Acu' vreo câteva zile, încercând să o provoc la nu mai ştiu ce, îmi zice Măruca:
- Lasă-mă-n pace! Am tleabă!
Acu' nu c-aş fi eu genu' care să deranjeze omu' de la treburi importante, ce nu suferă amânare, da' nevăzând nici un puzzle risipit în jurul ei, nici cuburile de lemn aruncate prin juma' de cameră, nici păpuşelele dezbrăcate şi puse la somnic în cărucior sau mai ştiu eu pe unde, ei bine, am îndrăznit să o întreb şi eu aşa, într-o doară:
- Ce treabă ai?
A stat fo' juma' de secundă pe gânduri după care mi-a răspuns pe acelaşi ton hotărât:
- Nu ştiu!
Ceea ce, până la urmă, pare destul de logic: de vreme ce nu era treaba ei să ştie ce treabă are, în mod automat îmi revenea mie misiunea de a afla treaba pe care o avea ea, că doar eu eram ăla curios să o afle. Nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu