În timp ce spălam vasele (la care Măruca s-a foarte oferit să mă ajute în momentul în care i-am propus să strângă franjurile de foi, tăiate c-o zi-nainte, împrăştiate prin toată casa), mă tot chinuiam să-mi amintesc de două versuri şugubeţe -- ceva cu o cărare (despre care nu mai ştiam de unde sau încotro mergea: pădure, râu, vale), şi cu o tânără ce o călca (pe cărare), cu eventuala ulterioară pomenire a unui tren (despre care rămânea la latitudinea auditoriului să-şi închipuie dacă şi pe cine călca).Tocmai încercasem să o provoc pe Uca la un joc, „de-a găsitul rimelor” (s-a arătat mai interesată de „de-a găsitul râmelor”, promis pentru mai târziu, când a fi să ieşim afară), şi asta cumva îmi amintise vag de versurile care numa' nu reuşeam să mi le mai amintesc.
Aşa că de cum am terminat cu spălatul ultimului blid (şi-am lăsat-o pe Uca să se bălăcească cu mânuţele în apă), am dat fuguţa la computer să gugălesc oleac' --după care, vesel de descoperirea-mi-- recitai cu voce tare:
Pe cărarea de la moară,Frumos calcă o domnişoară. Trenul.
Ehh, în locul zâmbetelor pe care le speram ce mi-a fost dat s-aud? Zice Uca, peste umăr:
- Tata, nici nu interesează pe nimeni ce zici tu acolo.
Aşa. Ca să-mi fie de învăţătură de minte să mai caut bancuri seci cu rimă... Cre' că mai bine m-apuc de căutat râme...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu