16 octombrie 2009

Grădiniţă, te iubim!

„Va fi mai interesant decât crezi tu!” -- e ce mi-a spus Uca, ieri, la telefon, după ce se-ntorsese de la grădiniţă, unde fusese cu Melinda pentru a se înscrie. Nu ştiu dacă fraza asta a prins-o de pe la alţii sau chiar e propria-i creaţie, însă redă perfect aşteptările noastre (ale ei şi ale mele) vizavi de subiectul în chestiune.

Şi aşa se face că-n dimineaţa zilei de azi, Măruca s-a alăturat prietenelor sale de-o viaţă --Thea şi Alexandra-- şi-mpreună au purces spre şcoală. De fapt, grădiniţă (doar că aceasta e găzduită în clădirea unei şcoli catolice, St. Matthias), pentru că toate trei sunt înscrise la „grupa mică” (Junior Kindergarten).
(În imagine, de la stânga la dreapta: Uca, Thea, Alexandra şi Lara -- pe alee, în drum spre grădiniţă. Lara le conduce doar.)

Thea şi Alexandra au deja vreo cinci săptămâni „vechime”, timp în care Uca ne-a tot spus c-ar vrea şi ea să meargă cu ele, să se joace acolo împreună. Am încercat să-i spun că, cel mai probabil, joaca va să vină la pachet cu alte cele (diverse reguli şi activităţi care nu neapărat au să fie pe placul ei), dar n-am avut cu cine discuta -- era mult prea excitată de posibilitatea de a se juca cu copii încă şi mai mult decât o făcea până acum (adicătelea ore bune, zilnic).

Prin urmare, timp de cinci zile pe săptămână, începând de la 8:30 dimineaţa, pentru două ore şi jumătate, Uca are program de joacă cu copiii la grădiniţă. Or', cel puțin, aşa crede ea -- şi la fel sper şi eu.

5 comentarii:

Ralu' spunea...

Ooo! Astept cu interes continuarea! Ati facut pariurile, cat tine? :P

Teodora spunea...

ei, mult succes, oricum ar fi acesta!!!
ce copila determinata ai, o ador!

alina spunea...

Daca e ca Maria, atunci sigur va iubi-o! :) Si a mea la fel, abia a asteptat. Acum vacantele sunt greu de suportat! :))

Karla spunea...

abia astept si eu povestile de la gradi :)

Augustin Moga spunea...

Poveşti de la grădi, ehh? Okay, iată una...

Ieri, când s-a dus Melinda după Uca, l-a luat şi pe Dodo cu ea. Care Dodo a dat din coadă tot drumul până acolo --fo' 10 minute per pedes--, pentru ca, o dată ajuns, să producă ceva mare şi cald de sub fluturata coadă direct în faţa instituţiei. Am ştiut întotdeauna că am un câine inteligent :-).

Al'fel, Uca s-a declarat încântată de experienţă. A ţinut să-mi spună că n-a plâns la despărţire, că Thea nu a stat lângă ea în băncuţă (că i-a aşezat nu-ştiu-cum), că Alexandra nu a lăsat-o să picteze, şi că îi place de „misiz Lavazado” (educatoarea) mai mult decât de „maestra” (profa de la cursul de spaniolă). Un început promiţător...