Grădiniţă: adio dar rămân cu tine!

După calculele noastre ieri ar fi trebuit să fie cele trei săptămâni când ar fi expirat limita maximă de neprezentare a Mărucăi la programul grădiniţei, limită după care ar fi urmat deînregistrarea ei. Aşa că-n ultimele două-trei zile am întrebat-o de câteva ori dacă vrea să mai meargă. Nu, nu mai vrea.

I-am spus că, totuşi, ar fi frumos să mai meargă o dată să-şi ia rămas bun de la Mrs. Lavazzado şi să-şi recupereze perechea de papuci pe care o avea lăsată acolo. I-a părut a fi o propunere decentă pentru că a fost de acord. Aşa se face că ieri dimineaţă a purces la drum după ce, în timpul micului dejun, ne-a spus de vreo câteva ori că mama n-o s-o lase la şcoală ci au să se-ntoarcă-mpreună. Ăsta era, carevasăzică, planul de acasă. Prin urmare, normal c-a vrut să rămână şi să se joace cu copiii de acolo :-).

Surpriza a fost că administraţia grădiniţei şi-a făcut temele în avans şi o aveau pe Măruca deînregistrată deja. Aşa că s-au mai completat un rând de formulare şi şi-a recăpătat statutul de înregimentat cu acte-n regulă.

Clătim. Repetăm...

Zece-ar zice...

... Uca dac-ai întreba-o de vârsta lui Veve.

Aşadar, pisoiul nostru cel înţelept a adunat 10 pe răboj, ceea ce ar trebui să fie --conform unor algoritmi iscusiţi-- echivalent cu 56 de ani umani. Uau! Trebuia scoasă lumânarea festivă de prin sertare, nu?

Ar mai trebui precizat că în ultimele luni din cele 120 ('au e din cele 672?) a avut parte de diverse manifestări de neţărmuită afecţiune din partea Mărucăi, care l-a cam fugărit prin casă, prins, cărat în braţe dintr-o parte-n alta, drăgălit, îmbrăcat, dezbrăcat, acoperit, descoperit, îngrămădit, pupăcit, dojenit şi --în general-- tratat ca un veritabil partener de joacă. Care joacă nu se-ncheie până ce nu se aude protestul oficial al înţeleptului sub forma unuia sau mai multor mieunături disperate. Tough Love! Orişicât, n-aş putea spune că-i scoate peri albi :-D...

Mulţi ani, Veviţu!

Grădiniţă, te iubim?

Cu aproximativ trei luni de zile-n urmă Măruca mergea veselă şi plină de entuziasm la prima ei zi de grădiniţă. Fusese alegerea ei, pe care am considerat de cuviinţă să i-o respectăm. Pentru aproximativ două luni de zile, până la vacanţa de iarnă, a mers aproape zilnic la cele două ore şi jumătate de activităţi organizate pentru „grupa mică”. A lipsit doar când a fost răcită şi poate una sau două zile în care a fost prea frig afară.

Cu aproximativ două săptămâni în urmă, imediat după reluarea programului grădiniţei în noul an, ne-a anunţat că ar prefera să nu mai meargă chiar în fiecare zi. A propus regula o-zi-da-una-ba, cu care-am fost de acord. După prima zi da, a schimbat regula la un perpetuu ba. Aşa se face că acum e în a doua săptămână de când nu a mai dat pe la şcoală.

În dimineaţa asta însă a dat şcoala de noi. Mrs. Lavazzado (educatoarea de la grupa ei) ne-a sunat pentru a se interesa de soarta Mărucăi. (Iniţial, aveam de gând să sun eu în fiecare dimineaţă să anunţ absenţa Mărucăi, dar după o zi în care am fost repezit de cea care a răspuns la telefon, am trecut la opţionale treaba asta.) I-am spus care-i situaţia şi cred c-a-nţeles. A-ncercat mai întâi să mă ia mai pe ocolite, spunându-mi că şi băieţelul ei tot aşa se manifestă imediat după terminarea vacanţelor, dar când a sesizat că nu mă impresionează propria-i experienţă a lăsat-o baltă şi mi-a mai precizat doar că după 15 absenţe consecutive va urma automat deînregistrarea şi că, în consecinţă, va fi nevoie de o reînregistrare în cazul în care va dori să mai frecventeze grădiniţa. I-am mulţumit pentru informaţie şi i-am promis c-am s-o ţin la curent cu decizia pe care o va lua Măruca.

Prin urmare, Uca are o primă temă de casă :-). Să decidă dacă: (a) vrea să mai meargă la grădiniţă; sau (b) vrea să nu mai meargă; sau (c) vrea să meargă o dată la trei săptămâni pentru a-şi păstra înregistrarea. (Aşa, pe fugă, mi-a răspuns că o să meargă, însă numai atunci când şi Melinda va să meargă în fiece zi la servici, lucru preconizat a începe să se-ntâmple cândva anul acesta.) Indiferent ce va alege, vom încerca să-i respectăm opţiunea.

Vrăjitoarea Măseluţa

Prinţesa Măseluţa (aka Tooth Fairy) e un personaj des pomenit p-aci, îndeosebi copiilor cu vârste de pe la şase, şapte ani încolo. Afacerea ei, a prinţesei, e de a face troc de galbeni (sau alte mici cadouri) cu dinţuci de bebe lăsaţi seara sub pernă.

