motanul-- are un comportament demn de cel mai cel vânător, atunci când Mariana mișună prin grădiniță. Se lipește de pământ, urechi ciulite, mustăți încordate, ochii măriți și fixați pe „pradă”, coadă pendulând amenințător... se apropie pâș-pâș... așteaptă... taie calea când cumătra dă să fugă pe partea cealaltă a tufei de flori... se oprește ca la semafor lăsând-o să-i treacă prin față, la milimetru... după care o urmărește mâncând pământul până ce aceasta se instalează confortabil pe prima creangă a mărului sau pe gard. O așteaptă să plece cu totul și se-ntoarce fain-frumos spre casă, mândru că și-a mai apărat o dată teritoriul de invazia ronțăitoarelor.

Tort(uri)

Vă mai amintiți de tortul Mărucăi de prin primăvară? Ei bine, maestra de ceremonii a recidivat cu un tortuleț pentru finuț:

Eu cred c-am prins puțin din bara de protecție; Măruca a avut baftă de-o roată... :-)

La Mulți Ani, Nicholas!

Greynauţii

În seara asta, ca de altfel în ultimele seri, am scormonit puţin cu Măruca pe YouTube. Aşa am dat de greynauţi, şi cum ne-au plăcut amândoura sunt destul de sigur că o să-i mai căutăm şi serile următoare. Iaca scurtătura:

Şi încă (pentru zi de naştere):

Şi încă (de Crăciun):

(-;

Plecări, sosiri şi oareşice credinţe

De vreo câteva săptămâni încoace am însoţitor, dimineaţa, când plec la lucru. Nu pentru tot drumul, ce-i drept, ci doar pentru vreo 50 de metri, cam cât se-ntind trei şiruri de scări despărţite de nişte alei paralele. Ne ia cam cinci minute să parcurgem bucata asta, timp în care căutăm mărgeluşe pe jos, studiem frunzele plantelor de pe traseu sau băgăm de seamă care jucării pe unde au mai fost uitate peste noapte. După care primesc trei pupici --sau mai mulţi, după cât am fost de vrednic-- şi o iau repejor la picior spre staţia de autobuz în timp ce-n spatele meu aud pentru încă o bucată de vreme „Paaa!... Pa, tata!... Paaa!”. Mă simt aproape ca-n povestea aia cu copilul care merge la şcoală-n satul vecin şi e condus în fiştece dimineaţă de mama lui până pe primul deal, doar c-aici rolurile-s inversate.

Sosirea acasă e mai puţin ceremonioasă, dat fiind că de cele mai multe ori o surprinde pe Măruca în timpul jocului (fie cu gaşca de copii de pe alee, fie cu bunica prin camera de zi). Dar chiar şi aşa, de regulă, îmi remarcă apariţia, îmi sare iute-n braţe, dă un pupic la repezeală şi ţuşti la continuarea activităţii de până atunci.

Aproape-mi vine să tot plec şi revin la/de la lucru de câteva ori pe zi. :-)

* * *

Acu' câteva zile, când m-am întors de la lucru, am găsit-o pe Uca cocoţată pe banca de pe alee, cu Alexandra, Thea şi o combinaţie de mămici şi bunici răspândite pri-mprejur. Măruca tocmai spunea o rugăciune-n engleză şi, aparent, nu reuşea să se pună de acord cu Thea dacă era rugăciunea pe care o spun, la grădiniţă, la-nceputul zilei sau la sfârşitul acesteia.

Ei bine, pe mine nu m-a impresionat; cel puţin nu pozitiv. Întotdeauna am crezut că există poezii mai frumoase pentru copiii de grădiniţă, chiar şi pentru cei care merg la una catolică. În mod evident, ce cred eu nu se potriveşte cu ce cred alţii.

Nu-i aşa?

The girls are back in town...

Gata vacanța! Sau, în fine, o parte din ea. Ieri, s-au întors fetele.

Planul era să le întâmpin la aeroport, dar din motive de defectat mașină am ratat intercepția. Le-a ieșit în întâmpinare Florin --sfat: e bine să vă faceți prieteni care stau lângă aeroport--, așa că amicul Murphy cu legile sale n-a reușit să producă surpriza zilei. (Surpriza avea să fie noul meu look & feel, dat fiind că m-am înfățișat mai 'eftin cu douăjde de kile -- cine vrea rețeta, și plătește generos, să mă-ntrebe ;-).)

Așa că ieri seară am avut parte de o serioasă introducere în tainele tinerilor titani, pentru care Uca a făcut o mare pasiune-n România, iar de dimineață-ncepând ne jucăm aproape în continuu. Acum mi-a dat o pauză, dat fiind că s-a prins în joacă cu fetele de pe alee.

Bun venit, fetelor! :-)

Trei generații -- Măruca, mama și bunica:

Ani, Uca (pe masă) și Alexandra:

(Merele care se văd în pom deasupra Mărucăi erau sub formă de flori albe în ziua în care-au plecat în România.)

Verişoarele

Dat fiind că, de regulă, le separă ceva mai bine de un ocean --cel Atlantic-- Măruca nu se vede prea des cu verişoarele ei. Dar se face că-n vara asta s-au văzut pe meleaguri ardelene, unde au fost cu toate în vizită la bunici.

Aşa că între o vizită la ştrand, una de hrănit animalele la tuşica şi o tură pe la grădina zoologică din Tg-Mureş, s-au jucat câteva zile-mpreună. Şi cică au şi cântat, ocazie cu care Uca a fost iniţiată în tainele accentului franţuzesc autentic pe ritm de Une Souris Verte şi Petit Escargot (pe care până acuma le-a ascultat de nenumărate ori de pe Poisson Rouge.)

De la dreapta spre stânga, în ordinea numerelor de pe tricou: Flora (4 ani), Uca (5) şi Doina (6):

O tură în orice se leagănă nu e de refuzat nicicând:

Prin rezerva de porumb a tuşicii:

Un iPad cred c-ar fi mai potrivit în astfel de situaţii:

Oarba de Mureş

Pe dealurile din jurul orăşelului meu natal s-au dat bătălii aprige în timpul celui de-al doilea război mondial, în care au murit aproximativ unsprezece mii de români. În memoria acestora a fost construit un monument, la Oarba de Mureş, un sat din apropiere.

Primăvara, când mergeam la pădure după ghiocei, pe dealuri, şi era proaspăt arat, întotdeauna găseam gloanţe, schije, bucăţi ruginite din câte o cască sau alt echipament răscolit de plug la lumina zilei. Se iscau, uneori, scurte dispute despre cărei tabere îi era atribuit vestigiul găsit; concluzia inevitabilă era: „oricum, sunt de pe vremea Războiului”.

Ca elev, ţin minte că mergeam la Oarba de Mureş, „cu şcoala”, la fiecare 9 mai şi 25 octombrie, şi că ni se spunea dinainte ca-n zilele respective să venim îmbrăcaţi „de pionier”, nu cu uniforma uzuală. Pe lângă sutele de elevi, întotdeauna participau la manifestaţii şi câteva plutoane de soldaţi (ce aveau şi misiunea de a construi un pod de pontoane, în ajun, peste Mureş pentru a fluidiza traficul care altfel se făcea prin intermediul unui bac şi a unei bărci), muncitori de la întreprinderile din zonă (unii dintre ei îmbrăcaţi cu uniforma de „gărzi patriotice”) şi „tovarăşii de la Partid” veniţi, de regulă, cel mai la urmă în Dacii de culoare neagră. Se organiza o defilare a Armatei, cu acompaniamentul orchestral de rigoare, şi o depunere de coroane.

Undeva prin anii '80-'90 s-au ţinut timp de 11 ani la rând, în fiecare vară, câte o tabără de sculptură în jurul monumentului. Şi-n fiecare an se produceau câte 11 sculpturi. O (mică) parte din acestea apar în pozele de mai jos, cu Măruca. (Ceva mai multe apar într-un clip video pe care l-am dibuit pe YouTube. Iată şi o scurtă prezentare a monumentului.)

Salina Praid

Cicu şi Rodica --naşii din Tg-Mureş-- au făcut un raid pe la Praid, la fosta încă funcţionala^[1] ocnă de sare, cu Măruca şi Melinda.

Din câte văd din imagini, e imensă salina -- oricum, suficient de mare ca să adăpostească un loc de joacă pentru copii, de care Uca a profitat din plin.



La joacăăă... ! (Oriunde-am fi şi în orice condiţii.)



Povestea parcă era „Ca sarea-n bucate”, nu „Ca sarea pe perete” -- sau nu mai ţin eu bine minte?



Pongo şi Uca. Cine pe cine copiază?


(-;

[1] După cum reiese din scurtul film de prezentare realizat de Realitatea.net, salina este încă în producţie -- undeva în străfundurile muntelui (al cincilea nivel! or fi toate la fel de imense?) exploatarea sării fiind la ordinea zilei.

Iepuraşi-coconaşi şi puiuţi-cu-gât-golaş

Şi-a ajuns Măruca şi în urbea-mi natală, la aproape cinci ani distanţă de la prima-i vizită (când cu botezul). Sunt destul de sigur că de vizitele anterioare nu-şi mai aminteşte nimic, însă de aceasta s-ar putea să da.

Până una-alta s-a-mprietenit cu iepuraşii şi puiuţii lui mătuşă-mea, pe care a ţinut neapărat să-i hrănească. (De căţel nu i-a plăcut, că prea a lătrat-o; cică încă n-o cunoaşte.) Şi se pare că şi-a şi asumat sarcina cu hrănitul animalelor dat fiind că l-a-nsoţit pe Bunicu' la moară întru făcutul făinii de mălai, care mai apoi a amestecat-o cu boabe de grâu şi apă înainte de a le oferi înaripatelor; iepuraşii îi tratează cu morcovi, din grădină, spălaţi în prealabil cu grijă în rezervorul cu apă de ploaie.

Dar adevăratu-i caracter mărinimos şi l-a dovedit a doua zi, de dimineaţă, când a participat la strânsul ouălor din cuibar. După ce le-a cules frumos pe toate şi era pe drum pentru a le duce la bucătărie, a cugetat oleac' şi a făcut cale-ntoarsă, punându-le la loc: „Da' de ce să le iau ouăle? Poate le trebuie şi lor... Sireacele găini...”. S-ar putea, totuşi, să-i treacă în momentul în care va realiza că asta ar însemna să renunţe la mâncarea-i favorită în ultima vreme -- bundas kenyer.

Deocamdată nu pare să se plictisească; iar dacă vremea rămâne relativ lipsită de ploi, aş bănui că o să continue să nu o facă...

---

Tehnică de-mprietenire în doi paşi:

1. Dă-le să mănânce ce le place;
2. Ia-i în braţe şi drăgăleşte-i.

Din ce văd prin poze pare să funcţioneze ;-)...