Primul machiaj

A fost să fie duminică, când Măruca a vrut să „se aranjeze puţin” şi ea înainte de a pleca în vizită la nişte prieteni.

Luni şi-a vopsit unghiile (nu e prima oară) în ceva care mi-a explicat la telefon că e transparent şi cu sclipici, şi care mai pe seară am stabilit amândoi că e praful de stele cu care a aruncă Luna după noi pentru că tot încercam să sărim pe ea. (Şi-a fost o Lună plină aseară de zău că n-aveai altceva mai bun de făcut decât să vrei să sari pînă la ea.)

Azi, marţi, de dimineaţă s-a mai machiat puţin, special pentru a face o demonstraţie pentru Mrs. Lavazzado la şcoală. (Da, mai merge.) Care Mrs. Lavazzado s-a declarat pozitiv impresionată de culoarea de ojă aleasă. (Eu îmi aminteam de alt gen de impresii pe care le aveau educatoarele pe vremea când frecventam eu şcoala.)

Una peste alta, cred că tre' să-ncep să mă obişnuiesc cu ideea că „să colorăm” nu implică neapărat hârtia. Mai sper doar să nu implice propria-mi piele. :-)

Facturiada de primăvară

Mi se mai întâmplă (din ce în ce mai rar şi cu un entuziasm ce e la un epsilon-bine-ales depărtare de zero) să dau iama prin hârtii (altele decât cele care sunt proprietatea Mărucăi) şi să pun de-o tentativă de ordonare a lor. Facturi de tot felul (telefon, Internet, bănci, cărţi de credit, dentist, etc.) care se adună cu kilogramele. La un moment dat mi-am auto-impus o regulă: orice mai vechi de trei ani se aruncă. (Mai puţin declaraţiile la fiscul canadian, care prin lege mi-s obligat să le păstrez şapte ani.)

Partea cu identificatul a ce e mai vechi de trei ani nu a fost chiar aşa grea, dat fiind că am tendinţa de a aranja documentele în ordine cronologică. Aruncatul însă, hmm, a prezentat o problemă. Cum? Plasatul la ghena de gunoi de documente cu diverse informaţii confidenţiale nu mi se pare chiar cea mai coşeră soluţie (deh, m-am molipsit şi eu de privacy-phobia de când mi-s pe meleagurile astea). Arsul lor nu e chiar la-ndemână, că n-am unde face focul fără să risc a plăti şi plimbatul a două maşini de pompieri prin oraş. Până la urmă am optat pentru ferfeliţizarea hârtiilor.

După fo' trei hârtii pe care le-am rupt de mână am făcut apel la varianta mecanizată: tăietorul de hârtii (aka the paper shredder). Aşa se face că m-am trezit cu doi saci (da, saci -- şi zău că-n forma netăiată totul încăpea într-o plasă normală ca dimensiuni) de tăieţei de hârtie. Ce s-a ales de unul dintre ei se poate vedea în imaginile ce urmează. (Pe celălalt sac apucasem să-l arunc deja.)


La final, mi-a ieşit socoata cam aşa:

• tăiat hârtii: juma' de oră
• aruncat de, cu şi printre hârtii: juma' de oră
• făcut curat după: o oră

Dar partea cu adevărat importantă a fost c-am împletit utilul cu plăcutul. :-)

Joacă de seară

În ultimele câteva săptămâni s-a instaurat o oarecare rutină în ceea ce priveşte serile: ne jucăm Bendomino sau cărţi.

Bendomino e o versiune puţin modificată de domino, în sensul că piesele sunt puţin curbate, ceea ce face puţin mai dificilă plasarea unei piese noi (după două piese curbate în acelaşi sens a treia e obligatoriu să fie curbată invers; arareori, unul din capete se blochează datorită curbării). E un joc destul de drăguţ, simplu şi care durează doar câteva minute. (Da' e greu să te opreşti doar la o singură partidă, aşa că durata uneia nu spune mare lucru.) Dat fiind că fiecare număr e colorat cu altă culoare cred că poate fi jucat şi de copii mai mici, care nu neapărat sunt atraşi de număratul punctişoarelor. (Ţin minte că acu vreo doi ani era imposibil să o atrag pe Uca în orice joc care implica prezenţa unui zar -- nu o interesa absolut deloc numărul de punctişoare de pe laturile acestuia.)

În ce priveşte jocurile de cărţi, momentan jucăm unul singur: şeptică americană. (Şi, de regulă, fără jokeri, că nu prea-i plac.) E, cred, unul din cele mai simple jocuri posibile în materie de jocuri de cărţi. Dar chiar şi acesta are câteva reguli (cele legate de as, şapte, doi, anunţatul ultimei cărţi) şi eu unul mă bucur să văd că Măruca reuşeşte să le ţină pe toate minte şi joacă corect fără mare ajutor. Confundă încă 6 şi 9, şi nu reuşeşte să ţină în mână mai mult de două cărţi, astfel încât să vadă fiecare ce este. Nici cu amestecatul cărţilor nu prea are succes :-).

Din când în când mai jucăm şi Princessopoly, care e un joc asemănător cu Monopoly, însă totul trecut prin prisma „magiei Disney” şi cu reguli mai blânde, în sensul că trebuie să fii foarte ghinionist ca să dai faliment. Partea mai puţin plăcută la jocul acesta e că, de regulă, durează câteva ore o partidă, ceea ce-l face impracticabil pentru majoritatea serilor (ok în weekend-uri).

Aş fi curios ce se mai joacă alţii seara... careva dornic să povestească?

Olimpice

A trecut ceva vreme de când n-am mai postat... Între timp s-au întâmplat mai multe, printre care şi Olimpiada de iarnă de la Vancouver. Şi vizavi de asta eu sunt puţin dezamăgit -- nu în ce priveşte performanţele Canadei ^[1] (care a câştigat --în sfârşit, i-a trebuit trei olimpiade ca să reuşească-- aur olimpic pe propriul sol; şi dacă tot au făcut-o, au făcut-o lată, stabilind un nou record în materie de aur câştigat la o singură olimpiadă de iarnă), ci în ce priveşte atitudinea Mărucăi, pentru care evenimentul a fost cvasi-inexistent :-(.

Singurul sport care a interesat-o cât de cât a fost patinajul artistic. (Şi festivităţile de deschidere/închidere, dar astea cu greu pot fi încadrate la sporturi... mai degrabă la Cântarea Canadei :-), că parcă prea le-au umplut de patriotisme). Cum însă transmisiile directe de la patinaj aveau loc târziu în noapte (începând de pe la 10 pm), pe atunci Uca era cu bateriile pe gătate aşa că adesea adormea înainte sau în timpul acestora.

Pe de altă parte însă, se face că am ajuns din ce în ce mai des la patinoar. (Posibil să fie şi un mic efect secundar al Olimpiadei, care a trezit un anumit interes pentru sporturile de iarnă în rândul copiilor, deci şi a trupei de joacă a Mărucăi.) Şi ca urmare Uca-nceput să se simtă tot mai bine pe patine, acum mergând fără probleme pe „tura mare” (adică nu în zona de începători). Încă nu se avântă cu o viteză prea mare şi nu face cine ştie ce viraje/piruete sau opriri spectaculoase, dar se simte suficient de sigură pe ea pentru a nu mai căuta protecţia cuiva prin apropiere. Aş zice că patinează mai bine ca mine (ceea ce nu e greu, dat fiind că ultima oară când am avut patine-n picioare trebuie că aveam câteva numere mai puţin la pantof :-)).

[1] Mi-s interesat şi de perfomanţele României, desigur, însă în ceea ce priveşte sporturile de iarnă îmi pare că n-are sens să-mi pun nădejde prea mare. Aşa că mă gândesc ca, pe viitor, la olimpiadele de vară să flutur tricolorul, iar la cele de iarnă frunza de arţar :-)...

January, February,...

...s-a pus Uca să spună, din senin, în timp ce mă asista, aseară, la bărbierit.
- Le ştii şi pe româneşte?
- Ce?
- Ce-ai zis până acum, lunile anului.
- Nu.
- Ianuarie, februarie, martie,... decembrie. Acum le şti.
- Naaah... January, February, March,...

Îmi pare că, încet-încet, Măruca trece pe engleză ca limbă „de bază”. Acu' vreo săptămână sau două, s-a trezit în toiul nopţii pentru a merge la baie şi, după cum îi e obiceiul, m-a anunţat şi pe mine de intenţie. Numai că, după cum nu-i era obiceiul, a făcut-o pe engleză:
- I need to make pee...

De-atunci pare să fi regresat la limba-i maternă în scurtele dialoguri nocturne, dar orşicât, cel puţin în anumite momente preferă engleza. Aş zice că mă cam aşteptam să se-ntâmple ceva de genul acesta, dat fiind că am observat fenomenul la mai mulţi din copiii pe care-i cunosc aici.

Aşa că probabil e timpul să-nvăţ şi eu limba asta. Doar am profesor bun :-)...

* * *

Că veni vorba de lunile anului... te-ai întrebat vreodată de ce a doişpea lună a anului sună de parcă ar fi trebuit să fie a zecea (decembrie), a unşpea de parcă ar fi trebuit să fie a noua (noiembrie), a zecea de parcă ar fi trebuit să fie a opta (octombrie) şi a noua de parcă ar fi trebuit să fie a şaptea (septembrie)? Ei bine, pentru că au fost cândva.

Da' de ce are februarie 28 de zile? Ehh?

Dărnicie

Melinda, luând o bucată de brânză din farfuria Mărucăi care se golea mult prea-ncet, mi-o-ntinde şi zice:

- Îi dăm o bucată şi la tata?

La care Uca i-o ia din mână, o rupe-n două şi mi le-ntinde:

- Nu. Îi dăm două bucăţi!

Aşa! Să mai zică cineva că nu am o fătucă mai darnică decât nevasta. :-)

Leptopu' mic

Ultima vizită a Moşului cu barbă albă şi desagă largă s-a lăsat cu nişte achiziţii electronice. Aşa se face că de câteva săptămâni Măruca pomeneşte din când în când de „leptopu' ei mic”, pre numele adevărat: iPod Touch. (Nu i-am găsit încă un nume mai personal; iniţial, în primele zile, îi spunea „Lipstăr”, după numele pe care-l auzea folosit de alţi copii pentru gadget-urile lor.)

Spre deosebire de precedentu-i laptop, aka „Grinch” (care, între timp, pare să-şi fi stabilit nişa lui de piaţă ca cititor de .pdf-uri în braţele Melindei), acesta chiar este ușor de folosit şi foarte intuitiv. Ceea ce mă cam aşteptam să fie aşa, dat fiind că navigarea pe bază de atingere a ecranului e foarte naturală pentru copii (şi nu numai). [Paranteză dreaptă: cei care proiectează XO-ul ştiu, desigur, şi ei lucrul acesta, dat fiind că noua generaţie va să aibă nu doar unul, ci două „touch screen”-uri.]

Până acum, Uca a experimentat cu diverse jocuri şi câteva aplicaţii de desenat sau „muzicit”. După câte pot să-mi dau seama, în topul preferinţelor e un joculeţ în care trebuie să ai grijă (hrănit, delectat, etc.) de nişte căţeluşi, şi un altul în care compui ţinuta de ocazie a unei prinţese. O altă preferinţă pare să fie vizionarea de filme de animaţie, marca Disney. (Lucru care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care vor să ţină filmele departe de dormitor. Grup pe care, de altfel, îl simpatizez şi eu.)

Deşi îi place, cel puţin până acuma nu pare să fie obsedată de folosirea acestuia (spre deosebire de tat-su', care pare să aibă un comportament impulsiv vizavi de unul din jocurile instalate :-)). Se mai joacă din când în când, însă nu-mi pare că pune Touch-ul înaintea dialogurilor închipuite cu prinţese şi alte personaje imaginare. Şi cam bănui că după ce va trece sezonul rece o să dea uitării cu totul jucăria, pentru că nu cred că va fi un concurent serios zbenguielii pe alee. De văzut.

Orşicât, pentru Moş se-anunţă vremuri grele... XO-2, iPad,... mda, grele, şi nu de la nămeţi... (-;

---