Ardeee!

Astăzi am însoţit-o pe Măruca într-un tur al unei staţii de pompieri (cea cu numărul 333 din Toronto). A fost destul de distractiv, mai ales pentru copii (au mai fost Alexandra, Matei şi Alexey din gaşca de pe alee; plus alţii pe care nu-i ştiam), care au sfârşit destul de uzi -- unu' din dispozitivele din dotarea pompierilor torontonieni e o chestie ce seamănă destul de mult cu un pistol cu apă, doar că are ataşat un rezervor mai mare şi stropeşte cu un jet mai consistent; normal că a trebuit testat, şi în timp ce unii copii pompau apa, alţii se spărgeau de râs în faţa celor dintâi în timp ce erau udaţi din cap până-n picioare. Uca a reuşit să fie, pe rând, de ambele părţi a pompei de apă.

Al'fel, am mai reuşit să ne urcăm într-una din cele două maşini de pompieri disponibile, înainte ca ambele să dispară, fiind chemate la ceva apel. Asta în care ne-am urcat era un „ladder truck”, adică un camion care nu cară apă, ci doar echipament pentru escaladat clădiri: ditamai scara telescopică de 30+ metri (suficientă pentru înălţimi de până la 10 etaje), plus alte scări mai mici („de mână”) şi frasu' mai ştie ce echipament. Orişicât, ce-i sigur e că avea sirenă şi claxon -- şi funcţionau.

Înainte de a lua camionul cu asalt, unul dintre pompieri a făcut o scurtă prezentare a echipamentului personal pe care-l poartă în timpul intervenţiilor. Aşa că a trântit pe cimentul din faţa copiilor o pereche de cizme, pantalon de salopetă, geacă, cască, tub de oxigen şi mască -- după care le-ambrăcat pe rând, explicând care la ce-i bună. Când a fost echipat complet, s-a uitat la copii şi a zis ceva de genul:

- Dacă vedeţi pe cineva îmbrăcat aşa ca mine pe la voi prin casă, să nu vă speriaţi.

La care pe mine unu' m-a pufnit râsul, pentru că fără să vreau am completat în gând:

- ... doar arde casa, nu-i nici o problemă. :-)

Da', de fapt, omul avea dreptate. În Toronto, când ai o urgenţă şi apelezi la 911 sunt trimise simultan echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţă la adresa indicată. În funcţie de trafic şi traseul parcurs, acestea ajung într-o ordine aleatoare. Aşa că e posibil ca (şi) un pompier să-ţi dea buzna în casă, când de fapt ai avea cel mai mult nevoie de un medic sau poliţist.

Revenind... copiii s-au distrat, au alergat şi-au râs împreună cu pompierii şi cine mai era p-acolo, şi-au plecat apoi fericiţi acasă. (Iar eu, nu neapărat la fel de fericit :-), m-am reîntors la job, de unde plecasem în pauză...) Singurul regret a fost că n-am avut un aparat foto la-ndemână. Poate data viitoare.

ps/ Vizita a fost organizată de o mămică de „şcoler acasă”, noi aflând despre ea prin intermediul unei liste de discuţii. Astfel de vizite par să fie normale pentru pompieri şi pot fi organizate foarte uşor adresând o cerere prin e-mail. Aviz amatorilor.

pps/ În timp ce scriam acilea, mi-a trecut prin minte... românii folosesc denumirea de pompier (pariez că vine pe filieră franceză), ce te duce cu gândul la ceva legat de pompe, nu?, în timp ce vorbitorii de engleză folosesc fire fighter, care tradus cuvânt-cu-cuvânt (mot-à-mot, pour les francophiles :-)) înseamnă „luptător cu focu'”. Cum ar veni, într-o limbă te lupţi cu pompele, în cealaltă cu focul -- diferenţa pare să fie la care capăt al furtunului îţi concentrezi atenţia :-)...

De patru ori...

... s-a învârtit Pământul în jurul Soarelui, şi de o mie patru sute şaizeci şi una de ori în jurul propriei axe de rotaţie, de când am văzut-o şi auzit-o prima oară pe Măruca.

Poate o fi de la atâta învârteală, da' eu încă tot ameţit mă simt de-atunci încoace :-). Şi nici că vreau să-mi treacă -- prea faină a fost perioada asta ca să-mi doresc altceva decât să mai ţină f'un milion de învârteli. Ba chiar mai mult.

La Mulţi Ani, Uca!

Hau-hu, hau-hu...

Într-o discuţie oarecare Măruca pronunţă un cuvânt aiurea după care, realizând scăparea, se grăbeşte să adauge:

- Din greşeală! Am vrut să zic...

Eu, încercând să-i atenuez din spiritul auto-critic:

- Ehh, greşeală -- te-ai încurcat. Şi eu mă mai încurc; şi mama se mai încurcă; şi tu te mai încurci... nu-i mare lucru; se mai întâmplă...

- ... şi Dodo se-ncurcă, şi Veve se-ncurcă...

- Dodo? Hmmm... Cum aşa?

- Păi şi el mai zice uneori: „Hau-hu! Hau-hu!”

- Aaa... okay... să ştii că ai dreptate! :-) Şi Dodo se mai încurcă...

ps/ Între noi fie vorba, vizavi de Dodo eu aş zice mai degrabă „hai-hui” -- adică strategia pe care o adoptă de-ndată ce se simte scăpat din lesă...

Nesemnificativ

În timp ce spălam vasele (la care Măruca s-a foarte oferit să mă ajute în momentul în care i-am propus să strângă franjurile de foi, tăiate c-o zi-nainte, împrăştiate prin toată casa), mă tot chinuiam să-mi amintesc de două versuri şugubeţe -- ceva cu o cărare (despre care nu mai ştiam de unde sau încotro mergea: pădure, râu, vale), şi cu o tânără ce o călca (pe cărare), cu eventuala ulterioară pomenire a unui tren (despre care rămânea la latitudinea auditoriului să-şi închipuie dacă şi pe cine călca).

Tocmai încercasem să o provoc pe Uca la un joc, „de-a găsitul rimelor” (s-a arătat mai interesată de „de-a găsitul râmelor”, promis pentru mai târziu, când a fi să ieşim afară), şi asta cumva îmi amintise vag de versurile care numa' nu reuşeam să mi le mai amintesc.

Aşa că de cum am terminat cu spălatul ultimului blid (şi-am lăsat-o pe Uca să se bălăcească cu mânuţele în apă), am dat fuguţa la computer să gugălesc oleac' --după care, vesel de descoperirea-mi-- recitai cu voce tare:

Pe cărarea de la moară,

Frumos calcă o domnişoară. Trenul.

Ehh, în locul zâmbetelor pe care le speram ce mi-a fost dat s-aud? Zice Uca, peste umăr:

- Tata, nici nu interesează pe nimeni ce zici tu acolo.

Aşa. Ca să-mi fie de învăţătură de minte să mai caut bancuri seci cu rimă... Cre' că mai bine m-apuc de căutat râme...

Puterea exemplului

De trei zile-ncoace iarna nu ne lasă-n pace. N-aş zice că e chiar gerul caracteristic iernilor canadiene, dar orşicât, tot se face că ninge câte puţin fiecare zi (şi noapte), iar temperatura se învârte în jurul lui zero Celsius.

Tot de vreo trei zile e şi Măruca „pe butuci”, cu ceva viroză ce o face să nu poată tolera nici un fel de mâncare solidă, şi destul de greu chiar şi lichidele. E cam epuizată şi se plânge de dureri de stomac. :-(

Ieri dimineaţă, după o noapte cu multe pauze la somn, încercam să o provoc la ceva activitate, doar-doar se lasă antrenată şi mai uită de necaz. Aşa că am coborât amândoi în camera de zi, în pijamale, pentru a vedea care jucării se pretează momentului. Era olecuţă mai răcoare decât în dormitor, aşa că mi-am zis c-ar fi o idee bună să ne luăm nişte veste în spinare. După ce am localizat numitele veştminte prin haosul înconjurător, am trecut la promovarea avantajelor lor practice; cam aşa:

- Hei, hai să luăm vestele astea pe noi că parcă-i mai frig acilea...

- Nu mi-e frig.

- Mie mi-e...

Şi, demonstrativ, mi-am îmbrăcat vesta. Ferm convins c-am dat un bun exemplu, continui:

- Gata, e pe mine... Da' mi se face frig când mă uit la tine...

- Mie mi-e clad.

- Cum aşa?

- Păi mi se face cald când mă uit la tine.

- Oooh... okay... :-/

Dovadă că, chiar şi după o noapte prost dormită, Uca e în stare nu doar să observe, ci să şi împartă pe categorii cele observate. Bunăoară, e limpede că există exemple ce merită ignorate (e.g. purtatul vestei) şi altele ce merită copiate (e.g. argumentarea „empatică”). :-)

Misiune pe Marte

Nu ziceam deunăzi că ne-am pus pe cucerit Sistemu' (ăla Solar)? Ei bine, deocamdată trimitem buzdugan cu trei pecete. Iaca aşa arată:

Plutooo -- pregăteşte-te! :-)

Pui de ponopopopirpirică

Nu mai ştiu cine mi-a spus (hehe, pe vremea copilăriei mele -- pe bune! mi s-a-ntâmplat şi mie :-)) expresia din titlu, dar am ţinut-o minte până-n ziua de azi. Iar de fo' câteva zile o ştie şi Măruca.

Spre surprinderea mea, a reuşit relativ repede să o poată spună fără greşeală şi în viteză normală. I-a luat fo' două minute, timp în care a repetat (după mine): po-no-po-po-pir-pi-ri-că... pono-popo-pirpi-rică... ponopopo-pirpirică... ponopopopirpirică!... ieeeei...

Nu la fel de uşor stau lucrurile cu: „Capra crapă piatra-n patru, crăpa-i-ar capu' caprei care-a crăpat piatra-n patru”. Să spun drept, şi eu mă poticnesc încercând să spun asta; chiar şi „cu încetinitorul”, şi tot nu prea-mi iasă bine.

Însă Uca e super-funny cu: „capra capră patru-n patra, bleaaaa... mama, auzi cum zic io: piatra patru capra, naaaaah... capu' capra piatra patru...”, după care de obicei ne oprim din motive de sughiţuri.

Şi-atunci, popor internaut, 'ntrebarea e aşa: mai ştiţi şi alte ziceri din-astea care pun la-ncercare flexibilitatea limbii din dotare? C-aş fi amator...

ps/ De fapt, nici pe asta cu capra şi piatra nu cred că o ştiu complet şi bine...