Ultima dată? Sigur că da...

Măruca devine din ce în ce mai inventivă în ceea ce priveşte modurile în care încearcă să-şi atingă scopurile. Bunăoară, în seara asta ne jucam „de-a mersul la spectacol”. Asta însemna următoarele (toate fiind inventate „din mers” de Uca):

• Mers în „sala de spectacol”, care era în camera de zi fix acolo unde se află (fostul?) balansoarul ei de bebe. Locul ei în „sală” nu putea fi altundeva decât în balansoar, iar al meu --pe care eram insistent rugat să-l ocup degrabă, căci al'fel era ocupat de altcineva-- era fix lângă, pe jos.
  
• După f'un minut, două de pretins că ne uitam ba la spectacolul cu Frumoasa din Pădurea Adormită, ba cu Cenuşăreasa, ba cu nu mai ştiu cine, trebuia să plecăm „acasă”.
  
• „Acasă” era pe canapeaua din aceeaşi cameră, unde iar stăteam f'un minut, două şi ne pregăteam de mers la --aţi ghicit?-- un nou spectacol.
  

Ehh, şi după ce-am făcut traseul ăsta fo' juma de ceas, am anunţat-o că mai merg la „spectacol” cu condiţia să fie ultimul din seara asta. A fost de acord. Ehh, ce credeţi că a zis la două minute după ce-am revenit „acasă”? Vă zic eu:

- Bună dimineaţa! Gata, e o nouă zi, hai tata la spectacol.

Normal c-a trebuit să merg, mai ales că devenise brusc o comedie :-)...