Cine-i şefu'?

Acu' două seri, la întoarcerea de la plimbarea de seară cu Dodo m-am pus să ud puţin grădiniţa din faţa casei. Era-ntuneric deja, însă asta n-a-mpiedicat-o pe Uca să declare că vrea să mă ajute, aşa că a venit fuga-fuguţa lângă mine, desculţă şi în pijamaua "de vară" (tricou şi pantalon scurt, subţiri). N-am avut nimic împotrivă, aşa că i-am întins furtunu' şi i-am arătat cum trebuie să-l ţină ca să nu se închidă pârghia care deschide apa şi să-i prindă careva degeţel în procesul de închidere. A zis "okay", după care a început să ţintească cu jetul de apă aproximativ în aceeaşi direcţie în care udasem şi eu înainte. Şi, evident, când încercam să-i sugerez că poate ar mai trebui udat puţin în colţu' cutare sau cutare, îmi răspundea:
- Da' şi aici trebuie udat puţin...

Unde aici era locul pe care-l uda în momentul respectiv. (Şi puteam să nu-i dau dreptate? Nu puteam...)

După ce m-am asigurat c-a-nţeles că nu trebuie neapărat să ude şi grădina vecinei, şi nici pe rarii trecători de pe alee (tocmai trecuseră doi copii care au zis un "That's okay..." la scuzele mele precipitate de precipitaţiile cu care i-a binecuvântat Măruca), am lăsat-o să se desfăşoare după cum consideră de cuviinţă şi am plecat să duc gunoiu'. Normal că 10 secunde mai târziu am auzit o declaraţie de ajutor şi în ce priveşte această activitate gospodărească, aşa că pe lângă Dodo (care deobicei mă însoţeşte până la capătul aleii, unde e locul de depozitare a gunoaielor) am avut şi un însoţitor desculţ pe traseu.

La revenirea în curte am declarat că preiau eu partea de final a udatului în grădină aşa că am pus hotărât mâna pe furtunu' uitat în mijlocu' grădinii şi am dat să transform declaraţia în faptă. Ceea ce s-a şi-ntimplat fo' câteva minute până când iarăşi am auzit o declaraţie de ajutor (cre' că am parte de mai multe astfel de declaraţii decât au reprezentanţii statelor africane la ONU). De data asta însă am încercat o opoziţie:
- Uca, trebuie să şi gătăm de udat, aşa că o să ud eu acuma...

Un argument insuficient, se pare. Căci imediat am auzit:
- Da' şi Uca ştie să ude...
- Ştiu că ştie, da' acum aş vrea să ud eu, totuşi...

Moment la care mi-a servit argumentul final:
- Da' Uca-i şefu', aşa că Uca o să ude...

Până la momentu' respectiv, sincer, nu auzisem de Uca să spună despre ea decât că e mică şi că nu ştie (mai ales atunci când trebuiau strânse jucăriile împrăştiate prin toată casa). Aşa că afirmarea asta de autoritate m-a luat prin surprindere; mai c-am scăpat furtunu' din mână. Orşicât, n-am mai fost în stare să opun rezistenţă tumultului de voinţă în desfăşurare... Aşa c-am luat un loc pe treapta din faţa uşii de intrare şi am aşteptat cele două minute necesare trecerii entuziasmului pruncului ucenic.


ps/ Până în zori, normal c-a dat o mână de ajutor şi Natura, blagoslonvindu-ne cu o ploaie de vară scurtă şi bine ţintită...