Niagara

Socoata d-acas' nu se potriveşte -- cu nimic nu se potriveşte. După cum se poate vedea în cele ce urmează.

Treaba e că noi plecasem cu gând de ajuns la cules de cireşe. Şi după ce ne-am plictisit stând blocaţi în trafic, şi-am tot sperat că o să dăm de panourile alea de pe marginea autostrăzii care ar fi trebuit să semnaleze ieşirea pentru ferma căutată (care panouri, eu aş fi jurat că le-am văzut cu un an înainte; nu şi-n cel următor celui dinainte), ei bine, pe când am pierdut orice speranţă că o să mai vedem vreun sâmbure de cireaşă curând, s-a făcut că ne aflam la o aruncătură de băţ de ditamai faimoasa cascadă. Aşa c-am decis spontan să ne schimbăm obiectivul zilei şi să descălecăm la Niagara.

Ceea ce, până la urmă s-a dovedit a fi fost o decizie bunicică, dat fiind că deşi în ziua cu pricina se anunţase ploaie cu tunete şi fulgere, noi n-am văzut nici o altă precipitaţie cu excepţia celei create de cascadă însăşi.

În orice caz, ne-am plimbat pe faleza canadiană a cascadei până ce ne-a pocnit foamea şi-am dat s-o potolim cu ceva. Care potol ne-a fost servit dimpreună cu informaţia cum că după lăsatul întunericului va să fie şi un foc de artificii deasupra cascadei. Or', aşa ceva nu poate fi ratat atunci când grupul are drept căpetenie onorifică pe cineva de patru ani (nu dăm nume). Aşa că am pus şi de-o plimbare prin zona turistică a oraşului (cazinou, jocuri electronice, magazine de suveniruri, baruri şi băruleţe, etc.) până pe-nserat.

Una peste alta, n-a fost rău deloc. (Cu excepţia faptului că ne-am lins pe bot de plăcinta cu cireşe preconizată.)