Confuziile pe care le face între "A" şi "V", şi între "C" şi "U" sunt datorate, bănuiesc, faptului că aceste litere chiar seamănă între ele (!). Dacă iei un "V" şi îl priveşti cu capu-n jos seamănă bine de tot cu un "A" căruia îi lipseşte liniuţa orizontală. La fel, dacă iei un "U" şi îl roteşti spre dreapta o să obţii o formă foarte asemănătoare cu un "C".
În careva carte a sa, John Holt face o remarcă desprinsă din observaţiile sale asupra scrisului la copiii mici. Mulţi făceau confuzii între literele care difereau puţin (ex.: "E" şi "F") sau între cele care au aceeaşi formă însă nu şi aceeaşi poziţie a formei (ex.: "p" si "q"). Aparent, copiii încep mai întâi să recunoască formele, şi abia apoi încep să dea importanţă şi poziţiei acesteia. Ceea ce, din ce văd la Măruca, pare să se confirme.
În sfârşit, în materie de cifre (numere), Uca recunoaşte la sigur una singură: "1". Îl mai confundă şi pe "7" cu "1", îi spune la "0" (zero) "o" (adică la fel cum îi spune celei de a doua litere din "Dodo" :-)), iar la "8" vede doi-de-o (sau "om de zăpadă" :-)).Pe urmă are un mod tare distractiv de a număra pe degete, adică reuşeşte de obicei să arate corect două sau trei degete (în sensul că şi spune numărul respectiv), însă când îţi arată toate cele cinci degete de la o mână acestea reprezinta numărul "multe" (şi e, de regulă, răspunsul la întrebări de genul "Câte bombonici vrei?").
La "Câţi ani ai?" continuă să nu aibă un răspuns definitiv -- e ba "unu", ba "doi". Pare nehotărâtă. Şi bine face, pentru că în curând o să aibă trei. :-)
ps/ După cum se vede din imagine, tocmai am descoperit un nou mod de a ne juca cu cifre, numărat, cuvinte -- îmbinând toate astea cu o mai veche pasiune de-a Mărucăi: puzzle-ul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu