A, C, M, T, O, 1

Nu prea le are cu cititul Uca. Încă. Totuşi, a-nceput să recunoască câteva litere: "A" (si pe "V" îl declară de "A"), "C" (şi "U" tot de "C" îl vede), "M", "T" şi "O". Astea sunt, de altfel, literele pe care le-am folosit cel mai des, dat fiind că am scris numele noastre cu ele (UCA, MAMA, TATA, VEVE, DODO; şi-am folosit doar scrierea cu litere de tipar, nu şi cea cursivă (de mână)).

Confuziile pe care le face între "A" şi "V", şi între "C" şi "U" sunt datorate, bănuiesc, faptului că aceste litere chiar seamănă între ele (!). Dacă iei un "V" şi îl priveşti cu capu-n jos seamănă bine de tot cu un "A" căruia îi lipseşte liniuţa orizontală. La fel, dacă iei un "U" şi îl roteşti spre dreapta o să obţii o formă foarte asemănătoare cu un "C".

În careva carte a sa, John Holt face o remarcă desprinsă din observaţiile sale asupra scrisului la copiii mici. Mulţi făceau confuzii între literele care difereau puţin (ex.: "E" şi "F") sau între cele care au aceeaşi formă însă nu şi aceeaşi poziţie a formei (ex.: "p" si "q"). Aparent, copiii încep mai întâi să recunoască formele, şi abia apoi încep să dea importanţă şi poziţiei acesteia. Ceea ce, din ce văd la Măruca, pare să se confirme.

În sfârşit, în materie de cifre (numere), Uca recunoaşte la sigur una singură: "1". Îl mai confundă şi pe "7" cu "1", îi spune la "0" (zero) "o" (adică la fel cum îi spune celei de a doua litere din "Dodo" :-)), iar la "8" vede doi-de-o (sau "om de zăpadă" :-)).

Pe urmă are un mod tare distractiv de a număra pe degete, adică reuşeşte de obicei să arate corect două sau trei degete (în sensul că şi spune numărul respectiv), însă când îţi arată toate cele cinci degete de la o mână acestea reprezinta numărul "multe" (şi e, de regulă, răspunsul la întrebări de genul "Câte bombonici vrei?").

La "Câţi ani ai?" continuă să nu aibă un răspuns definitiv -- e ba "unu", ba "doi". Pare nehotărâtă. Şi bine face, pentru că în curând o să aibă trei. :-)


ps/ După cum se vede din imagine, tocmai am descoperit un nou mod de a ne juca cu cifre, numărat, cuvinte -- îmbinând toate astea cu o mai veche pasiune de-a Mărucăi: puzzle-ul.

Prinde cubu'!

Cuburile -- sunt, nu-i aşa?, unu' din cele mai răspândite jocuri de copii. Ceea ce-i foarte bine. (Pariez că jumate din arhitecţii renumiţi ai momentului îşi încep poveştile la gura focului cu ceva de genu': "Copil fiind, cu cuburi mă jucam / Şi le-aşezam, şi le clădeam / Ochi mari la oameni mari făceam..." :-).)

Ce sunt mai puţin convins că-i bine (şi, oricum, nu tocmai recomandabil) e când numitele cuburi încep să zboare prin toată casa în ceea ce unii ar putea numi un joc spontan de-a 'prinde cubu'!'. Şi asta este exact ceea ce Uca a descoperit la un moment dat.

După cum se poate vedea din imagini, a fost sigur distractiv (şi educativ -- mă refer aci la partea de educare a reflexelor personale :-)).

De la "plimbale" la "primbare"

Dintr-o-nsemnare mai veche de jurnal:

"Şi da, "r"-ul se lasă aşteptat. Mai încercăm noi câte un "râu, răţuşcă, rândunică / Rică nu ştia să zică", da' până acu' nu a dat roade. O să dea..."
(Uca, Maiuca, Malia)

Ei bine, a dat. Rrroade. Da' vreau să zic că a dat atât de bine, încât zilele astea "r"-ul e folosit chiar şi în locul "l"-ului pe alocuri (sau "arocuri"?). Prin urmare: cororăm, mergem la primbare, afară prouă,...

Probabil vrea să se revanşeze faţă de "l", pe care-l folosea pe vremea când nu-i prea ieşea "r"-ul. Altă explicaţie n-am. (Nu că mi-ar trebui vreuna.)

Un strop de culoare

Azi am descoperit cu Uca un nou sit ce merită pomenit: coloring.com -- o transpunere pe web a ceea ce într-o altă lume sunt cărţile de colorat.

Şi pentru că mânuitu' cursorului (mouse, touch pad) nu e chiar punctul forte al micului artist, a trebuit să dau şi eu o mână de ajutor. (La avantaje: spre deosebire de atunci cînd fac acelaşi lucru cu carioci şi hârtie, de data asta am reuşit să termin fără să am dungi de culoare pe mâini şi tricou.)

În partea dreaptă puteţi vedea una din capodopere. Pentru comenzi lăsaţi mesaj :-)...

Canada-nfloreşte!

Da, înfloreşte Canada -- momentan însă, o face doar la expoziţie (Canada Blooms), pentru că pe străzi încă mai e juma' de metru de zăpadă (în topire, totuşi).

În orice caz, Măruca a fost pozitiv impresionată de diversitatea de flori şi aranjamente pe care le-am găsit în cadrul expoziţiei. Iar când a descoperit şi "grădina pentru copii" (un loc de joacă cu tobogan, tobe, un ţambal imens, nisip, şi o mulţime de flori de jur-împrejur), a devenit o problemă scosul ei de acolo.

Cu puţin noroc, peste fo' două luni s-ar putea să năpădească florile şi prin parcuri, şi pe tăpşanele din faţa caselor.

(Oricum, sunt semne că primăvara nu e departe -- s-au întors gâştele sălbatice; aseară, Dodo a fugărit două pe terenul de fotbal unde-şi face plimbarea de seară...)

"The Grinch"

Să tot fie vreo două luni de când Măruca a intrat în rândul posesilor de laptop. Şi pentru că e verde şi încet, şi trebuia să aibă un nume, i-am spus: "Grinch".

E vorba de un XO, adică unul din laptop-urile produse în cadrul programului One Laptop Per Child (OLPC), fundaţia iniţiată de Nicholas Negroponte ce îşi propune să ofere un instrument educaţional (laptop-ul) fiecărui copil din ţările mai puţin dezvoltate. ("Grinch" a luat drumul Canadei prin intermediul acţiunii "Give One, Get One".)

În ce mă priveşte, cred în ideea că un laptop conectat în reţea (Internet) prin care se poate comunica uşor cu un număr mare de persoane, este o oportunitate educaţională extraordinară pentru copii (şi nu numai). Aş tinde să cred că e chiar mai importantă decât şcolirea instituţionalizată, dat fiind faptul că cel în control este studentul (nu profesorul).

Revenind la Măruca şi Grinch -- până acum nu a fost prea prinsă de jocul cu el. Şi, să spun drept, nici eu, în primul rând datorită faptului că e vizibil mai încet decât celelalte computere din casă. ("It's an education project, not a laptop project.") Dacă lucrurile se vor schimba în viitor, nu ştiu; în orice caz, Grinch va fi mereu pe aproape...

Diii, c(ăl)utzu' meu!

Mai nou, Dodo nu mai protestează când e luat pe post de ponei. Îmi pare că a înţeles că e mai bine să o lase pe Uca să-i stea în cârcă, decât să aibă urechile, mustaţa sau coada ca obiect de interes al numitului „călăreţ”.

Cât despre Uca, ea pare să fie în plină tranziţie de la călărit Veve, la călărit Dodo.