Alo?

"- Thea, cu Uca!", asta e ce am auzit când am ridicat receptoru'. Tocmai terminasem o altă convorbire telefonică şi mă gândeam că poate mai rămăsese ceva de spus. Am fost olecuţă surprins să recunosc vocea lui Thea, vecina şi prietena lui Uca. În orice caz, am răspuns imediat:
"- Da, sigur, numa' o clipă...", după care i-am întins receptoru' Mărucăi, care era pe scaunu' de lângă mine.

De-acolo începând n-am mai auzit decât jumătate de conversaţie:
"- Pap. Blânzică şi pâine."
"- Afală?... La plimbale?"
"- Da, vine Uca."
"- Salut."

După care au continuat mamele convorbirea mai departe.

În ce-o priveşte pe Uca, a fost prima convorbire telefonică în care chiar a ascultat ce se auzea din receptor, şi încă mai şi răspundea într-un mod coerent. Până acum, obişnuia să spună ce făcea în momentul respectiv, asculta sau nu liniştită of-ul celui de la capătul firului, după care întindea receptorul la cine se-ntâmpla să fie cel mai aproape de ea.

De data asta însă, a fost o discuţie de-adevăratea. Sunt curios să văd cât o mai dura până începe să şi formeze numere. (În joacă, încearcă deja; din câte pot să-mi dau seama încă nu a reuşit să formeze un număr existent; sper doar să nu fie "911" primul număr care-i reuşeşte :-).)

Evident, 10 minute mai târziu, Thea şi cu Uca îşi împărţeau jucăriile pe aleea din faţa caselor...


ps/ În altă ordine de idei, azi a fost ziua lui Dodo -- a împlinit un an. Aşa că de fiecare dată când îi aminteam la Uca de eveniment, adăuga imediat: "La mulţi ani, Dodo!". :-)