23 martie 2007

Vine vara, bine-mi pare...


Zăpadă proaspătă de-o palmă a pogorât peste noi mai acu' o săptămână; azi e călduţ şi bine (+11 C) -- care să fie tendinţa? (Incălzire globală? Schimbarea climei? Al Gore şi adevărul inconvenabil? Nu în mesaju' ăsta...)

Ştiu că ştiţi, da' zic şi eu: vine vara! :-)

Şi dacă-i vară, atunci tre' să fie rochiţe noi. Cu flori (pardon! cu "haci"), dacă se poate. Ian uitaţi-vă peste imaginea de alături şi spuneţi care rochiţă vă place mai mult? Noi le-am votat pe toate. (Dar veto are numa' Măruca.)

De-amu' doar un costum de baie mai lipseşte... Ahh, da, şi-un loc de scaldă.

22 martie 2007

Happy Feet

Aseară a avut loc premiera filmului de animaţie "Happy Feet". Premieră pentru Măruca şi pentru noi; sunt sigur însă că o să-l revedem de câteva zeci de ori în următoarele săptămâni. Filmul are o animaţie excelentă, o coloană sonoră pe măsură şi un scenariu bunicel. Un film pe care-l recomand tuturor. (Şi în special celor care au alergie la pufu' de pinguin; pelicula asta e terapie curată :-).)

În fapt, filmul a avut premiera cinematografică la sfirşitul anului trecut; iar în România a rulat cu titlul: "Happy Feet - Mumble cel mai tare dansator". (Mie unu-mi place mai mult traducerea "Picioruse vesele" -- mai apropiată de traducerea mot-a-mot, mai scurtă şi la fel de explicită.)

În martie anul trecut, Măruca începea să meargă singură pe propriile-i picioare. De atunci şi până acum şi-a folosit picioruşele din plin:

  • merge bine,
  • aleargă (mult şi) bine,
  • urcă scări (sprijinindu-se cu o mână de perete, de obicei),
  • coboară scări (doar dacă sunt puţine trepte; dacă sunt mai mult de trei trepte, atunci preferă varianta "cu spatele", adică sprijinindu-se cu mâinile şi în genunchi),
  • dansează. Şi încă ce-i place! În fiecare seară, după ce-şi îmbracă pijamaua înainte de culcare, urmează în mod obligatoriu o scurtă sesiune de "danse" (cum îi spune ea).
Aş zice că are nişte picioruşe tare vesele; aşa că de aseară s-a ales cu un nou apelativ: HappyFeet :-).

18 martie 2007

Ohhh, my gosh!

Surpriza se exprimă în fel şi chip. Unii vorbitori de limbă engleză folosesc: "Ohh, my gosh!" (care s-ar traduce aproximativ prin "Ooo, doamne!").

Ei bine, începind de ieri foloseşte şi Măruca aceeaşi expresie. Diferenţa dintre ea şi restul lumii e că ea încă nu vorbeşte engleză. De fapt, nu vorbeşte nici o limbă anume. Pur şi simplu vorbeşte -- din ceea ce aude, ceea ce crede de cuviinţă.

Iniţial, m-a surprins pronunţia aproape perfectă (cel puţin pentru urechea unui vorbitor de engleză-ca-limbă-secundară) şi faptul că foloseşte expresia bine, adică atunci când vrea să-şi anunţe surprinderea (chit că mimată, că doar am mai răsfoit aceeaşi carte-cu-imagini de nu ştiu câte ori înaintea somnicului).

Mai apoi, aproape c-am scăpat şi eu un "ohh-my-gosh" când m-am întrebat: da' de unde ştie? Căci nu vorbim niciodată cu ea în engleză. (Nu încă; o să vină şi vremea aia.)

N-ar fi prima oară când foloseşte un cuvânt, două din limba engleză. Primul cred că a fost "Okay?" (şi care ar merita propria intrare în jurnal). După care am auzit-o cu "Dodo, com'on!", imitaţie după Iulia (o prietenă de-a ei, cu vreo doi ani mai mare).

Melinda însă e convinsă: a prins expresia din "Mica Sirena", unde e una din replicile lui Ariel atunci când descoperă furculiţa şi pipa din epavă, mai către-nceputul filmului.

Daca e aşa cum zice Melinda, atunci e un început: prima dată când Măruca prinde un cuvânt (ce unu? trei!) de la televizor. Aşteptăm cu interes următoarele! (Şi promitem să nu ne mai uităm la "Fantoma pe două roţi" şi altele asemenea decât pe furiş :-).)

08 martie 2007

Nu râde mama...

În acelaşi pat: Măruca, mama şi tata. Noapte. Miez chiar. Unii nu dorm. Alţii ar vrea. Măruca se-nvârte, răsuceşte, aranjează (perne, paturi, nasuri, ...). Probabil că-şi spune că n-ar strica puţină conversaţie.

Încearcă cu tata. Obţine ceva, dar nu care să treacă testul "şi altceva decât mormăit mai ştii?".

Încearcă cu mama. Obţine o muştruială scurtă şi-un întors de spate. E surprinsă, aşa că urmează câteva secunde de linişte; după care, pe-o voce mirată, constată: "Nu râde mama...".

De parcă ai putea să nu râzi când auzi aşa ceva. Chiar şi-n miez de noapte :-).

01 martie 2007

Cine-i acolo?

Ce auzi când baţi la uşă? De cele mai multe ori una din două: ecou' sau "Cine-i [acolo]?". Cea din urmă variantă o aud eu când bate Măruca la uşă.

Şi asta-mi aminteşte de-o poveste cu doi fraţi care, ceva mai mari decât Măruca fiind, când mergeau pe la vecini şi erau întâmpinaţi din spatele uşii cu-ntrebarea "Cine-i acolo?", răspundeau la unison: "Eu, Titi şi Dănuţ!".

Aşadar, prietene, iaca-ţi bat în geam (hopa, ecran?) şi-ntreb: Cine-i acolo?