Cuburile -- sunt, nu-i aşa?, unu' din cele mai răspândite jocuri de copii. Ceea ce-i foarte bine. (Pariez că jumate din arhitecţii renumiţi ai momentului îşi încep poveştile la gura focului cu ceva de genu': "Copil fiind, cu cuburi mă jucam / Şi le-aşezam, şi le clădeam / Ochi mari la oameni mari făceam..." :-).)
Ce sunt mai puţin convins că-i bine (şi, oricum, nu tocmai recomandabil) e când numitele cuburi încep să zboare prin toată casa în ceea ce unii ar putea numi un joc spontan de-a 'prinde cubu'!'. Şi asta este exact ceea ce Uca a descoperit la un moment dat.
După cum se poate vedea din imagini, a fost sigur distractiv (şi educativ -- mă refer aci la partea de educare a reflexelor personale :-)).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu