25 februarie 2008

Diii, c(ăl)utzu' meu!



Mai nou, Dodo nu mai protestează când e luat pe post de ponei. Îmi pare că a înţeles că e mai bine să o lase pe Uca să-i stea în cârcă, decât să aibă urechile, mustaţa sau coada ca obiect de interes al numitului „călăreţ”.

Cât despre Uca, ea pare să fie în plină tranziţie de la călărit Veve, la călărit Dodo.

24 februarie 2008

Iepuraş, te aşteptăm!



Deşi mai e ceva timp (o lună, două luni) până la Paşti, am început pregătirile. Deocamdată, facem exerciţii de cărat coşuleţele cu ouă (colorate, dar nu „adevărate”).

Şi cugetăm la prăjituri :-)...

22 februarie 2008

Dis-de-mornin'...



De-ar fi să citesc gânduri:
- Okay, tata... În caz că nu eram trează pân' amu', apoi să ştii că blitzu' tău m-a trezit sigur...

Oricum, a fost o dimineaţă bună. Ca mai toate cele în care nu tre' să fug după autobuz :-)...

19 februarie 2008

Balonaşe de săpun



Okay, deci: dacă ştiţi pe altcineva care să facă mai multe balonaşe distrându-se mai tare de-atât, ei bine, spuneţi-ne şi nouă cine şi când :-)...

05 februarie 2008

Unde-i telefonu'?

Săptămâna trecută, cină-n familie -- adică Măruca, Melinda şi cu mine strânşi în jurul mesei rotunde din bucătărie; Dodo tăvălit prin apropiere (de regulă în locul în care încurcă cele mai multe scaune de la a fi aşezate într-o poziţie confortabilă); iar Veve probabil dormind pe el în faţa blidului cu apă într-o veşnică aşteptare ca aceasta să fie schimbată înainte de a o sfinţi cu limba-i aspră.

După obişnuitul "Ce-ai mai făcut astăzi, Uca? Cum te-ai jucat?", m-am gândit să-i amintesc de o promisiune mai veche:
- Hei, i-ai promis la tata că o să-l suni la lucru să-i spui ce mai faci, să-l întrebi de una-alta... Păi? Unde-i telefonu'?

Uca stă o clipită pe gânduri, după care se răsuceşte în scaun şi coboară, aruncându-mi peste umăr:
- Stai puţin tata, că ţi-l aduc acuma...

Ceea ce a şi făcut.

Chocolate Muffins


Acu' câteva zile, la cumpărături în ditamai magazinu' cu de toate. Pe când să ne-aşezăm la coadă la plată, zice Melinda:
- Ce ziceţi de nişte 'chocolate muffins'?

După care, grăbindu-se să-şi facă un aliat de nădejde, o întreabă pe Măruca:
- Ce zici Uca, ţi-ar place nişte 'chocolate muffins'?

La genul ăsta de-ntrebări, nu e cazul să faci nici un fel de pariuri în ceea ce priveşte răspunsul Mărucăi:
- DAAAaaa...

Eu, gândindu-mă oleac' la pungile de bomboane (cu ciocolată) tocmai terminate şi la câte are de suportat sireacu' cântar, pun de o tentativă de contră:
- La tata nu cre' că i-ar place 'chocolate muffins'...

Şi-ncerc să furişez o „privire semnificativă” înspre iniţiatoru' ideii. Pe care însă o interceptează Măruca cu soluţia ideală:
- Lasă tata, tu nu papi 'chocolate muffins'. Papă Uca!

La atâta spirit de sacrificiu, ce-aş mai fi putut spune? :-)


Actualizare (14 februarie): De Valentine's Day împărţim câteva ciocolăţi -- câte una la fiecare. Uca, o rezolvă pe a ei una-două. După care ia o alta în mânuţă, merge la Melinda şi o-ntreabă:
- Vrei ciocolata? Poa' s-o pape Uca?

Evident, primeşte răspunsu' scontat:
- N-o vreau, pap-o tu...

Ceea ce se şi-ntâmplă în următoarele 10 minute. După care, cu a treia ciocolăţică în mânuţă, vine la mine;
ochii mari, serioşi, mânuţa puţin întinsă-nainte:
- Tata vrea ciocolata?

Eu, ezit între două gânduri: să declar 'au ba ziua maratonului de ciocolată. Pân' la urmă, încerc să-i domolesc avântul aşa că răspund:
- Da, vrea tata!

Şi-ntind mâna să iau oferta. Numa' că instantaneu cu răspunsu' meu Măruca şi-a retras mânuţa la spate, a afişat un zâmbet mare cât toată faţa ei mică şi a zis:
- Nuuuu... [luând o mină serioasă:] nu-nu... nu, că o să te doară burtica...

După care s-a-ntors şi-a plecat să pună la cale altă strategie... Oricum, data viitoare când am văzut ciocolăţica mai era doar pe jumătate :-)...