Moş Crăciun -- avem un plan!

Anu' trecut, Măruca s-a speriat de Moş Crăciun şi nu s-a dat nicicum luată-n braţe de acesta (da' a reuşit, totuşi, să se-aleagă cu un cadou).

Aşa că pentru anu' acesta am considerat potrivit să-l prezentăm din timp într-o lumină favorabilă pe moşu'-cel-cu-barbă-albă-ce-aduce-cadouri-la-copii. În scurt timp, s-a dovedit că partea cu primitu' de cadouri a fost atât de favorabil prezentată încât în fiecare zi se pomeneşte de moşu' care o să-i aducă trei (şi-ntinde palma, cu toate degetele la vedere) iepuraşi de jucărie. Partea care nu pare să o accepte chiar aşa uşor e cea cu spusul de poezii în schimbul jucăriilor. Momentan, pare hotărâtă să spună o singură poezie (Pisicuţă, pis-pis-pis / Te-am visat azi-noapte-n vis...) şi nimic mai mult. Sugestia cum că pentru fiecare jucărie-n parte trebuie spusă măcar câte o poezie nu pare să prindă. (De fapt, nu mă mir chiar aşa tare; numărul trei pare să aibă proprietatea specială că e corespondentul a cinci degete şi al unei singure poezii. Ce nu-i logic aici?)

În seara asta Moş Crăciun a fost din nou invocat. Şi la un moment dat, discuţia a decurs cam aşa:
- Uca, am o idee!
- Ce?
- Eu cre' că ştiu cum să facem să te-alegi cu toate cadourile spunând o singură poezie...
- ... [Ochi din ce in ce mai mari, întrebători...]
- În timp ce-i spui Moşului poezia cu pisicuţa, te apropi de el încet, şi...
- ... Şi?
- Şi când eşti suficient de aproape de el, îi sari în braţe, îl prinzi de gât, şi-l trânteşti la podea! Aşa, cam cum faci cu tata când crede şi el, sireacu', că poa' să stea cinci minute relaxat...
- ... [Ochi nu numa' mari-mari, da' şi din ce în ce mai veseli...]
- Ce zici?
- Îhî.
- Aşa, şi o dată ce Moşu-i la podea, îi furi sacu' şi fugi cu el. Şi iaca aşa, rămâi cu toate cadourile. Ehh?
- Daaaa...

Şi-n următoarea juma' de oră am lămurit şi alte detalii, cum ar fi faptul că e important să nu încurcăm sacul cu cadouri cu cel cu mâncare pentru reni (care, nu ş' cum se face, că tot trei erau la numărătoare). În schimb, dacă --totuşi-- se-ntâmplă să-ncurcăm sacii, atunci am putea să furăm şi renii şi să-i ţinem noi, în subsolu' casei. În fine, ideea de a păstra renii pare să-i fi surâs atât de mult, încât la un moment dat se vehicula varianta cu păstratul renilor indiferent de sacu' cu care ne alegem. (Şi dacă se-ntâmplă să luăm sacu' cu cadouri, atunci hrănim renii cu banane. Nici o problemă că asta-i mâncarea preferată a maimuţelor, despre care n-am putea spune că trăiesc în acelaşi habitat cu purtătorii de sănii cu Moş Crăciuni.)

Şi aşa, pe când discuţia începea să lâncezească, mi-a trecut prin minte că poate merită să pun lucrurile la punct şi să disociez furatul de orice act nobil, aşa cum sunt toate cele pe care le întreprindem împreuna. Aşa c-am spus:
- Uca, da' am uitat să-ţi spun... Pe cei care fură îi ia Poliţia şi îi duce la-nchisoare. Ce zici?

S-a gândit niţel, şi-a răspuns nonşalant:
- Pe mine nu mă ia Poliţia [*]. Eu sunt mică.
- Da' pe cine ia?
- Pe tine!
- Nah, poftim! Ştiam eu că ai un plan de-a scăpa de complicii din afacere...


[*] Mai tirziu s-a dovedit că, pentru Uca, "Poliţia" era de fapt "oliţa" (sună destul de apropiat -- or fi având ceva-n comun? :-)). Nu pot decât să-mi închipui că "te ia (P)oliţ(i)a" trebuie să se fi tradus în imaginaţia ei cu o oliţă zburătoare care te duce-n zări albastre. În ce mă priveşte, am să ofer locu' meu lui Moş Crăciun; poate aşa, chiar renunţă la reni de bună voie. Şi-acu', mai bine merg să văd cum stăm cu stocu' de banane... :-)