Vacanţa mea, cum ar veni. Şi nu e vorba de cea pentru care am petrecut-o, în majoritate, peste mări şi ţări (şi care chiar dac-a fost lungă, după standardele nord-americane, tot prea scurtă fu), ci de cea pe care am luat-o de la a mai scrie pe acest blog. Aşa că-ncepând de azi, cu ceva noroc, o să fac „ore suplimentare” pentru a mai recupera câte ceva din memorii (ajutat şi de stiva de poze).
ps/ Şi cred c-am să pre-datez postările, adică să apară de parc-ar fi fost scrise cândva în ultimele patru luni de zile. Şi chiar dacă poate n-o să nimeresc datele cu precizie (o să mă folosesc, totuşi, de informaţia de dată conţinută în poze), parcă tot e mai bine aşa decât o serie de postări „la foc automat” apărute toate în câteva zile de sfârşit de august (cum sper eu să fie...). Deci, nu mă mai ţineţi de vorbă că am treabă de făcut :-)...
22 august 2011
01 mai 2011
Unu maiu'
În buna tradiţie a locului de-a sărbători Ziua Muncii c-un grătar şi-o bere la iarbă verde, am purces şi noi la o scurtă ieşire printr-una din pădurile din împrejurimile Iernutului -- pădurea Lechinţei, pour les connaisseurs, adică locul unde mergeam an de an la cules de ghiocei sau toporaşi; de obicei cu o zi-două înainte de 1 sau 8 martie, ca să am ce oferi fetelor la şcoală... err, vorba vine, că până-mi făceam curaj se cam ofileau ghioceii-n bancă ;-).
De data asta a fost prea târziu să mai vedem vreo urmă de ghiocel, în schimb am remarcat că se poate paşte foarte bine şi lângă maşina din care duduie maneaua.
Dar oricum a fost faină ieşirea, dat fiind că ne-am plimbat oleac' prin ce-a mai rămas din natură, bunicu' a făcut --la cerere, de care n-a dus lipsă-- toiag din lemn de alun, şi-am cules şi-un bucheţel de flori de pădure.
30 aprilie 2011
Doina şi Flora
Câteva zile după sosirea noastră, cam pe când începeam să ne racordăm la fusul orar local, au apărut şi „francezii”: verişoarele Doina şi Flora & unchiul Dan (frate-meu).
Primul lucru care e imposibil să nu-l remarci la Doina şi Flora e accentul peltic (parcă mai pronunţat la Doina) şi rârâitul cu aromă franţuzească. (Flora zice că ea nu ştie r-ul românesc, aşa că-l pronunţă pe cel breton. Mi s-a părut că, astea fiind datele problemei, a făcut cea mai înţeleaptă alegere.)
Ca-n orice loc vesel s-a lăsat cu câteva zile de zgomot, joacă (cu inevitabilele dispute pe alocuri), şi mai multă ciocolată decât poa' să care miticul iepuraş pascal.
Uca a-ncercat să-şi impresioneze verişoarele cu cele câteva poezioare prinse de la şcoala de franceză, dar n-a prea avut succes. Doina oricum era-n stare să recite nişte poezii care mi se păreau că rivalizează cu Luceafărul ca lungime (şi din care eu desluşeam fix nimic, franceza mea de baltă nefiindu-mi de prea mare ajutor), aşa că n-a avut concurenţă pe partea asta. Până la urmă zona de interes comună a fost să fie tot coloratul, joaca cu mingea şi cu animalele prin curtea tuşicii.
Primul lucru care e imposibil să nu-l remarci la Doina şi Flora e accentul peltic (parcă mai pronunţat la Doina) şi rârâitul cu aromă franţuzească. (Flora zice că ea nu ştie r-ul românesc, aşa că-l pronunţă pe cel breton. Mi s-a părut că, astea fiind datele problemei, a făcut cea mai înţeleaptă alegere.)Ca-n orice loc vesel s-a lăsat cu câteva zile de zgomot, joacă (cu inevitabilele dispute pe alocuri), şi mai multă ciocolată decât poa' să care miticul iepuraş pascal.
Uca a-ncercat să-şi impresioneze verişoarele cu cele câteva poezioare prinse de la şcoala de franceză, dar n-a prea avut succes. Doina oricum era-n stare să recite nişte poezii care mi se păreau că rivalizează cu Luceafărul ca lungime (şi din care eu desluşeam fix nimic, franceza mea de baltă nefiindu-mi de prea mare ajutor), aşa că n-a avut concurenţă pe partea asta. Până la urmă zona de interes comună a fost să fie tot coloratul, joaca cu mingea şi cu animalele prin curtea tuşicii.27 aprilie 2011
La drum
Lung. De România. Drumul.
La două zile după ziua Mărucăi ne-am îmbarcat cu toţii (mai puţin Veve & Dodo) de pe Pearson Airport cu destinaţia Europa. Am schimbat în München, între avioane plictisându-ne fo' patru-cinci ore prin aeroport.
Pe primul avion, cel dintre Toronto şi München, Măruca a fost în mare formă. Şi-a selectat ce film a vrut, a mâncat, s-a jucat, şi cam pe când majoritatea pasagerilor moţăiau care mai de care în poziţii mai incomode, s-a pus pe alergat pe culoarul dintre scaune de la un capăt la celălalt pe aproape toată lungimea avionului. A reuşit să şi trezească fo' doi oameni.
Pe al doilea avion, cel dintre München şi Timişoara, a dormit aproape non-stop. Decolarea din München a fost întârziată mai bine de-o oră -- cică li s-a dat peste cap computerul care planifica decolările avioanelor şi a fost nevoie să-l restarteze şi să refacă toate planificările, timp în care am stat fain-frumos în avion aşteptând cu ochii-n ploaie. Uca n-a pierdut momentul şi-a adormit, trezindu-se pe când aproape aterizasem.
În sfârşit, ultima parte a drumului a fost de la Timişoara la Iernut, cu trenul ce pleca în zorii zilei următoare (oricum eram total asincroni cu ora României, deci n-a fost o problemă majoră trezitul). Care tren a avut formidabilul număr de fix două vagoane, unul dintre ele funcţionând şi ca locomotivă iar cel'lalt fiind lăsat pe drum (în Vinţu de Jos?) cu destinaţia Sibiu. Şi eu care-i povesteam Mărucăi despre meditatul cu capul scos pe fereastră fix deasupra semnului cu „E pericoloso sporgersi” -- nici o şansă de aşa ceva în vagonul a cărui singur geam care nu era etanş închis era cel în care cineva reuşise să plaseze un bocanc sau o piatră sau altceva cu care făcuse nişte fisuri lipite mai apoi cu bandă adezivă.
Bine te-am regăsit, Românie! :-)
* * *
La două zile după ziua Mărucăi ne-am îmbarcat cu toţii (mai puţin Veve & Dodo) de pe Pearson Airport cu destinaţia Europa. Am schimbat în München, între avioane plictisându-ne fo' patru-cinci ore prin aeroport.
Pe primul avion, cel dintre Toronto şi München, Măruca a fost în mare formă. Şi-a selectat ce film a vrut, a mâncat, s-a jucat, şi cam pe când majoritatea pasagerilor moţăiau care mai de care în poziţii mai incomode, s-a pus pe alergat pe culoarul dintre scaune de la un capăt la celălalt pe aproape toată lungimea avionului. A reuşit să şi trezească fo' doi oameni.
Pe al doilea avion, cel dintre München şi Timişoara, a dormit aproape non-stop. Decolarea din München a fost întârziată mai bine de-o oră -- cică li s-a dat peste cap computerul care planifica decolările avioanelor şi a fost nevoie să-l restarteze şi să refacă toate planificările, timp în care am stat fain-frumos în avion aşteptând cu ochii-n ploaie. Uca n-a pierdut momentul şi-a adormit, trezindu-se pe când aproape aterizasem.În sfârşit, ultima parte a drumului a fost de la Timişoara la Iernut, cu trenul ce pleca în zorii zilei următoare (oricum eram total asincroni cu ora României, deci n-a fost o problemă majoră trezitul). Care tren a avut formidabilul număr de fix două vagoane, unul dintre ele funcţionând şi ca locomotivă iar cel'lalt fiind lăsat pe drum (în Vinţu de Jos?) cu destinaţia Sibiu. Şi eu care-i povesteam Mărucăi despre meditatul cu capul scos pe fereastră fix deasupra semnului cu „E pericoloso sporgersi” -- nici o şansă de aşa ceva în vagonul a cărui singur geam care nu era etanş închis era cel în care cineva reuşise să plaseze un bocanc sau o piatră sau altceva cu care făcuse nişte fisuri lipite mai apoi cu bandă adezivă.
Bine te-am regăsit, Românie! :-)
* * *
24 aprilie 2011
31 martie 2011
Existenţiale
- Da' tu câte vieţi ai?
- Huh?... Doar una. Şi nici din aia nu ş' cât a mai rămas...
- Şi Veve?
- Tot una.
- Păi de ce mi-ai zis că are nouă?
- Oooh... Aşa se zice despre pisici, căci au darul de-a scăpa nevătămate din cele mai incredibile situaţii...
---
Brigitte e una din vecinele noastre, o persoană deschisă şi volubilă, cu care foarte multă lume intră-n vorbă pentru a schimba câteva amabilităţi. Măruca nu face excepţie -- de câte ori o vede, fuge la ea şi-ncepe să-i vorbească diverse.
Aşa a făcut şi aseară. Şi nu-ş' cum se face dar la un moment dat dialogul s-a purtat cam aşa:
- Brigitte...
- Yes, honey.
- Did you know that my Dad is old?
- Is he?
- Yes. Mommy is older than me, and Daddy is older than Mommy.
- Well, I'm older than your Daddy.
- Then how come you're alive?
- Well... I'm trying to stay that way...
[Tradus:
- Brigitte...
- Da, dragă...
- Ştiai că tatăl meu e bătrân?
- Chiar aşa?
- Da. Mama e mai bătrână decât mine, iar tata mai bătrân decât mama.
- Ei bine, eu sunt mai bătrână decât tatăl tău.
- Şi-atunci cum de mai trăieşti?
- Ei bine... încerc să mă păstrez aşa...]
---
ps/ Zece. Ani -- deseară se vor împlini de când am dat, 'ntâia oară, cu bocancu-n tărâmu' Canadei.
28 martie 2011
Cenuşăreasa
Vinerea trecută a avut loc premiera Cinderellei, o adaptare a arhi-cunoscutei Cenuşărese avându-i ca protagonişti în rolurile principale şi secundare pe cei mai veseli copii de pe alee.
A fost un succes de casă, în sensul că am avut casa plină de părinţi, fraţi, bunici şi alţi invitaţi. (Singur, Dodo a fost exilat în curtea din faţa casei, dar chiar şi el şi-a făcut simţită prezenţa la momentul oportun.)
Copiii au fost absolut extraordinari, şi-au jucat rolurile bine şi au impresionat publicul până la lacrimi. Ca să nu mai spun că ecoul aplauzelor încă se mai aude ;-).
Ce mai tura-vura, a fost un spectacol care a reuşit să bine-dispună pe toată lumea, ceea ce, de fapt, a şi fost scopul propus.
Nu-mi rămâne decât să acord creditul necesar participanţilor şi să vă las în compania imaginilor:
///
(Spectacolul este în limba engleză. Pentru eventuale alte reprezentaţii luaţi legătura cu firma de impresariat Shaughnessy Little Talent Agency. Cu doar câteva pungi de pop-corn, un bax de sucuri de fructe şi cantităţi nelimitate de bună dispoziţie sunt sigur că se poate aranja o nouă reprezentaţie. Asigurarea transportului rămâne în seama contractantului.)
---
Invitaţia la bal a fost primită; pregătirile sunt în toi:
Cenuşăreasa ia drumul castelului. (GiPieSu' a dat eroare însă, aşa c-a fost nevoie de o rectificare discretă din partea Zânei...):
Mama şi surorile vitrege încearcă să rezolve misterul prinţesei necunoscute:
... în timp ce Prinţul şi Cenuşăreasa îşi văd de dans:
S-a potrivit! Uraaa...
The End, my friend! ('au era End The, endfri? :-))
În aplauzele spectatorilor, întreaga distribuţie iasă la scenă:
Petrecerea poa' să-nceapă...:
ps/ S-a şi filmat. Cu puţin noroc s-ar putea s-apară şi pe YouTube ceva...
A fost un succes de casă, în sensul că am avut casa plină de părinţi, fraţi, bunici şi alţi invitaţi. (Singur, Dodo a fost exilat în curtea din faţa casei, dar chiar şi el şi-a făcut simţită prezenţa la momentul oportun.)
Copiii au fost absolut extraordinari, şi-au jucat rolurile bine şi au impresionat publicul până la lacrimi. Ca să nu mai spun că ecoul aplauzelor încă se mai aude ;-).
Ce mai tura-vura, a fost un spectacol care a reuşit să bine-dispună pe toată lumea, ceea ce, de fapt, a şi fost scopul propus.
Nu-mi rămâne decât să acord creditul necesar participanţilor şi să vă las în compania imaginilor:
- Uca / Cinderella
- Matei / The Prince
- Thea / The Stepmother
- Julia / Drizella
- Alexandra / Anastasia
- Lara / Mouse #1
- Ana / Mouse #2
- Melinda / Fairy Godmother
- Simona / Narrator
///
- Scenariul, regia şi machiajul / Melinda
- DJ, imagine şi prelucrări digitale / The February Duo
- Costume, suport şi aplauze / The Little Romanian Village
(Spectacolul este în limba engleză. Pentru eventuale alte reprezentaţii luaţi legătura cu firma de impresariat Shaughnessy Little Talent Agency. Cu doar câteva pungi de pop-corn, un bax de sucuri de fructe şi cantităţi nelimitate de bună dispoziţie sunt sigur că se poate aranja o nouă reprezentaţie. Asigurarea transportului rămâne în seama contractantului.)
---
Invitaţia la bal a fost primită; pregătirile sunt în toi:
Cenuşăreasa ia drumul castelului. (GiPieSu' a dat eroare însă, aşa c-a fost nevoie de o rectificare discretă din partea Zânei...):
Mama şi surorile vitrege încearcă să rezolve misterul prinţesei necunoscute:
... în timp ce Prinţul şi Cenuşăreasa îşi văd de dans:
S-a potrivit! Uraaa...
The End, my friend! ('au era End The, endfri? :-))
În aplauzele spectatorilor, întreaga distribuţie iasă la scenă:
Petrecerea poa' să-nceapă...:
ps/ S-a şi filmat. Cu puţin noroc s-ar putea s-apară şi pe YouTube ceva...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)