08 septembrie 2007
Balerina
Ehh, şi-a venit şi ziua cea mult aşteptată (mai mult de mama, decât de Uca), în care Măruca a dat buzna în mini-studioul de dans unde se presupune că urmează să studieze niţel balet. A durat doar jumătate de oră, timp în care a alergat, s-a balansat de bară, s-a studiat în oglinzile de pe toţi pereţii, s-a aruncat pe jos şi --în general-- şi-a consumat energia după cum a considerat de cuviinţă. Ohh da, cred că a acordat fo' două minute de atenţie şi instructoarei care se risipea între explicatul câtorva mişcări de bază şi strunitu' celor şase mici spiriduşi care o înconjurau...
În orice caz, Uca pare că s-a distrat binişor. Ceea ce e singurul lucru care contează, până la urmă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu