Citeam pe un alt blog despre o fetiţă (Lyddie) care răspunde în mod automat cu: "M-am uitat la TV", atunci când e întrebată: "Ce ai făcut astăzi?", când mi-am dat seama că îi eu obişnuiesc să pun aceeaşi întrebare Mărucăi aproape în fiecare seară, cînd mă-ntorc de la lucru. Şi, la fel ca şi Lyddie, Măruca are un răspuns standard: "Am visat".
Dacă insist ("Ce ai visat?"), obişnuieşte să continue fie cu un eveniment autentic din timpul zilei ("Că m-am jucat cu Thea, şi i-am luat păpuşa..."), fie încercând să ghicească ce mi-ar place să aud ("Pe mama..." şi mai apoi, după ce mă vede ciulind urechile şi rămânând în aşteptare, adaugă: "...şi pe tata..." :-)), fie cu o secvenţă de film sau de poveste ("Pe Belle, care mergea la castel la Beast...").
Acu', sincer vorbind, nu cred că întelege ce este acela un vis; şi nici nu cred c-am reusit să-i explic într-un limbaj accesibil ei. (Chiar aşa: cum îi explici unui copil care-i diferenţa dintre vis şi realitate?) Dar cumva a ajuns la ideea că neapărat trebuie să viseze ceva în fiecare zi -- ceea ce, până la urmă, parcă nici nu-i o idee chiar atât de rea.
Oricum, de un lucru sunt sigur: visează. Cel puţin din când în când. (Iar dacă nu ea, atunci sigur eu. ;-)) Căci doar asta poa' să fie explicaţia râsetelor scurte pe care le mai aud uneori în zori, pe cind încă nu s-a trezit...
ps/ În altă ordine de idei, e interesant cum --ca adulţi-- remarcăm micile automatisme pe care copiii încep să le aibă (e.g. răspunsurile standard pe care le oferă). Remarcăm însă mai rar automatismele de care uzităm noi înşine: "- Ce mai faci?", "- Nimic deosebit... ca şi pân-acum'...". În orice caz, nord-americanii îmi par de-a dreptul campioni: cei mai mulţi dintre ei nu aşteaptă nici un fel de răspuns la "How are you?"-ul pe care-l spun din reflex când trec pe lângă tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu