Apăsaţi unu pentru engleză

Îmi pare că am mai pomenit de faptul că rutina noastră de culcare include o etapă în care Măruca îşi alege o carte care apoi trebuie citită înainte de a se "sufla în lumânare" (foarte serios: stânsul luminii se întâmplă cu un suflat uşor în direcţia întrerupătorului :-)). Nu ştiu însă dacă am spus că, de îndată ce Măruca şi cu mine picăm de acord că citim împreună cartea serii, urmează instalatul confortabil pe perne şi anunţul:
- Uca închide guriţa şi tata citeşte!

E, de altfel, singurul moment în care Măruca e de acord că e mai bine să tacă şi să asculte, decât să vorbească şi să fie ascultată.

În fine, să mai notez şi faptul că, dat fiind că toate cărţuliile de copii pe care le avem sunt cu texte în limba engleză, eu unul văd din asta o şansă de a mai exersa puţin limba locului; căci altfel, vorbim cu ea aproape tot timpul în limba română. Numa' că una vreau eu, şi alta vrea "clientul"; aşa că nu apuc să termin de spus titlu' cărţii în original că şi aud (din guriţa care se presupunea a fi închisă):
- Pe româneşte, tata... Spune pe româneşte...

Şi, în linii mari, cam asta a fost rutina până aseară. Când, după o lungă discuţie, plictisiţi amândoi de spus poveşti şi mângâiat Veve (motanu', care a făcut o pasiune pentru umidificatoru' din camera Mărucăi), mi-a trecut prin minte s-o întreb dacă nu vrea să-i spun poezii. Normal c-a fost receptivă la o nouă opţiune pe meniul serii. Aşa că, după ce am eliminat în două minute cele două-trei catrene care mi-au mai rămas agăţate prin memorie, a trebuit să merg după laptop pentru ajutor. Şi dacă "Somnoroase păsărele" a părut să aibă succesul scontat, iar "La steaua" a produs o faţă gânditoare, pe când am dat să-ncerc "Satira I" [*] am avut parte de surpriza serii:
- Pe ingliş [**], tata... Spune pe ingliş...

Aşa că acu' încă stau şi mă-ntreb: să fie oare limba engleză mai uşoară decât poezia?


[*] Ştiu că Satira I (aka Scrisoarea I) nu e chiar "material pentru copii", însă în miez de noapte parcă prea ispititor suna începutul: "Când cu gene ostenite s'ara suflu-n lumânare..."

[**] ingliş = English

ps/ Şi-n caz că vă-ntrebaţi de unde m-am inspirat când am ales titlul din seara asta: Press One For English.

Moş Crăciun -- avem un plan!

Anu' trecut, Măruca s-a speriat de Moş Crăciun şi nu s-a dat nicicum luată-n braţe de acesta (da' a reuşit, totuşi, să se-aleagă cu un cadou).

Aşa că pentru anu' acesta am considerat potrivit să-l prezentăm din timp într-o lumină favorabilă pe moşu'-cel-cu-barbă-albă-ce-aduce-cadouri-la-copii. În scurt timp, s-a dovedit că partea cu primitu' de cadouri a fost atât de favorabil prezentată încât în fiecare zi se pomeneşte de moşu' care o să-i aducă trei (şi-ntinde palma, cu toate degetele la vedere) iepuraşi de jucărie. Partea care nu pare să o accepte chiar aşa uşor e cea cu spusul de poezii în schimbul jucăriilor. Momentan, pare hotărâtă să spună o singură poezie (Pisicuţă, pis-pis-pis / Te-am visat azi-noapte-n vis...) şi nimic mai mult. Sugestia cum că pentru fiecare jucărie-n parte trebuie spusă măcar câte o poezie nu pare să prindă. (De fapt, nu mă mir chiar aşa tare; numărul trei pare să aibă proprietatea specială că e corespondentul a cinci degete şi al unei singure poezii. Ce nu-i logic aici?)

În seara asta Moş Crăciun a fost din nou invocat. Şi la un moment dat, discuţia a decurs cam aşa:
- Uca, am o idee!
- Ce?
- Eu cre' că ştiu cum să facem să te-alegi cu toate cadourile spunând o singură poezie...
- ... [Ochi din ce in ce mai mari, întrebători...]
- În timp ce-i spui Moşului poezia cu pisicuţa, te apropi de el încet, şi...
- ... Şi?
- Şi când eşti suficient de aproape de el, îi sari în braţe, îl prinzi de gât, şi-l trânteşti la podea! Aşa, cam cum faci cu tata când crede şi el, sireacu', că poa' să stea cinci minute relaxat...
- ... [Ochi nu numa' mari-mari, da' şi din ce în ce mai veseli...]
- Ce zici?
- Îhî.
- Aşa, şi o dată ce Moşu-i la podea, îi furi sacu' şi fugi cu el. Şi iaca aşa, rămâi cu toate cadourile. Ehh?
- Daaaa...

Şi-n următoarea juma' de oră am lămurit şi alte detalii, cum ar fi faptul că e important să nu încurcăm sacul cu cadouri cu cel cu mâncare pentru reni (care, nu ş' cum se face, că tot trei erau la numărătoare). În schimb, dacă --totuşi-- se-ntâmplă să-ncurcăm sacii, atunci am putea să furăm şi renii şi să-i ţinem noi, în subsolu' casei. În fine, ideea de a păstra renii pare să-i fi surâs atât de mult, încât la un moment dat se vehicula varianta cu păstratul renilor indiferent de sacu' cu care ne alegem. (Şi dacă se-ntâmplă să luăm sacu' cu cadouri, atunci hrănim renii cu banane. Nici o problemă că asta-i mâncarea preferată a maimuţelor, despre care n-am putea spune că trăiesc în acelaşi habitat cu purtătorii de sănii cu Moş Crăciuni.)

Şi aşa, pe când discuţia începea să lâncezească, mi-a trecut prin minte că poate merită să pun lucrurile la punct şi să disociez furatul de orice act nobil, aşa cum sunt toate cele pe care le întreprindem împreuna. Aşa c-am spus:
- Uca, da' am uitat să-ţi spun... Pe cei care fură îi ia Poliţia şi îi duce la-nchisoare. Ce zici?

S-a gândit niţel, şi-a răspuns nonşalant:
- Pe mine nu mă ia Poliţia [*]. Eu sunt mică.
- Da' pe cine ia?
- Pe tine!
- Nah, poftim! Ştiam eu că ai un plan de-a scăpa de complicii din afacere...


[*] Mai tirziu s-a dovedit că, pentru Uca, "Poliţia" era de fapt "oliţa" (sună destul de apropiat -- or fi având ceva-n comun? :-)). Nu pot decât să-mi închipui că "te ia (P)oliţ(i)a" trebuie să se fi tradus în imaginaţia ei cu o oliţă zburătoare care te duce-n zări albastre. În ce mă priveşte, am să ofer locu' meu lui Moş Crăciun; poate aşa, chiar renunţă la reni de bună voie. Şi-acu', mai bine merg să văd cum stăm cu stocu' de banane... :-)

Am visat...

Citeam pe un alt blog despre o fetiţă (Lyddie) care răspunde în mod automat cu: "M-am uitat la TV", atunci când e întrebată: "Ce ai făcut astăzi?", când mi-am dat seama că îi eu obişnuiesc să pun aceeaşi întrebare Mărucăi aproape în fiecare seară, cînd mă-ntorc de la lucru. Şi, la fel ca şi Lyddie, Măruca are un răspuns standard: "Am visat".

Dacă insist ("Ce ai visat?"), obişnuieşte să continue fie cu un eveniment autentic din timpul zilei ("Că m-am jucat cu Thea, şi i-am luat păpuşa..."), fie încercând să ghicească ce mi-ar place să aud ("Pe mama..." şi mai apoi, după ce mă vede ciulind urechile şi rămânând în aşteptare, adaugă: "...şi pe tata..." :-)), fie cu o secvenţă de film sau de poveste ("Pe Belle, care mergea la castel la Beast...").

Acu', sincer vorbind, nu cred că întelege ce este acela un vis; şi nici nu cred c-am reusit să-i explic într-un limbaj accesibil ei. (Chiar aşa: cum îi explici unui copil care-i diferenţa dintre vis şi realitate?) Dar cumva a ajuns la ideea că neapărat trebuie să viseze ceva în fiecare zi -- ceea ce, până la urmă, parcă nici nu-i o idee chiar atât de rea.

Oricum, de un lucru sunt sigur: visează. Cel puţin din când în când. (Iar dacă nu ea, atunci sigur eu. ;-)) Căci doar asta poa' să fie explicaţia râsetelor scurte pe care le mai aud uneori în zori, pe cind încă nu s-a trezit...


ps/ În altă ordine de idei, e interesant cum --ca adulţi-- remarcăm micile automatisme pe care copiii încep să le aibă (e.g. răspunsurile standard pe care le oferă). Remarcăm însă mai rar automatismele de care uzităm noi înşine: "- Ce mai faci?", "- Nimic deosebit... ca şi pân-acum'...". În orice caz, nord-americanii îmi par de-a dreptul campioni: cei mai mulţi dintre ei nu aşteaptă nici un fel de răspuns la "How are you?"-ul pe care-l spun din reflex când trec pe lângă tine...

Mai cinci minute...

Sunt destul de sigur că Măruca nu are nici cea mai vagă idee cât anume sunt cinci minute, însă e clar că a înţeles că e vorba de o amânare. Aşa că de fiecare dată când, după lăpticul de seară, se anunţă:
- Hai să mergem sus, Uca.

