30 ianuarie 2008

29 ianuarie 2008

Data viitoare...

Discuţii matinale. Eu:
- Păi eu când eram mic tot timpul vroiam aşa-şi-aşa...

La care Uca:
- Şi eu când eram mare vroiam aia-şi-ai'laltă...

Şi după o clipă de cugetare, tot ea:
-... Data viitoare, tu eşti mic şi iei asta, iar eu sunt mare şi fac aia... Bine, tata? Data viitoare...

Nu ştiu alţii cum sunt, da' pe mine m-a cam pus pe gânduri... Hmm... Sună destul de tentant aşa o „dată viitoare”, nu? :-)

26 ianuarie 2008

Opt


Veve, motanul familiei, a împlinit opt ani astăzi. Îmi pare că a sesizat şi el ceva, dat fiind că a fost smotocit mai mult decât de obicei, şi Măruca parcă a fost un pic mai îngăduitoare -- nu s-a mai tăvălit peste el chiar aşa de mult.

Ultimii şapte din cei opt ani, Veve i-a petrecut alături de noi. Timp în care a trecut de trei ori Atlanticul, a mâncat fo' zece saci de grăunţe (are o dietă din care nu se dă scos nici cu foame, nici cu blidu' de lapte, nici cu nimic), a consumat fo' juma' de basculă de nisip din cel mai fin, şi a dormit cam de trei ori mai mult decât am dormit eu în mileniul ăsta.

În orice caz, Măruca i-a cântat frumos "Happy birthday to you" (iar pe noi nu ne-a lăsat să o acompaniem; probabil şi-a dat seama că stricăm tot farmecu').


ps/ După somnicu' de la amiază, Măruca a declarat:
- Azi e ziua lui Uca.
- Huh? Cum aşa? Nu e ziua lui Veve azi?
- Nuuu... Ziua lui Veve a fost azi-dimineaţă. Acum e rându' lui Uca...

18 ianuarie 2008

Şapte

Cele şapte minuni ale lumii, Cei şapte magnifici, Se7en, Agentul 007, şi aşa mai departe. Da' pun pariu ca nu ştiaţi de următorele două chestii legate de şapte:
  • E numărul de pete negre de pe spatele buburuzei (celor mai răspândite; pentru că sunt mai multe tipuri); şi
  • E singurul număr (între unu şi 10) pe care Măruca îl omite în mod constant. Încă.
Aşadar, număratul merge cam aşa: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, opt, nouă, zece... urmează o pauză mai lungă, după care fie se revine aleator pe la opt, nouă,... fie se încearcă un doişpe cu nişte ochi întrebători...

Prin urmare, până la noi progrese, la noi Albă-ca-zăpada are opt pitici :-). (Dintre care Morocănosu', Grumpy, pare să fie preferatul momentului.)


ps/ Tocmai o aud pe Uca exersându-şi engleza: uan, tiu, fii, for, faiv... şi de la capăt!

14 ianuarie 2008

Superman

De ieri începând, Uca l-a descoperit pe Superman. Ca urmare, în dimineaţa asta pe la şase juma' am fost rugat insistent să mai punem de-o vizionare. Şi era pe un ton din ăla care nu părea să lase loc de refuz.

Partea faină e că Măruca nu pare să fi prins exact numele eroului; în loc de "superman" (supra-omu') spune "supermad" (foarte-supăratu'), adică aşa cum probabil o să fiu eu în unele dimineţi dacă se instaurează o tradiţie de vizionări înainte de răsăritu' soarelui :-)...

06 decembrie 2007

Apăsaţi unu pentru engleză

Îmi pare că am mai pomenit de faptul că rutina noastră de culcare include o etapă în care Măruca îşi alege o carte care apoi trebuie citită înainte de a se "sufla în lumânare" (foarte serios: stânsul luminii se întâmplă cu un suflat uşor în direcţia întrerupătorului :-)). Nu ştiu însă dacă am spus că, de îndată ce Măruca şi cu mine picăm de acord că citim împreună cartea serii, urmează instalatul confortabil pe perne şi anunţul:
- Uca închide guriţa şi tata citeşte!

E, de altfel, singurul moment în care Măruca e de acord că e mai bine să tacă şi să asculte, decât să vorbească şi să fie ascultată.

În fine, să mai notez şi faptul că, dat fiind că toate cărţuliile de copii pe care le avem sunt cu texte în limba engleză, eu unul văd din asta o şansă de a mai exersa puţin limba locului; căci altfel, vorbim cu ea aproape tot timpul în limba română. Numa' că una vreau eu, şi alta vrea "clientul"; aşa că nu apuc să termin de spus titlu' cărţii în original că şi aud (din guriţa care se presupunea a fi închisă):
- Pe româneşte, tata... Spune pe româneşte...

Şi, în linii mari, cam asta a fost rutina până aseară. Când, după o lungă discuţie, plictisiţi amândoi de spus poveşti şi mângâiat Veve (motanu', care a făcut o pasiune pentru umidificatoru' din camera Mărucăi), mi-a trecut prin minte s-o întreb dacă nu vrea să-i spun poezii. Normal c-a fost receptivă la o nouă opţiune pe meniul serii. Aşa că, după ce am eliminat în două minute cele două-trei catrene care mi-au mai rămas agăţate prin memorie, a trebuit să merg după laptop pentru ajutor. Şi dacă "Somnoroase păsărele" a părut să aibă succesul scontat, iar "La steaua" a produs o faţă gânditoare, pe când am dat să-ncerc "Satira I" [*] am avut parte de surpriza serii:
- Pe ingliş [**], tata... Spune pe ingliş...

Aşa că acu' încă stau şi mă-ntreb: să fie oare limba engleză mai uşoară decât poezia?


[*] Ştiu că Satira I (aka Scrisoarea I) nu e chiar "material pentru copii", însă în miez de noapte parcă prea ispititor suna începutul: "Când cu gene ostenite s'ara suflu-n lumânare..."

[**] ingliş = English

ps/ Şi-n caz că vă-ntrebaţi de unde m-am inspirat când am ales titlul din seara asta: Press One For English.

24 noiembrie 2007

Moş Crăciun -- avem un plan!


Anu' trecut, Măruca s-a speriat de Moş Crăciun şi nu s-a dat nicicum luată-n braţe de acesta (da' a reuşit, totuşi, să se-aleagă cu un cadou).

Aşa că pentru anu' acesta am considerat potrivit să-l prezentăm din timp într-o lumină favorabilă pe moşu'-cel-cu-barbă-albă-ce-aduce-cadouri-la-copii. În scurt timp, s-a dovedit că partea cu primitu' de cadouri a fost atât de favorabil prezentată încât în fiecare zi se pomeneşte de moşu' care o să-i aducă trei (şi-ntinde palma, cu toate degetele la vedere) iepuraşi de jucărie. Partea care nu pare să o accepte chiar aşa uşor e cea cu spusul de poezii în schimbul jucăriilor. Momentan, pare hotărâtă să spună o singură poezie (Pisicuţă, pis-pis-pis / Te-am visat azi-noapte-n vis...) şi nimic mai mult. Sugestia cum că pentru fiecare jucărie-n parte trebuie spusă măcar câte o poezie nu pare să prindă. (De fapt, nu mă mir chiar aşa tare; numărul trei pare să aibă proprietatea specială că e corespondentul a cinci degete şi al unei singure poezii. Ce nu-i logic aici?)

În seara asta Moş Crăciun a fost din nou invocat. Şi la un moment dat, discuţia a decurs cam aşa:
- Uca, am o idee!
- Ce?
- Eu cre' că ştiu cum să facem să te-alegi cu toate cadourile spunând o singură poezie...
- ... [Ochi din ce in ce mai mari, întrebători...]
- În timp ce-i spui Moşului poezia cu pisicuţa, te apropi de el încet, şi...
- ... Şi?
- Şi când eşti suficient de aproape de el, îi sari în braţe, îl prinzi de gât, şi-l trânteşti la podea! Aşa, cam cum faci cu tata când crede şi el, sireacu', că poa' să stea cinci minute relaxat...
- ... [Ochi nu numa' mari-mari, da' şi din ce în ce mai veseli...]
- Ce zici?
- Îhî.
- Aşa, şi o dată ce Moşu-i la podea, îi furi sacu' şi fugi cu el. Şi iaca aşa, rămâi cu toate cadourile. Ehh?
- Daaaa...

Şi-n următoarea juma' de oră am lămurit şi alte detalii, cum ar fi faptul că e important să nu încurcăm sacul cu cadouri cu cel cu mâncare pentru reni (care, nu ş' cum se face, că tot trei erau la numărătoare). În schimb, dacă --totuşi-- se-ntâmplă să-ncurcăm sacii, atunci am putea să furăm şi renii şi să-i ţinem noi, în subsolu' casei. În fine, ideea de a păstra renii pare să-i fi surâs atât de mult, încât la un moment dat se vehicula varianta cu păstratul renilor indiferent de sacu' cu care ne alegem. (Şi dacă se-ntâmplă să luăm sacu' cu cadouri, atunci hrănim renii cu banane. Nici o problemă că asta-i mâncarea preferată a maimuţelor, despre care n-am putea spune că trăiesc în acelaşi habitat cu purtătorii de sănii cu Moş Crăciuni.)

Şi aşa, pe când discuţia începea să lâncezească, mi-a trecut prin minte că poate merită să pun lucrurile la punct şi să disociez furatul de orice act nobil, aşa cum sunt toate cele pe care le întreprindem împreuna. Aşa c-am spus:
- Uca, da' am uitat să-ţi spun... Pe cei care fură îi ia Poliţia şi îi duce la-nchisoare. Ce zici?

S-a gândit niţel, şi-a răspuns nonşalant:
- Pe mine nu mă ia Poliţia [*]. Eu sunt mică.
- Da' pe cine ia?
- Pe tine!
- Nah, poftim! Ştiam eu că ai un plan de-a scăpa de complicii din afacere...


[*] Mai tirziu s-a dovedit că, pentru Uca, "Poliţia" era de fapt "oliţa" (sună destul de apropiat -- or fi având ceva-n comun? :-)). Nu pot decât să-mi închipui că "te ia (P)oliţ(i)a" trebuie să se fi tradus în imaginaţia ei cu o oliţă zburătoare care te duce-n zări albastre. În ce mă priveşte, am să ofer locu' meu lui Moş Crăciun; poate aşa, chiar renunţă la reni de bună voie. Şi-acu', mai bine merg să văd cum stăm cu stocu' de banane... :-)