Ei bine, în ce priveşte trocul pe care Uca va să-l facă peste câţiva ani, numita prinţesă s-ar putea să strâmbe niţel din nas, dat fiind că cel puţin o parte din măseluţele Mărucăi vor fi predate cu oareşice petice (aka plombe) pe ele. Şi când spun cel puţin, mă gândesc la trei. (Şi mai sper să nu crească mai sus de trei.)

Vizita la dentist de ieri a Mărucăi nu a fost prima pe care a făcut-o într-un cabinet stomatologic, însă a fost prima în care dinţii i-au fost polizaţi. Surpriza plăcută a fost că s-a comportat admirabil, fără proteste prea mari, dar asta aproape sigur se datorează inhalatului de oxid de azot (aka „laughing gas”) pe post de analgezic.

Surpriza mai puţin plăcută e c-am aflat care ar fi fost varianta de rezervă în cazul în care oxidul de azot nu i-ar fi indus o stare suficient de letargică pentru a accepta tratamentul: legatul de scaun! (Ce-i drept, varianta asta nu se aplică decât cu acordul scris al părintelui însoţitor, care acord Melinda a refuzat să-l dea.)

În fine, lucrurile par să se fi derulat la modul okay. Acu' nu ne rămâne decât s-o aşteptăm pe Prinţesa Măseluţa -- cu drag şi promisiuni că-i livrăm marfă de calitate. :-)

Infinit

Mă-ntreabă Măruca în careva miez de noapte:
- De ce numerele nu se gată niciodată?
- Pentru că orice număr ai alege poţi adăuga unu la el şi obţii un nou număr, mai mare decât cel ales. Nu vei găsi, deci, niciodată un cel-mai-mare-număr... D-aia nu se gată numerele.

În ultimele câteva săptămâni ne jucăm un joc nou: „spune un număr mai mare decât al meu!”, a cărui reguli sunt evidente din nume. Până să ne jucăm jocul acesta numerele până pe la vreo 20 păreau să ne fie arhi-suficiente; cu jocul i-am introdus conceptul de sute, mii, milioane şi miliarde (la mai mult de-atât mă pierd şi eu). Şi pe lângă astea ideea de „fără sfârşit”.

Încă se mai încurcă la ierarhia ordinelor de mărime şi-adesea compune numere de genul „douăzeci de sute” când vrea să se refere la două mii. Îmi închipui că dacă ne mai jucăm aşa o vreme va elimina o bună parte din confuzia asta.

Da' de ce mi-s cel mai curios e dacă a înţeles sau nu conceptul de infinit. N-am idee cum aş putea testa. Sugestii?

Pattern

E adevărat că Măruca învaţă la şcoală. (Cum la fel de adevărat e că învaţă şi în afara şcolii. Dar în această postare vroiam să scot în evidenţă ce ne dă nouă bun şcoala.) Bunăoară cuvântul „pattern” ^[1].

În careva seară se juca cu nasturii de la vesta mea -- ba-i încheia, ba-i descheia.
- Hei, de ce nu-i laşi încheiaţi? Îţi place să mă tot vezi pe mine încheindu-i?

Ignorând iritarea din vocea mea, m-a anunţat:
- Uite, am făcut un pattern: unu-i încheiat, unu-i descheiat, încheiat, descheiat, şi tot aşa.
- Hmm, pattern... Ai dreptate. Dar de unde ştii tu de pattern?
- De la şcoală, că şi-acolo am făcut.
- Cum aşa?
- Când am desenat om de zăpadă: un nasture roşu, unul albastru, unul roşu... Mrs. Lavazzado a zis că-i pattern.
- Yep, pattern îi. La fel cum pattern e şi dacă nu se repetă neapărat unu-şi-unu, ci poate fi şi de genul: un nasture roşu, doi galbeni, unul roşu, doi galbeni, şi tot aşa. Ideea e că se tot repetă după o regulă.

(Acu' când povestesc îmi dau seamă că i-aş fi putut arăta fo' doi fractali cu ocazia asta şi s-o-ntreb dacă vede vreun pattern acolo... ehh, poate data viitoare.)

Ieri, tot lingând la o acadea mare (un alt import de la şcoală) pe care era parcă desenat o spirală de culori m-a anunţat că şi-acolo e un pattern. Eu nu l-am prea desluşit (cel puţin nu la alternanţe de culori, care se cam îmbinau unele-n altele ca urmare a activităţii Mărucăi), însă n-am stat să studiez problema.

Da' cel mai fain pattern pe care mi l-a adus la cunoştinţă până acum e cel pe care mi l-a anunţat azi-dimineaţă când, proaspăt trezită, am întrebat-o dacă vrea să meargă la şcoală:
- Un pattern, tata: o zi mă duc, una nu mă duc, şi tot aşa.
- Ok. Şi-atunci astăzi mergi?
- Păi am fost ieri.
- Deci azi nu şi mâine da?
- Da.
- Perfeeect...

După care-am pus iute mâna pe telefon şi-am anunţat la şcoală că nu serveşte azi, înainte de a se răzgândi :-).

Deci, cum ziceam, Măruca învaţă (şi) la şcoală. Din când în când.

---

[1] În traducere (aproximativă): regulă, tipar, şablon.