QBeez

E ceva vreme de când Măruca frecventează destul de des Poisson Rouge, pentru a se juca puţin cu mini-jocurile de acolo. (Îi place în mod special să facă tortul, care e o secvenţă ce apare pe una din literele alfabetului.) De ceva mai puţină vreme, să tot fie vreo săptămână sau două, a descoperit jocul off-line (adică nu neapărat pe Internet), preferatul momentului părând să fie QBeez 2.

Pe de o parte, observ lucruri bune la jucatul acesta pe calculator: şi-a îmbunătăţit foarte mult controlul cursorului pe ecran (ceea ce e un pas important în folosirea confortabilă a calculatorului), îşi antrenează spiritul de observaţie (bunăoară, în careva joc trebuia să compare două imagini cvasi-identice în care trebuia să descopere cele câteva mici deosebiri), şi pare să o ajute la „număratul dintr-o privire” (în sensul că identifică relativ uşor unde sunt grupuri de obiecte vs. un singur obiect într-un puzzle de culori).

Pe de altă parte, observ şi unele lucruri care nu neapărat mă încântă: devine foarte uşor iritată dacă nu e lăsată să joace ea în anumite momente (chiar dacă cu câteva secunde înainte promisese că „termin jocul ăsta şi tu joci următorul”, jocul ei fiind gata de p-acu'), şi cel puţin uneori pare să fie dornică să sacrifice joaca pe alee în favoare jocului pe calculator. (Ce-i drept, e şi cam friguţ afară în perioada asta a anului, ceea ce s-ar putea să aibă o părticică de contribuţie la decizie.)

Totuşi, cel puţin până acum nu a părut să fie chiar atât de prinsă de jocul pe calculator încât să nu se mai dea deslipită de el cu zilele (cum am fost eu când am descoperit clonele ZX Spectrum -- drept e că aveam cam de patru ori vârsta actuală a Mărucăi, ceea ce nu ştiu dacă să socotesc ca avantaj sau dezavantaj în comparaţie); de multe ori, lasă computerul în pace, preferând jocul cu păpuşile, chiar dacă eu sau Melinda continuăm să ne jucăm încă o vreme (deh, jocurile astea...).

O să fie interesant de urmărit interesul ei vizavi de jocurile pe calculator. Cel puţin deocamdată, nu sunt îngrijorat în mod deosebit dacă o să treacă prin câte o „pasiune nimicitoare” (i.e. multe ore consecutive cu degetele pe taste sau mouse) pentru un joc sau altul. Aşa că nu simt nevoia unor reguli sau limite în ceea ce priveşte această joacă. Mi-ar părea totuşi rău să o văd că-şi petrece în faţa computerului prea mult din timpul care altfel l-ar putea petrece (mai bine?) alergând desculţă pe alee...

ps/ Interesant cum (mult) mai tânăr fiind, priveam ca pe un „amestec în treburi interne” total neavenit, orice sugestie cum că s-ar putea să nu am cele mai sănătoase preferinţe în ale folositului de calculator. Hmm, unele perspective se schimbă cu trecerea timpului (şi primitul berzei în vizită)... :-)