04 iunie 2009

P'rinţii mei


În mod normal, Măruca foloseşte apelativele „mama/mami” şi „tata/tati” când ni se adresează sau când vorbeşte cu alţii despre noi. De prea puţine ori ne vorbeşte amândoura deodată; totuşi, rar, foloseşte şi o formă de plural, care mie tare-mi place.

Aşa a fost, bunăoară, aseară în timp ce încercam a-i explica de ce n-are sens să o însoţească pe Melinda a doua zi în oraş, ci e mai bine să rămână la Thea şi să petreacă cu ea de ziua ei (La Mulţi Ani, Thea! Primii patru au fost mai grei ;-)...). La un moment dat Uca:

- Da' eu vreau să stau cu unu' din p'rinţii mei...

Şi cum să nu te înmoi şi să te gândeşti că, la urma-urmei, nu toţi p'rinţii poartă platoşă de oţel şi umblă pe cal alb... nu? :-)


[Nu se aude un prinţi limpede, ci are un mod ciudat de a lega p-ul de r, fără să se audă ă-ul care ar fi trebuit să fie acolo... Cam la fel cum zice uneori t'ren, când se referă la teren.]


ps/ Cu vreo doi-trei ani în urmă folosea apelativul „mamatata”, zis repede dintr-o suflare, atunci când ne cerea iute-iute ajutorul (cum era, bunăoară, la coborâtul unei trepte sau aşa).

2 comentarii:

Teodora spunea...

o citesc, o citesc si nu ma mai satur!!!

F. spunea...

Ce frumos........ Chiar ca sunteti p'rintii ei (si cu ă si fara) :-)