Apare aproape instantaneu protestul:
- Mai stăm cinci minuteeee...

Mai ştie foarte bine şi ce înseamnă "acum!", pentru că asta este ceea ce spune în momentul în care apar negocieri despre când ar trebui mâncată o ciocolăţică. (De care sunt prea multe, acum, după Halloween.) Oricum, vestea bună e că la negocierile pentru a doua ciocolăţică încă pare să accepte varianta noastra, "mâine". Adicătelea, cu alte cuvinte, nu "acum" şi nici "peste cinci minute", ci undeva într-un viitor mai îndepărtat.

Puţin curios este că nu foloseşte deloc "ieri" sau referiri la trecut; o fi vreun semn că o-nteresează numa' viitoru'? :-)

Cubuleţe, turnuleţe

Ultima oară când ne jucam cu cubuleţele de lemn Măruca nu prea avea răbdare să clădeasca prea mult; punea două-trei cuburi unul peste celălalt după care le dărâma dintr-o mişcare.

Mai nou însă pare să aiba o tot mai bună îndemânare. Şi răbdare. Combinate, reuşesc să o facă să clădească turnuleţe de cinci-şase piese. Uneori nici mie nu-mi iasă atâtea :-).

Butte'fly, pe româneşte: fluturaş

Am început acu' vreo câteva săptămâni să vorbesc cu Măruca (şi) în engleză; nu prea mult, doar câteva minute în (aproape) fiecare zi (de obicei seara, la culcare, când răsfoim cărţile scrise în engleză).

La început am vorbit singur, Măruca preferând să nu răspundă în nici un fel la provocări de acest gen. Mai apoi, a început prin a repeta pe ici şi colo câte un cuvânt, probabil cele care i se păreau că sună interesant. Apoi, la un moment dat se grăbea să pună mânuţa-i pe gura-mi când începeam cu engleza, semn că preferă graiu' mioritic. Mai nou, nu pare să mai protesteze, şi chiar încearcă să repete o bună parte din cuvintele pe care le spun arătându-i diverse imagini prin cărţi, sau vorbind pe ici-colo, prin casă. Probabil a influenţat-o şi faptul că prietenii ei de joacă (Thea şi Matei) au început să meargă la o grădiniţă unde li se vorbeşte numai în engleză, aşa că au început să apară cuvinte englezeşti tot mai des în timpul întâlnirilor de joacă.

În orice caz, ce mă bucură cel mai tare e că Măruca a înţeles în mod limpede că e vorba de două limbi separate (română, engleză). Şi, cel puţin până acum, a reuşit să nu le prea amestece. (Nu prea, pentru că i se mai întâmplă şi contrariul; bunăoară, anunţa fără probleme "Uca scoate fişu'" când ajungem la pagina pe care e peştele ascuns după plante...) Ce-i drept, încă are un vocabular foarte redus în engleză; doar câteva zeci de cuvinte -- culori, animale, numere. Titlul mesajului ("Butte'fly, pe româneşte: fluturaş") e de fapt un citat ce îi aparţine.

Sunt curios să văd cum o să evolueze. Experienţa altor familii de imigranţi este că cei mai mulţi copii preferă limba engleză, şi folosesc limbile materne (din ce în ce mai stâlcit) doar în relaţiile cu părinţii/rudele din România. De văzut cum o fi în cazul Mărucăi...


ps/ Apropo, parcă începe să se audă şi "r"-ul în vorbirea Mărucăi. Încă e cumva moale, nu foarte bine inteligibil, şi mai sunt cuvinte unde-l omite sau pronunţă "l" în loc, dar nah, e un început. Îmi pare că "lâu, lăţuşcă, lămulică..." o să fie istorie în curând :-).

Ce-mi dai?

Mă gândeam că poate ar fi bine să o învăţ pe Măruca că nu întotdeauna primeşte (jucăria, bombonica, aia, ai'laltă), ci mai trebuie să şi dea; cel puţin la schimb, dacă nu în mod pur dezinteresat. Prin urmare, din când în când, când vrea să facă ceva sau să obţină ceva, o întreb: "Ce-mi dai?". (Desigur, în ce mă priveşte, accept ca "monedă" de schimb şi un pupic bine ţintit :-).)

Aşa se face că ieri, când Măruca a început să protesteze că nu vrea să stea cu şosetele-n picioare şi să mă roage să i le dau jos (cum ar veni, îmi cerea să-i fac un serviciu), am întrebat-o:
- Ce-mi dai?

La care am primit răspunsul prompt:
- Şosetele.

Nici măcar n-a schiţat vreun zâmbet; a fost cât se poate de serioasă.

Aşa că amu' încep să mă gândesc la alte strategii de a o învăţa cum vine treaba cu iau-şi-dau... :-)