Ce se vede-n ochii ei?

• "O foarte patrunzatoare (si candida, nevinovata) privire spre... VIITOR ! Sau ceva... ce i-a retinut atentia. Cu asa priviri poate descoperi multe in viata."
• "... curiozitatea pentru tot ce o inconjoara."
• "Dodo."
• "Un'te duci, mama...? Doar nu ma lasi aici?!"
• "Cu siguranta daca candoarea ar purta un nume atunci Maruca i s-ar potrivi cel mai bine. Cand ne uitam in ochii ei vedem tot ce e mai frumos din noi, viata asa cum ne-am dori sa fie in fiecare clipa."

---

În afara colajului de mai sus imaginea e disponibilă şi la dimensiunile ei originale (adică o rezoluţie mai bună).

---

Okay, iată şi părerea mea (a fotografului, cum ar veni).

O parte din cei care-au răspuns au încercat să "intre-n ochii Mărucăi, să vadă ce se oglindeşte-n ei. Am încercat şi eu varianta asta, mărind imaginea până nu mai încăpea decât o parte dintr-un un ochi pe ecran. Se vede ceva, însă nu poţi distinge ce -- poate să fie o persoană (fotografu'?), un copac sau alt obstacol. Singurul lucru care mi s-a părut interesant în experimentul ăsta este cât de diferite sunt reflecţiile din cei doi ochi. M-aş fi aşteptat să fie aproape identice, dar nu sunt. Presupun că e din cauza concavităţii globului ocular (i.e. nu e o oglindă plană, ci una curbată, în care imaginile sunt deformate relativ mult la o diferenţă mică a unghiului de incidenţă).

În orice caz, poza a fost făcută pe aleea din faţa casei; ne pregăteam să mergem într-o vizită la nişte prieteni, tocmai plecasem înspre garaj când ne-am oprit pentru câteva clipe pentru a o aştepta şi pe mama care tocmai împărţea responsabilităţile la plecare ("Veve -- tu eşti şefu' în casă! Dodo -- tu eşti şefu' în curte!"). Măruca numa' ce se aşezase pe bordura care delimitează stratul de flori de la vecini şi se uita după furnici pe alee (e fascinată de furnici; deşi ii e frică de ele :-)). Am strigat-o ca să se uite în aparat, am reglat focusul şi am apăsat butonu': clic!

Să spun drept, mă aşteptam să obţin o imagine în care Măruca se uită direct în obiectiv. Văd însă că n-a fost să fie aşa. Din oareşice motiv (nu ştiu care) a decis că ce se-ntâmplă în spatele meu e mai demn de atenţie decât aparatul foto (pe care, de al'fel, l-a tot văzut; aşa că-i neinteresant de p-acu'). C-a fost o pasăre ("cip-cip"), o maşină, o frunză, o albină sau cine ştie ce altceva care i-a furat atenţia pentru o clipită, nici nu mai contează.

Aşadar, ce se vede-n ochii ei? Hmmm, eu aş zice că prezentul, interesul ei pentru imediat, pentru orice mic detaliu din mediu' înconjurător. Trăieşte clipa. Nu "stă frumos" pentru o imagine care s-ar putea ca-n viitor să-i amintească de trecut. Sper să şi rămână aşa -- fascinată de "acum"...